Timpul.md

Social 10 Decembrie 2012 | 07:39

(REPORTAJ) Istoria pomului de Crăciun înainte de a ajunge în casele oamenilor

Pentru a simți mirosul sărbătorilor de iarnă cu adevărat, majoritatea familiilor își creează o atmosferă de vis în propriile locuințe, iar pomul de Crăciun este nelipsit din casele oamenilor la fel ca și colindul sau urăturile. 

În acest an, peste 33 mii de pomi de Crăciun vor fi puși la vânzare de către agenția „Moldsilva”, cu toate că anul trecut numărul acestora a fost de aproximativ 44 de mii.
 

Pădurarul care are grijă de brazii din inima Strășeniului

Pădurea din raionul Strășeni are mai bine de jumătate de secol și se întinde pe 20 ha. Chiar dacă aici sunt plantați stejari și frasini, speciile principale pentru această zonă, la Ocolul silvic Căpriana, raionul Strășeni, în inima pădurii putem admira și o pepinieră de brazi. Aici l-am întâlnit pe Valeriu Cioară, pădurarul care de o viață trăiește în mijlocul naturii și are grijă atât de pădure, cât și de pepiniera din jur.
„Tatăl meu a fost pădurar. Suntem zece copii la părinți dintre care șase sunt pădurari. E o profesie care a fost transmisă din tată în fiu. Feciorul meu de la șase ani lucrează cu mine în pădure. Credeam că va fi și el pădurar, dar acum nu mai sunt sigur că va rămâne în locul meu”, povestește pădurarul.

Valeriu Cioară spune că pădurea este locul pe care-l iubește, deoarece o bună parte dintre copaci i-a plantat chiar el. Îi place adesea să se plimbe prin pepinieră, pentru că, după spusele lui, această bucățică de pământ este verde anul împrejur.

Brăduții au nevoie de atitudine și îngrijire specială

„Avem brazi de până la cinci metri înălțime, însă cei mai solicitați de către cumpărători sunt pomii cu înălțimea de la unu până la trei metri. Pentru a ajunge la această înălțime, pomii cresc în pepinieră până la zece ani”, spune pădurarul.

În același timp, acesta remarcă faptul că atunci când sădesc puieții de brazi, aceștia nu au mai mult de câțiva centimetri: „Uneori puieții sunt chiar de 4-5 cm și sunt procurați din România și Ucraina. Brazii cresc foarte greu și la fel ca orice altă cultură au nevoie de o tehnică specială, pentru că sunt foarte gingași și destul de pretențioși la secetă și sol, mai ales în primii ani de răsad”, relatează pădurarul.
Apoi Valeriu Cioară spune că în pădure e nevoie de tineri dornici de muncă, deoarece ea necesită multă muncă și îngrijire anul împrejur.


Pădurarul Valeriu Cioară

Agenții economici dublează prețul

Gheorghe Proca, inginer la Întreprinderea Silvocinegetică Strășeni, menționează faptul că brazii sunt vânduți atât angro, cât și la bucată. Fiecare cumpărător poate veni direct la pepinieră pentru a-și alege pomul de Crăciun după plac și buzunar.

„Sunt oameni care singuri își aleg brăduțul, alții solicită ajutor, în funcție de câți pomi își doresc aceștia. Dacă vin agenți economici care cumpără un număr mare de brazi, atunci pădurarul le vine în ajutor”, spune Gheorghe Proca.

În ceea ce privește prețul, lucrătorii spun că acesta este stabilit de Moldsilva, iar în anul curent prețurile nu s-au schimbat față de anul trecut, adică începând de la 36 de lei plus TVA și poate ajunge până la 150-200 de lei, în funcție de înălțimea pomului. Cu toate acestea, prețul unui brad pe piață ajunge uneori să fie și de trei ori mai mare decât la pepiniere.

„Noi nu avem contracte cu ei, agenții economici pur și simplu vin la pepinieră și cumpără un anumit număr de brazi, mai departe prețul este stabilit de ei. Din această cauză, acesta se dublează sau se triplează, însă uneori pot fi și ei în pierdere, totul depinde de cum se vând brazii”, menționează Gheorghe Proca.

Câte un brad în dar

Inginerul povestește că în afară de brazii care sunt vânduți, în fiecare an sunt oferiți pomi de Crăciun în dar școlilor-internat și grădinițelor.
„Primăriilor din raion care ne-au acordat o mână de ajutor cândva și ne-au oferit pământ pentru extinderea fondului forestier, le oferim în semn de recunoștință, câte un brăduț pentru grădinița din satul respectiv”, precizează Gheorghe Proca.
Inginerul mai spune că de obicei toate primăriile din raion se adresează după ajutor în ajun de sărbători. Fiecare localitate procură trei brazi, pentru casele de cultură, grădinițe, școli.

„Mizăm pe bunul-simț care, din păcate, nu există”

Cu toate acestea, în fiecare an moldovenii sunt de părerea că pot să-și facă singuri cadou - un brad - și fură pomii de Crăciun.

„Mulți vin noaptea, alții au tupeul și trec pe la pepinieră și ziua. Ei știu când pădurarul este plecat la muncă în cealaltă parte a pădurii și fură brazii, uneori îi scot chiar din rădăcini. De obicei, mizăm pe bunul-simț și în fiecare an credem că situația se va schimba, dar, din păcate la noi bunul-simț nu prea există. Într-o noapte, se fură zece brazi, iar noi rămânem doar cu munca”, menționează inginerul.

Acum lucrătorii de la întreprindere așteaptă acordul Moldsilva și autorizația Ministerului Mediului, după care vor începe tăierea pomilor de Crăciun. Tăierea brazilor este preconizată pentru săptămâna viitoare și se va finaliza la 31 decembrie, în funcție de necesitate și solicitări.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus