Timpul.md

Istorie 21 Ianuarie 2013 | 08:21

(IURIE COLESNIC) O filă de istorie ce risca să rămână necunoscută…

Printre numeroşii autori pe care i-a avut revista „Din trecutul nostru”, tipărită la Chişinău, a fost şi valorosul savant D. N. Mincev, despre care Gheorghe Bezviconi, redactorul şi proprietarul revistei, scria în nr. 36-39 din anul 1936:  

„Dacă am fi întrebaţi: cine merită să fie distins cu Premiul Nobel – literatura şi pacea –, noi n-am căuta aceşti laureaţi pe Olimpul scrisului european, ci în depărtările umile am înălţa talente tinere, care se trudesc mereu pentru înfrăţirea unor popoare. E cazul d-lui Mincev, un scriitor român din Constanţa. Credeam că D. N. Mincev este un profesor, un om destul de bogat pentru a se ocupa cu literatura, dar cu atât mai mare trebuie să fie consideraţia noastră, cu cât aflăm că este numai un simplu şi modest muritor, tânăr funcţionar comercial, care-şi jertfeşte ultimul ban din trudă pentru a tipări o lucrare folositoare în plus.

În 1928, apare prima lucrare a lui D. N. Mincev: „Despre Esperanto” (Constanţa). Însă, abia în 1932 începe opera sa pentru care trebuie elogiat cât mai mult. O broşurică: „Din istoria literaturii bulgare”, ne serveşte drept prefaţă a acestei activităţi. În cuvinte scurte şi într-o limbă uşoară, ne face cunoscută literatura vecinilor noştri. Ca urmare: „Umor bulgar” şi „Pagini alese din scriitori bulgari” (1933), „Presa bulgară din România” şi „Proverbe bulgare” (1934), unde găsim apropierea sufletească a popoarelor vecine şi o colaborare spirituală ce existau pe vremuri.



Anul acesta ne aduce încă un dar din partea d-lui Mincev. Apare volumaşul: „România şi Renaşterea bulgară”, o lucrare, care încă o dată sprijină teza că „Dunărea nu desparte, ci leagă pe români şi bulgari”. Emigrările bulgarilor au adus la o viaţă şi mişcare culturală, în care, „după Ţarigrad, Bucureştiul este al doilea şi cel mai de seamă centru politico-cultural al bulgarilor de peste graniță”. Rusia, România şi Bulgaria recapătă libertatea Balcanilor. D-l Mincev discută toate problemele, aducând un material bogat istoric, dar vorbeşte nu numai ca omul ştiinţei, ci şi ca un fiu al acestei legături de popoare, care iubeşte, care o simte sufleteşte. Poate se va ocupa odată şi de bulgarii din Sudul Basarabiei, care au contribuit mult la formarea Basarabiei contemporane, dar şi s-au întors în Bulgaria, pentru a activa pe altarul binelui patriei strămoşeşti”.

Intuiţia lui Gh. Bezviconi a fost una profetică.

În 1938, D. N. Mincev a tipărit în revista „Din trecutul nostru” un foarte interesant şi bine documentat studiu – „Bulgarii din Basarabia de Sud”, lucrare păstrată astăzi sub paravanul tăcerii, căci acea parte a Basarabiei descrisă în lucrare, după evenimentele tragice din vara lui 1940, a fost încorporată în componenţa Ucrainei şi a suferit mari schimbări sub aspect toponimic.

În scurtă vreme după această apariţie editorială, revista a anunţat că D. N. Mincev s-a stabilit cu traiul în Bulgaria şi ca şi cum a dispărut pentru totdeauna…
Se putea întâmpla ca numele acestui om să nu mai licărească prin paginile publicaţiilor noastre, dar norocul a făcut ca printre scrisorile primite de Tatiana Bezviconi, după moartea istoricului Gheorghe Bezviconi, să fie una semnată de D. N. Mincev:

Sofia, 20 iunie 1966

Scumpă Doamnă Bezviconi,

Îmi permit a mă adresa Dv. în acest fel, bazându-mă pe legăturile mai mult decât prieteneşti şi de mulţi ani avute cu regretatul George, soţul Dv.

Acum 2-3 zile m-am reîntors din concediu, am găsit printre altele şi scrisoarea Dv., pe care, după scris, la prima vedere, am crezut că este de la George. Am rămas însă perplex, surprins şi foarte uimit, când am citit primele trei rânduri ale scrisorii şi imediat am aruncat ochii să văd de la cine ar fi.
Văzând bine semnătura Dv., acum eram cu totul lămurit!

Vă rog să mă credeţi că rândurile Dv. m-au mâhnit adânc, pricinuindu-mi o explicabilă durere sufletească. Bunul meu prieten George Bezviconi, de care mă leagă 30 de ani şi mai bine de strânsă amiciţie şi colaborare, cunoscut şi familiei mele – nu mai este! Uimirea mea - trebuie să repet - este mare şi încă nu-mi vine să cred de cele ce îmi scrieţi.

Într-adevăr cu stingerea sa atât de timpurie din viaţă, ştiinţa istorică românească pierde un mare animator, un adevărat pioner sârguitor, dotat de o rară modestie, de o erudiţie şi competinţă mare!

Dar aşa se întâmplă cu noi toţi ce trăim pe acest pământ. Fiecare se va duce pe neaşteptate – la urma urmei, noi toţi nu suntem decât nişte simpli muritori.

Cunosc bine activitatea lui George, pe care am apreciat-o şi am preţuit-o totdeauna. Tot ceea ce a scris dânsul va prezenta un monument ce va dăinui perpetuu, neputând fi distrus niciodată şi de nimeni. Aceasta îi va fi, aşa cred, răsplata cea mai bună a zecilor săi ani de muncă dezinteresată, împletiţi cu multe necazuri şi puţine bucurii.

Şi acum, scumpă Doamnă Bezviconi, exprimându-Vă condoleanţe din adâncul sufletului meu, la care se adaogă şi familia, Vă rog să credeţi în deosebită stimă şi prietenie ce Vă păstrez. Să nădăjduiesc că vom avea ocazia a ne revedea şi să stăm de vorbă.

Cu sinceră afecţiune şi amiciţie

D. N. Mincev,
membru al Societăţii bulgare de istorie


P.S. Dv., în vara trecută George mi-a comunicat că v-aţi mutat într-o nouă casă!

Acelaşi

În arhiva lui Gheorghe Bezviconi s-a păstrat nu numai această scrisoare, pe una din foi era trecută data stingerii din viaţă a lui D. N. Mincev – 8 mai 1973, Sofia, Bulgaria.



Şi atunci, ca să conturez arcul biografic de la moarte la naştere, am apelat la enciclopedia lui Lucian Predescu „Cugetarea” (Bucureşti, 1940), în care am găsit o succintă notă biografică din care am spicuit doar câteva rânduri:

„Mincev, D. N., publicist, n. 18 iunie 1905 în Constanţa. Studii secundare şi comerciale. Fost procurist de bancă. Funcţionar. Membru onorific al Soc. Publiciştilor şi Scriitorilor străini în Bulgaria. Foarte bun cunoscător al problemelor bulgare. A debutat în 1923, la Constanţa. A scos rev. „Esperantistul” (1932) şi „Geana Mării” (1933). Redactor la „Tribuna” (1928-1929). Pseudonime: Mitco, D.N.M.”.
În felul acesta, s-a completat o pagină din istoria noastră care risca să rămână neterminată…

 Iurie Colesnic

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus