Timpul.md

Sport 19 Aprilie 2016 | 15:10

(FOTO) Tineri din Moldova au luat lecții de parkour de la francezi și germani

Zeci de tineri ce practică parkour-ul s-au antrenat împreună cu legendele Franței ale acestui sport, dar și cu specialiști din Germania. 

„Parkour-arta deplasării în spațiu” a adunat zeci de tineri doritori de a fi instruiți chiar de actorii Laurent Piemontesi și Chau Belle din filmul „Yamakasi” în regia lui Luc Besson, film datorită căruia parkour-ul a fost promovat și devenit popular. Astfel, timp de trei zile, împreună cu alți doi antrenori din Germania, au învățat diferite elemente necesare în acest sport periculos, cum ar fi aterizarea corectă, sărituri, alergări, cățărări, rostogoliri și desigur depășirea cît mai rapidă și eficientă a obstacolelor fără a întrerupe mișcarea.

Un tânăr traceur, gâfâind după câteva salturi și rostogoliri în aer, îmi zice entuziasmat că „cei din Franța sunt niște legende, de la ei a început totul, ei au creat parkourul. Cei doi s-au filmat în filmul „Yamakasi” și majoritatea ne-am învățat, inspirat din film. Și faptul că tocmai ei au venit aici, că îi vedem în realitate, că putem dobândi noi tehnici ale parkourului, ne entuziasmează la maxim. Datorită inspirației lor, antrenamentului meu zilnic ce a devenit un stil de viață pe parcurs, am reușit să mă clasez pe a patra poziție în Ucraina la Z-Games unde s-au practicat toate tipurile de sport „extreme”. De asemenea, am fost invitat și anul trecut în România unde am arătat capacitățile mele în parkur”, a zis Vasile Tonjoc, tânăr traceur.



Băieții transpirați, cu hainele prăfuite și șterse de toți pereții sau găurite din cauza cățărărilor pe copaci sau clădiri, îndrăznesc să transforme o balustradă, un zid, o bară, un loc îngust, într-un obstacol de care trebuie să scape rapid și frumos. Chiar și cei mai mici înțeleg rațiunea acestor mișcări și decid să facă salturi din cele mai frumoase. Vlad Pantas are 17 și zice că îi place enorm parkourul, pentru că „este periculos și te face să te simți foarte viu. Îmi doresc să învăț cât mai mult de la trainerii străini și împreună cu fratele, vrem să ajungem în Franța și să ne ocupăm cu parkourul”, a mărturisit Vladimir Pantas, tânăr traceur.

În anii trecuți, în Moldova, erau în jur de 50 de oameni ce se ocupau cu parkourul, însă la momentul actual sunt în jur de 20 care sunt buni și sportivi performanți. Motivul pentru care numărul lor s-a micșorat, explică președintele Comunității de Parkour din Moldova, Mihai Golicov, este migrația în alte țări. Astfel că, împreună cu Alianța Franceză și Centrul Cultural German Akzente, au decis să scoată la lumină tinerii talentați și să promoveze sportul acesta.

„Proiectul „Parkour-arta deplasării în spațiu” este un proiect franco-german, iar cunoașterea acestui gen de sport și promovarea acestuia în Moldova este scopul primordial al nostru. Participanții au fost la Valea Trandafirilor, apoi într-o sală de sport, în altă zi la Orheiul Vechi unde au avut parte de masterclass-uri de la specialiști ce au experiență de 20 de ani. Important este că se combină sportul propriu-zis și arta deplasării în diferite spații, totodată valorificând și cadrul urban al orașului”, a afirmat Adrian Cibotaru, directorul adjunct al Alianței Franceze din Moldova.



Vice-ambasadorul Germaniei în Moldova, Thomas Weithöner, afirmă că acest eveniment este o întâlnire a mai multor atleți din Germania, Franța, România și Moldova, bineînțeles. „Este un atelier de lucru în cadrul căruia vrem să se facă mai cunoscut acest sport în Moldova. Putem să spunem că este o unire a mai multor grupuri sociale, etnice, lingvistice care vin și fac sport împreună în locații speciale. Aceste locuri nu sunt cunoscute, respectiv, vrem să atragem atenția asupra lor. Ulterior, traceurii din Moldova, vor avea posibilitatea să participe la o sesiune de parkour, internațională, organizată în cadrul unui proiect asemănător, doar că în orașul Iași din România”, adaugă Thomas Weithöner. Mai mult, oficialul german insistă asupra faptului că parkourul este un sport modern, dinamic și că trebuie să găsim mai multe activități comune în domeniul sportiv sau cultural pentru a descoperi noi posibilități de a ne exprima.

Proiectul este organizat de Alianța Franceză din Moldova și Centrul Cultural German Akzente și este sprijinit de Ambasadele Franței și Germaniei în Republica Moldova cu suportul Institutului Francez si a Fondului Cultural franco-german.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus