Timpul.md

CSI / Rusia 18 Martie 2015 | 10:09

(ANALIZĂ) Va supravieţui Putin?

În această săptămână, noi ne reîntoarcem la un articol din seria „Geopolitical Weekly”, care a fost publicat prima dată în iulie 2014 şi care a analizat dacă Preşedintele rus Vladimir Putin va putea să-şi păstreze puterea în pofida calculelor sale greşite în Ucraina, o temă care a revenit în actualitate în momentul absenţei sale temporare din faţa publicului.

Chiar dacă Putin deja a reapărut, problemele subliniate de dispariţia sa încă mai persistă.

Există o opinie răspândită că Vladimir Putin guvernează Federaţia Rusă ca un dictator şi că el şi-a învins şi intimidat oponenţii săi şi că el prezintă o ameninţare serioasă pentru ţările din vecinătate. Acest punct de vedere este rezonabil, dar probabil el ar trebui revizuit în contextul evenimentelor recente.

Ucraina şi pariul de a inversa trendul de colaps al Rusiei


Ucraina, desigur, este locul pentru a începe analiza. Această ţară este vitală pentru Rusia în calitate de zonă tampon împotriva Occidentului şi în calitate de rută pentru furnizarea energiei Europei, care este fundaţia economia Rusiei. La 1 ianuarie, Preşedintele Ucrainei era Viktor Ianukovici, în general el fiind privit ca o persoană înclinată spre Rusia. Luând în calcul complexitatea societăţii li politicului ucrainean, ar fi nerezonabil de a spune că Ucraina guvernată de el a reprezentat doar o păpuşă în mâinile Kremlinului. Dar ar fi corect să spunem că avându-l la cârmă pe Ianukovici şi susţinătorii săi, interesele fundamentale ruse în Ucraina erau securizate.

Aceasta era extrem de important pentru Putin. O parte din motivele din care Putin l-a înlocuit pe Boris Elţin în 2000 au fost acţiunile lui Elţin pe durata războiului din Kosovo. Rusia era aliată cu sârbii şi nu doreau NATO să înceapă un război contra Serbiei. Doleanţele Rusiei au fost ignorate. Opiniile Rusiei pur şi simplu nu contau pentru Occident. Totuşi, atunci când războiul aerian nu a reuşit să forţeze Belgradul să capituleze, ruşii au negociat un acord prin care au permis SUA şi trupelor NATO să intre şi să administreze Kosovo. Ca parte componentă al acelui acord, s-a promis că trupele ruse vor juca un rol semnificativ în operaţiunea de menţinere a păcii în Kosovo. Dar ruşilor niciodată nu le-a fost permis să-şi joace rolul lor şi Elţin s-a dovedit a fi fără putere de a răspunde acestei insulte.

Putin l-a înlocuit de Elţin şi din cauza stării dezastruoase a economiei Rusiei. Chiar dacă Rusia întotdeauna a fost săracă, exista un sentiment universal că ea este o forţă care trebuie luată în consideraţie în relaţiile internaţionale. Sub conducerea lui Elţin, totuşi, Rusia a devenit şi mai săracă şi era ţinută la locul ei în relaţiile internaţionale. Putin a rezolvat ambele probleme menţionate. El a avut nevoie de mult timp înainte de a readuce puterea Rusiei, chiar dacă el a declarat mai devreme că prăbuşirea Uniunii Sovietice a constituit cel mai mare dezastru geopolitic al secolului XX. Aceasta nu a însemnat că el doreşte să reînvie Uniunea Sovietică în forma sa slabă, dar mai degrabă el a dorit ca puterea Rusiei să fie luată iarăşi în serios, şi el a dorit să protejeze şi să întărească interesele naţionale ale Rusiei.

Punctul de fierbere a ajuns în Ucraina în timpul Revoluţiei Oranj din 2004. Ianukovici a fost ales preşedinte în acel an în circumstanţe dubioase şi protestatarii l-au forţat pe el să accepte organizarea unei runde suplimentare de alegeri. El a fost înfrânt şi un guvern pro-occidental a preluat puterea. La acel timp, Putin a acuzat CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) şi alte agenţii de securitate occidentale că au organizat protestele. În mod public a devenit clar că anume în acel moment Putin a devenit convins că Occidentul intenţiona să distrugă Federaţia Rusă şi să o împingă pe aceeaşi cale ca şi calea spre pierzanie a Uniunii Sovietice. Pentru el, importanţa Ucrainei pentru Rusia era evidentă de la sine. De aceea el a considerat că CIA a organizat protestele pentru a plasa Rusia într-o poziţie periculoasă şi unicul motiv pentru aceasta a fost dorinţa puternică de a mutila sau distruge Rusia. După situaţia din Kosovo, Putin în mod public a făcut un pas mai departe de la suspiciune la ostilitate faţă de Occident.

Ruşii au lucrat intens din 2004 până în 2010 pentru a răsturna efectele Revoluţiei Oranj. Ei au lucrat pentru a reconstrui forţele militare ruse, au concentrat eforturile aparatului de securitate şi au utilizat toată influenţa economică pe care o aveau pentru a reformata relaţiile sale cu Ucraina. Dacă ei nu puteau controla Ucraina, ei nu doreau ca ea să fie controlată de Statele Unite şi Europa. Aceasta era, evident, nu doar interesul lor internaţional, dar de asemenea un interes de bază naţional.

Invazia de către Rusia a Georgiei avea mai mult de a face cu Ucraina decât cu Caucazul. La acel timp, Statele Unite erau încă ocupate în Irak şi Afganistan. În timp ce Washingtonul nu avea vreo obligaţiune formală în faţa Georgiei, existau legături strânse şi garanţii implicite. Invadarea Georgiei a fost efectuată din două cauze. Prima era să arate regiunii că forţele armate ruse, care erau în ruine în 2000, a fost în stare să acţioneze în mod eficient în 2008. Al doilea motiv era de demonstra regiunii şi în particular Kievului că garanţiile americane, implicite sau explicite, nu au vreo valoare. În 2010, Ianukovici a fost ales Preşedinte al Ucrainei, adică s-a reuşit inversarea Revoluţiei Oranj şi limitarea influenţei Occidentului asupra Ucrainei.

Recunoscând conflictul care devenea tot mai adânc cu Rusia şi tendinţa generală de emoţii antiamericane în regiune, administraţia Obama a încercat să recreeze modele mai vechi de relaţii intre state atunci când Hillary Clinton ia prezentat lui Putin un buton cu inscripţia „restart” în 2009. Dar Washingtonul dorea să restaureze relaţia care a existat, în timp ce Putin vedea această perioadă ca „zile negre din trecut”. În mod natural el nu a avut vreun interes în asemenea restaurare a relaţiilor. În loc, în viziunea sa Statele Unite au adoptat o poziţie defensivă şi el intenţiona să utilizeze în folosul său avantajele sale.

O asemenea regiune unde se întâlnesc interesele acestor două ţări el vedea Europa, utilizând dependenţa UE de resursele energetice ale Rusiei pentru a aduce mai aproape Rusia de Bătrânul Continent, în particular Germania. Dar momentul său de glorie a venit în timpul Războiului din Siria, când administraţia Obama a ameninţat cu atacuri aeriene după ce Damascus a utilizat arme chimice, dar mai târziu SUA şi-a retras ameninţările. Ruşii în mod agresiv s-au opus intenţiei lui Obama, propunând un proces de negociere în locul bombardamentelor. Rusia a ieşit din această situaţia de criză în faţa publicului ca un stat decis şi capabil, iar Statele Unite au părut indecise şi incapabile. Deci puterea Rusiei părea să crească şi în pofida unei economii tot mai slabe, aceasta a impulsionat popularitatea lui Putin.

Curentul se întoarce împotriva lui Putin

Evenimentele din Ucraina din anul trecut, în contrast, s-au dovedit a fi devastatoare pentru Putin. În ianuarie, Rusia a dominat Ucraine. În februarie, Ianukovici a părăsit ţara şi un guvern pro-occidental a reluat puterea. Răscoala generală împotriva Kievului pe care Putin o aştepta în Ucraina de est după catapultarea lui Ianukovici niciodată nu a început. Între timp, guvernul de la Kiev, împreună cu consultanţii din Occident, s-au înrădăcinat puterea tot mai ferm. Până în iulie ruşii controlau doar regiuni mici ale Ucrainei. Aceasta includea Crimeea, unde ruşii întotdeauna au avut plasată o forţă militară enormă în baza unui tratat, şi o zonă sub formă de triunghi cu unghiurile în Donetsk, Lugansk şi Severodoneţk, unde un număr mic de insurgenţi, aparent susţinuţi de trupe speciale ruse, controlau vreo zece orăşele.

Din cauza că nici o răscoală ucraineană nu a avut loc, strategia lui Putin a fost să permită guvernului de la Kiev să descopere singur şi să divizeze Statele Unite de la Europa, utilizând pentru aceasta legăturile puternice comerciale şi energetice ale Rusiei cu Bătrânul Continent. Şi anume din acest motiv doborârea navei aparţinând companiei „Malaysia Airlines” este crucială. După cum s-a concluzionat — după cum par să fie faptele cazului — Rusia a furnizat sistemele de atac antiaerian separatiştilor şi a trimis echipaje pentru a le opera (deoarece operarea acestor sisteme de rachete antiaeriene necesită instruire îndelungată), deci Rusia poate fi declarată responsabilă pentru doborârea avionului civil. Şi aceasta a însemnat că abilitatea Moscovei de a diviza europenii de americani s-a diminuat simţitor. Putin câte puţin s-a transformat dintr-un lider efectiv, sofisticat, care fără milă foloseşte puterea, într-un incompetent periculos care susţine p răscoală fără speranţe de succes, utilizând armament total inadecvat. Şi Occidentul, indiferent de faptul cât de opuse sunt ideii de a se certa cu Putin, trebuie să pună sub semn de întrebare cât de efectiv şi raţional Putin este.

În acest timp, Putin trebuie să ia în consideraţie soarta predecesorilor săi. Nikita Hruşciov s-a întors din vacanţă în octombrie 1964 şi l-a găsit pe favoritul său, Leonid Brejnev, în locul său şi fiind pus faţă în faţă cu posibilitatea de a fi atras la răspundere pentru multe învinuiri şi cu „experienţa inedită de scheme originale pentru înlăturarea sa”. Hruşciov la moment a fost recent umilit în rezultatul crizei cu focoase nucleare în Cuba. Acest fapt, plus eşecul său de a mişca economia înainte după aproape o decadă de aflare la putere a cauzat că colegii săi apropiaţi să-l „înlăture”. Eşecurile masive în relaţiile internaţionale şi economie au avut ca efect înlăturarea unei persoane aparent de neînlocuit.

Situaţia economică a Rusiei nu este nici pe departe atât de catastrofală cum a fost sub conducerea lui Hruşciov sau Elţin, dar s-a deteriorat substanţial recent, şi ce e mai important, a eşuat să ajungă la nivelul aşteptărilor. După revenirea din criza din 2008, Rusia a trecut prin câţiva ani de scădere a ratelor de creştere a produsului intern brut şi banca sa centrală a prognozat o creştere de zero procente pentru acest an. Luând în calcul presiunile existente, noi prevedem că economia rusă va ajunge în recesiune prin 2014. Nivelul datoriilor al guvernelor regionale s-a dublat în ultimii patru ani şi câteva regiuni sunt foarte aproape de faliment. Mai mult de atât, câteva companii pentru extracţia de metale ţi extracţie de alte resurse sunt insolvente. Criza ucraineană a agravat situaţia. Exodul capitalului din Rusia în primele şase luni a ajuns nivelul de 76 de miliarde de dolari SUA, comparativ cu 63 de miliarde de dolari SUA pentru tot anul 2013. Investiţiile străine directe au scăzut cu 50 de procente în prima jumătate al anului 2014 comparativ cu perioada similară din 2013. Şi tot aceasta s-a întâmplat în pofida faptului că preţurile la petrol în acea perioadă au fost peste 100 dolari SUA per baril.

Popularitatea lui Putin în ţară a crescut după succesul înregistrat de Jocurile Olimpice de la Soci şi după ce el a fost prezentat de mass-media occidentală în calitate de agresor în Crimeea. El, în fine, şi-a creta reputaţia pe faptul că este dur şi agresiv. Dar odată cu descoperirea situaţiei reale în Ucraina şi a înţelegerii lucrurilor evidente, marea victorie va fi văzută ca o acoperire a unei retrageri în timpul unei recesiuni economice severe. Pentru mulţi lideri, evenimentele din Ucraina nu ar reprezenta o provocare de aşa intensitate. Dar Putin şi-a construit imaginea sa pe o politică externă agresivă, şi evoluţia economiei a însemnat că ratingul său nu era foarte ridicat înainte de Ucraina.

Să ne imaginăm Rusia după Putin

Într-un regim pe care Putin l-a creat, procesul democratic nu poate constitui cheia în a înţelege cu ce se va întâmpla în viitor. Putin a restaurat elementele sovietice în structura Guvernului, chiar a preluat termenul de „Politbiuro” pentru cabinetele sale interne. Toţi membrii cabinelor sale sunt aleşi de el desigur şi oricine ar putea presupune că toţi aceşti oameni îi sunt loiali. Dar în Politbiuro-ul de tip sovietic, colegii apropiaţi erau în mod frecvent cel mai de temut.

Modelul Politbiuro-ului a fost creat pentru un lider care creează coaliţii între variate fracţiuni. Putin a fost foarte bun în a realiza aceasta, dar în acelaşi timp el a avut succes în absolut tot de ce s-a apucat. Abilitatea sa de a ţine lucrurile sub control scade odată ce încrederea în abilitatea sa scade la fel şi variate fracţiuni sunt îngrijorate de consecinţele rămânerii legate strâns de un lider ce eşuează şi în consecinţă încep a manevra. Ca şi în cazul lui Hruşciov, care a dat-o în bară cu politica economică şi externă, Putin ar putea să se trezească cu colegii săi încercând să-l înlăture de la putere.

Este greu de a şti cum o criza de succesiuni s-ar sfârşi, luând în calcul că procesul constituţional de succesiune s-ar derula cu activitatea guvernului informal pe care Putin l-a creat. Din punct de vedere democratic, Ministrul Apărării, Serghei Şoigu şi Primarul Moscovei, Serghei Sobeanin sunt similar de populari cu Putin, şi eu presupun că ambii vor deveni tot mai populari o dată cu evoluţia timpului. În timpul luptei de tip sovietic, Şeful cabinetului, Serghei Ivanov şi Şeful Consiliului de Securitate, Nikolai Patruşev ar putea prezenta potenţiali concurenţi. Dar mai există şi alţii. Cine la urma urmei s-ar fi aşteptat la apariţia lui Mihail Gorbaciov?

În final politicienii care nu analizează atent şi administrează defectuos au tendinţa să nu supravieţuiască. Putin a calculat greşit în Ucraina, eşuând în a anticipa căderea unui aliat, eşuând să răspundă efectiv şi apoi împiedicându-se serios în încercarea de a reveni pe poziţii. Administrarea sa a economiei nu a fost ideală în ultimul timp şi aceasta este o caracterizare relativ bună. El are colegi care credeau că pot să reuşească mai bine şi acum ei sunt oameni importanţi în Europa şi care preferă să-l vadă pe Putin plecat. El trebuie să inverseze acest curent cât mai rapid, în caz contrar el va fi înlocuit.

Putin este departe de a fi terminat. Dar el a guvernat de 14 ani, luând în calcul timpul cât Dmitri Medvedev a fost oficial la conducere şi aceasta este o perioadă lungă de timp. El poate să-şi recapete ritmul, dar după cum lucrurile arată la moment, eu mă aştept la gânduri adânci care trec prin capul colegilor săi. Chiar şi Putin probabil reexaminează opţiunile sale în fiecare zi. Retragerea în faţa Occidentului şi acceptarea situaţiei curente în Ucraina ar fi o opţiune grea, luând în calcul problema Kosovo are a contribuit la aducerea sa la putere şi luând în calcul tot ce el a spus despre Ucraina în aceşti ani. Dar situaţia curentă nu poate continua. Scenariul sălbatec în această situaţie este ca Putin să se trezească într-o zi în mijlocul problemelor politice serioase, el ar putea în final devine mai degrabă mai agresiv, decât blând. Faptul dacă Putin este în mijlocul unei probleme reale nu este ceva de ce eu pot fi sigur, dar prea multe chestii au mers într-o direcţie greşită pentru el recent pentru ca eu să nu iau în calcul posibilitatea aceasta. Şi ca şi în multe alte crize politice, mai multe şi mai multe opţiuni extreme sunt luate în calcul în cazul în care situaţia va degrada.

Acei care cred că Putin este cel mai represiv şi agresiv lider rus care poate fi imaginat, ar trebui să aibă în vedere că aceasta nu este nici pe departe adevărat. Lenin, spre exemplu, era de temut. Dar Stalin a fost cu mult mai rău. De asemenea ar putea veni un timp când lumea va privi era lui Putin ca la o perioadă de liberalism. Deoarece dacă lupta lui Putin pentru supravieţuire şi de către concurenţii săi de a-l da jos, devine mai intensă, dorinţa tuturor celor implicaţi de a deveni mai brutali ar putea să crească la fel.

sursa: stratfor.com/jurnal.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus