Timpul.md

Actualitate 30 Ianuarie 2017 | 10:04

(GALERIE FOTO) Cel mai mare protest în România de după Revoluție: Peste 90.000 de oameni se opun grațierii

Manifestații fără precedent, în ultimii ani, în România. Aproape 100.000 de oameni au protestat duminică în toată țara față de ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale.

UPDATE 21.32 Manifestanții au început să părăsească Piața Victoriei

Protestarii au început să părăsească Piața Victoriei duminică seara, în jurul orei 21,00, după ce au manifestat timp de aproximativ patru ore împotriva proiectelor de ordonanță de urgență în domeniul Justiției.

Manifestanții s-au întâlnit mai întâi în Piața Universității, începând cu ora 17,00, apoi au pornit în marș spre Piața Unirii și Piața Constituției, unde au făcut scurte opriri la Consiliul Național al Audiovizualului, Palatul Parlamentului și Ministerul Justiției, după care au revenit la Piața Universității, iar în jurul orei 20,30 au ajuns la sediul Guvernului din Piața Victoriei.
Potrivit unor surse din Jandarmerie, la manifestație au participat peste 30.000 de persoane.
Protestatarii au purtat pancarte și au strigat lozinci prin care au criticat promovarea de către Guvern a proiectelor de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale.

UPDATE 21.20 Manifestanții încep să se retragă spre case. Jandarmii apreciază că protestele s-au desfășurat civilizat. Stația de metrou Victoriei este supraaglomerată.



UPDATE ORA 21.11 Gorj: Circa 20 de persoane au protestat față de proiectul legii grațierii

UPDATE ORA 20.41 Dolj: Circa 300 de persoane au protestat în Piața 'Mihai Viteazul' din Craiova

UPDATE ORA 20.41 Manifestanții au ajuns în Piața Victoriei

Manifestanții din București au ajuns, duminică seara, în jurul orei 20,30, la sediul Guvernului.

UPDATE ORA 20.24 Timiș: Peste cinci mii de persoane la protestul privind grațierea și amnistia

UPDATE ORA 20.04 Hunedoara: Aproximativ o sută de persoane au protestat la Deva față de grațierea unor pedepse

UPDATE ORA 19.55 Manifestanții se îndreaptă către sediul Guvernului  



Manifestanții din București, peste 20.000, potrivit unor surse din Jandarmerie, se îndreaptă duminică seară către sediul Guvernului din Piața Victoriei.
Aceștia s-au întâlnit mai întâi în Piața Universității, începând cu ora 17,00, apoi au pornit în marș spre Piața Unirii și Piața Constituției, unde au făcut scurte opriri la Consiliul Național al Audiovizualului, Palatul Parlamentului și Ministerul Justiției, după care au revenit la Piața Universității.
Aceștia poartă pancarte și strigă lozinci prin care critică promovarea de către Guvern a proiectelor de ordonanță de urgență în domeniul Justiției.

Nu au fost înregistrate incidente, conform forțelor de ordine.

UPDATE ORA 19.50 Mureș: Aproximativ 100 de persoane, la protestul față de grațiere

UPDATE ORA 19.46 Alba Iulia: Peste o sută de persoane au ieșit în stradă

UPDATE ORA 19.34 Manifestanți întorși în Piața Universității

Manifestanți din București s-au întors în Piața Universității, pe străzi fiind peste 20.000 de persoane, potrivit unor surse din Jandarmerie.

Protestatarii poartă pAceștia s-au întâlnit mai întâi în Piața Universității, începând cu ora 17,00, apoi au pornit spre Piața Unirii și Piața Constituției, unde au făcut scurte opriri la Consiliul Național al Audiovizualului, Palatul Parlamentului și Ministerul Justiției, după care s-au îndreptat spre Calea Victoriei.



Aceștia s-au întâlnit mai întâi în Piața Universității, începând cu ora 17,00, apoi au pornit spre Piața Unirii și Piața Constituției, unde au făcut scurte opriri la Consiliul Național al Audiovizualului, Palatul Parlamentului și Ministerul Justiției, după care s-au îndreptat spre Calea Victoriei.

Ei au strigat, printre altele: "Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta!", "Referendum pentru toți, să știm dacă suntem hoți!".

UPDATE ORA 19.27 Constanța: Protestatarii antigrațiere au plecat în marș către sediul filialei județene PSD

UPDATE ORA 19.24 Tulcea: Circa 30 de protestatari în Piața Tricolorului

UPDATE ORA 19.06 Manifestanții au ajuns în Piața Constituției; peste 20.000 de oameni în stradă

Protestatarii din Capitală au ajuns în Piața Constituției, însă șirul de manifestanți, în jur de 20.000, se întinde de la Piața Universității. Ei au scandat, printre altele, "România cere fără grațiere!", "Ciorbea, demisia!", "DNA să vină să vă ia!", "Hoții, hoții!", "Demisia, demisia!".

UPDATE ORA 18.56 Maramureș: Sute de protestatari pe străzile municipiului Baia Mare și în fața Prefecturii

UPDATE ORA 18.46 Satu Mare: Circa 100 de persoane au protestat față de proiectul privind grațierea

UPDATE ORA 18.33 Teleorman: Aproximativ 50 de persoane protestează în centrul municipiului Alexandria

UPDATE ORA 18.29 Galați: Peste 200 de persoane au protestat față de ordonanțele privind grațierea și modificarea Codurilor penale

UPDATE ORA 18.23 Protest la Cluj-Napoca — Peste 1.500 de persoane și-au manifestat nemulțumirea față de proiectul grațierii

UPDATE ORA 18.19 Protestatarii din Capitală au pornit în marș spre Piața Unirii

Miile de protestatari care s-au adunat duminică seară în centrul Capitalei au plecat în marș către Piața Unirii.

UPDATE ORA 18.08 Protestatarii de la Piața Universității au ocupat bulevardul Nicolae Bălcescu

Câteva mii de persoane s-au adunat în piață, începând cu ora 17,00, și scandează sloganuri împotriva adoptării proiectelor de ordonanță privind grațierea unor pedepse și modificarea Codurilor penale.

Protestatarii afișează pancarte cu mesaje precum: "Mandatați să reprezentați, nu să abuzați", "Grup infracțional, treci la tribunal", "NU grațiere, DA școli și spitale", "Referendum", "STOP Corupției", "Fără penali la guvernare", "Dragnea distruge România".

De asemenea, ei strigă "Jos penalii!", "PSD, ciuma roșie".

Jandarmeria a făcut apel la megafon pentru respectarea ordinii publice și a integrității corporale a persoanelor.

UPDATE ORA 17.54 Câteva mii de persoane s-au adunat în Piața Universității din Capitală

Câteva mii de persoane s-au adunat, duminică, în Piața Universității din București, protestând față de proiectele de ordonanță de urgență din domeniul justiției.

Protestatarii afișează pancarte cu mesaje precum: "Mandatați să reprezentați, nu să abuzați", "Grup infracțional, treci la tribunal", "NU grațiere, DA școli și spitale", "Referendum", "STOP Corupției", "Fără penali la guvernare", "Dragnea distruge România".

De asemenea, ei strigă "Jos penalii!", "PSD, ciuma roșie".

Oamenii veniți în piață poartă pancarte și steaguri tricolore.

Jandarmeria face apel la megafon pentru respectarea ordinii publice și a integrității corporale a persoanelor.

UPDATE ORA 17.34 Turcan va participa duminică la protestele din Piața Universității

ORA 17.31 Protest în Piața Universității din Capitală

Câteva sute de persoane s-au adunat, duminică, în Piața Universității din Capitală și scandează sloganuri împotriva adoptării proiectelor de ordonanță privind grațierea unor pedepse și modificarea Codurilor penale.

sursa: agerpres.ro/digi24.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus