Timpul.md

Istorie 3 Mai 2015 | 09:40

(În culisele Istoriei) Iurie Colesnic: Scriitoarea din Schinoasa

În Schinoasa Chișinăului s-a păstrat din alte vremuri o școală primară de-o eleganță firească arhitecturii românești. 

Școala din Schinoasa în zilele noastrevilele cochete ridicate în preajmă, în ultimii ani. E școala la care a fost învățătoare o ființă deosebită.
Elena Dobroşinschi-Malai este o autoare care a dispărut din retrovizorul istoriei, deşi la cele mai întortocheate curbe ale ei, s-a dovedit a fi o fire extrem de tare, cu o profundă conştiinţă naţională. În 1918 ea era un agitator activ care mergea prin sate şi pleda cauza eliberării Basarabiei şi unirea ei cu patria. Riscurile erau extrem de mari. Lumea, întunecată de anii de subjugare şi de românofobie, nu întotdeauna accepta mesajul, accepta argumentele. În paginile de amintiri pe care ni le-a expediat fiul autoarei, prof. conf. ing. Constantin Mălai, găsim o descriere precisă a situaţiei din acei ani tulburi:

„A fost o promotoare ferventă pentru alipirea la România.
Avea o cicatrice deasupra sânului stâng, şi ne povestea că, într-o comună unde lucra învăţătoare, a ţinut o adunare cu sătenii, vorbindu-le de alipirea la România, iar un rusofon i-a aruncat un colţ de sapă ruptă, care a rănit-o.”
Imaginea delicatei autoare a fost „efigiată” de criticul Mihai Cimpoi care, în O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia (Chişinău, 1999), a caracterizat-o drept o fiinţă „…care denotă un simţ acut al trecerii timpului ce generează o infuzie de melancolie subţire sugerată de umbrele toamnei, de amurguri, neguri de iarnă şi mrejele de eter pe care le ţese în jurul poetei gândirea omenirii prin care «şi gândul meu răzbeşte/ Cu aripi de pilot bătrân» (În amurg)”.


Fire poetică înnăscută, Elena Dobroşinschi-Malai a avut o obsesie – Pilotul, figura care populează observat sau invizibil opera ei. Explicaţia se conţinea în însăşi esenţa poetului care în tot ce scrie are nevoie de un alt punct al perspectivei, de zborul de ciocârlie. Şi acest punct magic îl poate atinge doar pilotul. Elena Dobroşinschi-Malai a fost un pilot deghizat:

A rămas jucărie oraşul –
Muşuroi locuit de furnici.
Pe desenele străzilor albe
Călători se frământă pitici.

De prin nouri, de unde mi-i sborul,
Chiar pământul se pare mai mic.
Năzuinţele lumii pe faţa-i
Se reduc la un punct, la nimic.

Năzuinţele mele sunt jertfa
Ce o ducem altarului sfânt,
Însă corpul m-atrage în beznă
Să trăiesc înc-un pic pe pământ.

Pe aripele mele de pânză,
Eu departe prin unde m-avânt,
Ca o pasăre dusă de vânturi,
O enigmă-ntre cer şi pământ.
(Pilotul)

Colegul şi prietenul Iorgu Tudor îi trimite la Craiova rândurile pe care le-a inclus în manuscrisul său Mişcarea culturală în Basarabia:
„Elena Dobroşinschi-Mălai, membră fondatoare şi casiera Societăţii. E cunoscută din paginile diferitelor publicaţiuni: România Nouă, Răsăritul (Bucureşti), Moldova de la Nistru, Cozânzeana (Cluj), Societatea de mâine (Oradea), Pagini Basarabene, Viaţa Basarabiei, Itinerar, Poetul etc., unde a publicat o mare parte din versuri. Debutează cu volumaşul Picături de rouă (1920), editat de Asoc. Corp. Did. din Basarabia. În 1932, dă la lumină Melodia mâhnirii. Mai târziu – Murmur de izvoare, poezii, în Colecţia Societăţii Scriitorilor din Basarabia, aprilie 1940, Chişinău, Câmpia durerii şi Pe treptele visării, schiţe.

E una din primele rânduri ale primăverii literare basarabene. S-a ivit pe cerul limpezit al vremurilor de după Unire, o dată cu Olga Cruşevan şi regretatele poetese Olga Vrabie şi Liuba Dimitriu.

Este autentica reprezentantă a tinerei poezii feminine de aici. ”


Școala din Schinoasa în zilele noastre

Pentru noi însă acest material biografic este insuficient. El nu reflectă dinamica biografiei autoarei, Statistica pură a lucrărilor nu ne permite să ne formăm o imagine clară a situaţiilor care au inspirat-o la scrierea plachetelor de versuri sau a nuvelelor. Memoriile succinte, aşternute pe hârtie la rugămintea noastră de către fiul autoarei, completează acest gol:

„Mama: Elena Dobroşinschi-Mălai, născută în com. Mana, jud. Orhei în apropierea Mănăstirii Curchi.
Părinţii: Elisei Dobroşinschi (avea maşină de treierat cu abur), Parascovia Harştea (casnică).
Data naşterii: 11 martie 1898
Tatăl, Elisei, a murit de timpuriu, rămânând 10 copii, mama fiind printre cele mai mari şi absolvind Şcoala Eparhială din Chişinău (directoare dna Alistar Elena).
Primul loc de muncă a fost în com. Ialoveni, jud. Orhei. Şi-a ajutat fraţii şi surorile să-şi facă şcoală, ea fiind deja învăţătoare. Astfel, tot învăţători au devenit: Sofia, Neonila şi Liubovi – dintre fete, iar dintre băieţi – Boris.
S-a căsătorit în 28 septembrie 1927, în Chişinău, cu tatăl meu Naum Mălai şi au primit posturi de suplinitori la şcoala primară din suburbia Schinoasa-Vale (municipiul Chişinău).
Şi-au cumpărat o casă cu circa 12000 m.p. în jur, în Schinoasa-Vale.
Ştiu că s-au împrumutat la vreo trei bănci şi au reparat una din case, iar un acaret din curte dărâmându-l au construit o clădire cu cramă, pivniţă de vin (zonă viticolă – aveau o vie chiar în spatele casei), pivniță de murături, bucătărie mare, sufragerie şi cinci camere mai mici ca anexe. Datoriile le-au terminat prin 1939.
Fiind suplinitori, prin 1937, au fost mutaţi la şcoala din suburbia Schinoasa-Deal, eu fiind în clasa I.
În anul următor, mama a fost mutată la şcoala din suburbia Sfânta Vineri, iar tata în suburbia Valea Dicescului. Ieşind la pensie directorul Doliscinschi din Shinoasa-Vale, părinţii au fost numiţi definitiv la această şcoală care era lipită de locul nostru.
În 1940, au fost surprinşi de sovietici pe loc. Au lucrat tot ca învăţători.
Începând războiul, au scăpat de deportare. Aceasta fiind temperat şi de locuitorii din Schinoasa care-i iubeau pe părinţii mei. În timpul războiului, până la venirea trupelor române şi germane, când Chişinăul (centrul) era aruncat în aer de sovietici, la noi au venit rudele şi diverşi cunoscuţi, care se ascundeau la noi. Părinţii au aruncat lemnele de iarnă peste pivniţa mare şi au mai făcut acesteia o ieşire prin spate (în caz de bombardament). În 1944, ne-am refugiat într-un vagon de marfă peste Prut. Părinţii au fost numiţi învăţători la Cerneteag, jud. Timiș, dar pentru că majoritatea rudelor veniseră la Craiova, au cerut locuri în jud. Dolj. Au fost numiţi învăţători în com. Preajaba (5km de Craiova), apoi au fost mutaţi în com. Gherceşti, sat Gârleşti, unde era o şcoală fără niciun cadru.
După 23 august, o dată cu venirea sovieticilor, s-a întors în liceu – ca limbă străină de studiu – limba rusă.
S-a trimis o circulară la toţi basarabenii din învăţământ să comunice dacă ştiu limba rusă. Părinţii mei o ştiau la perfecţie. Au anunţat, crezând că-i vor numi la vreun liceu.
Dar, i-au mutat în com. Carcalu, raion Măcin, din Dobrojea, unde erau lipoveni şi cărora astfel li se asigura învăţământ în limba maternă.
Dezamăgiţi la început, părinţii s-au simţit bine la Carcalu, lipovenii îndrăgindu-i şi ajutându-i în orice împrejurare.
Acolo au lucrat până la pensie. Tatăl meu, după pensie (veniseră la Craiova, unde şi-au cumpărat o căsuţă modestă), îmi spunea: «Dacă ai ocazia, du-te şi lucrează în zona Brăila-Galaţi-Tulcea etc. Sunt oameni foarte buni».

Eu, care lucrasem ca inginer în Craiova, unde eram angajat ca sef al serviciului de învestiţii a uzinelor Electroputere, chiar în perioada când acestea se dezvoltau, eram prins cu muncă şi astfel nu am mai plecat din Craiova.

P.S. tatăl meu, Naum Mălai, s-a născut pe 1.XII.1897 în Cobusca-Nouă, jud. Tighina.
Mama mea a activat permanent în Societatea Scriitorilor Basarabeni…
…A fost apreciată de Pan Halippa, Nicanor Cruşevan şi Iorgu Tudor. Cu Iorgu Tudor a fost în legătură până a murit în 6.XI.1971.
P.S. Scuzaţi scrisul.
Pr. conf. ing. Constantin Mălai, fiul Elenei şi al lui Naum Mălai
20.10.2001”


Naum Malai

Şi tot el ne-a trimis un document extrem de important. Este o scrisoare expediată de Iorgu Tudor familiei Malai-Dobroşinschi care locuia pe atunci la Craiova. Importanţa răvaşului rezidă în câteva momente pe care le elucidează. Scriitorii basarabeni nu au rupt relaţiile nici în refugiu. Presiunea securităţii i-a făcut să fie prudenţi, dar nu laşi care se dezic de idealul lor. De aici în scrisoare frânturile de nume de familie ca Hal., care nu era altul decât Pan Halippa. Tot ei sperau la vremuri mai bune şi, fiind conştienţi că ceea ce au scris şi mai scriu n-are şanse să treacă prin teascul tiparului, datoria de scriitor, conştiinţa de scriitor îi obliga să fie solidari şi să scrie:

„Dragii noştri prieteni,
De mult nu avem rânduri mult aşteptate de la dv., încă de când am fost la Slatina. Timpul trece iute. Iată că am intrat în luna decembrie, care ne aduce aminte de Schinoasa, de ungherul dv., unde petreceam frumos la onom. matale, cucoană Ilenuţa, în mai, şi la a lui Naum Constantin….. care eu sărbez acum cu amintirile bune şi de departe acum îi doresc cu oc. zilei onomastice tot binele şi multă sănătate d-lui şi întregii familii a dv. Regret că suntem departe, ne vedem rar şi…ne scriem rar… Noi aici, în Bucureşti, o ducem bătrâneşte, avem câteva cunoştinţe, ne mai întâlnim, dar… prieteni buni nu prea avem… Cu sănătatea când mai bine, când nu chiar bine, merge scârţâind… Olga cu picioarele, când e timpul urât, nu prea iese din casă şi eu cu picioarele mă păzesc de umezeală… Până mai ieri, am fost ocupat, am depus la Institutul de Istorie şi Literatură biografiile scriitorilor noştri, în forma pe care ţi-o trimit şi matale s-o vezi, alăturat şi Statul Soc. Scr. Bas. Au trecut pe la mine şi mi-au adus complectată cu ce au în manuscris Sergiu Nica, Dom. Timonu, Th. Plop (e avocat în Bucureşti) Ţepordei, Tatiana Găluşcă etc. Am luat contact cu Olga Cruşevan… M-a vizitat, venind la Bucureşti din Dorohoi, preot. Al. Bardieru, care s-a interesat de dv., i-am dat adresa dv. Dânsul colab. la Clopotul din Botoşani.. Curând, o să depun la Instit. de Istorie de pe lângă Academie şi lucrarea mea despre mişcarea culturală şi literară a noastră, despre Soc. Scriit. Bas. din 1939-1944… Aşteptăm acum, după ce eu şi Hal. am depus inform la com. de istorie, rezultatul – să vedem Dicţionarul literar al scriitor. din toate provinciile româneşti.

Eu o voi pune în curent cu această lucrare a Academiei. Eu mi-am făcut datoria pe deplin, căci toată sarcina a fost încredinţată de Hal. mie. Scrieţi-ne mai des, cum mai staţi cu sănătatea, căci, acum două luni şi ceva, aţi fost cam bolnavi… sper că v-aţi însănătoşit şi sunteţi bine şi ne vom scrie mai des, căci şi ac. e o mângâiere… Au mai venit pe la noi şi din generaţia mai tânără, a fost Igor Block şi Babin, amândoi lucrează la edituri, sunt în Soc. Scr. Români, au avut dorinţa să fie trecuţi şi la memb. a …Soc. Scr. Bas. I-am trecut în lucrarea mea şi p. Dicţionar.
Încă o dată, îi urez din suflet lui Naum Const. multă sănătate şi tot binele. La mulţi ani buni…

Dv. la toţi sănătate….
Olga şi Iorgu”
Deşi nu este datată, după ştampila de pe plic am stabilit că scrisoarea a fost aruncată în cutia poştală pe data de 10.12. 1969.
Şi tot în materialele primite de la Craiova, pe versoul celor scrise de Iorgu Tudor, se conţin documente importante ce ţin de fondarea Societăţii Scriitorilor din Basarabia.
Consider că pe un perete al școlii din Schinoasa ar fi foarte potrivit, ca să fie instalată o placă comemorativă, care ar consemna aportul unei distinse personalități la istoria și cultura națională, evident fiind și momentul educativ pe care l-ar comporta gestul de comemorare a unui scriitoare autentice -- Elena Dobroșinschi-Malai.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus