Timpul.md

Internațional 25 Mai 2017 | 09:46

(VIDEO) Papa l-a primit cu răceală pe Donald Trump

Primire rece la Vatican pentru Donald Trump, în ciuda zâmbetelor şi amabilităţilor, schimbate de Papa Francisc şi preşedintele american, în faţa camerelor de filmat. De altfel, toată lumea a remarcat figura severă a Papei, deşi, de obicei, Suveranul Pontif are o expresie jovială. Cei doi lideri au opinii diametral opuse în ceea ce priveşte încălzirea globală și criza refugiaţilor. 

Cel mai puternic om din lume şi liderul spiritual al celor peste un miliard de catolici din toată lumea au discutat aproape o jumătate de oră, departe de ochii presei.

Donald Trump a primit de la Suveranul Pontif sculptura unui măslin, simbol al păcii. Președintele american i-a mulțumit Suveranului Pontif, spunându-i că avem nevoie de pace și i-a oferit la rândul său un set de cărți semnate de Martin Luther King.

De asemenea, Suveranul Pontif i-a dăruit preşedintelui american şi o copie a mesajului papal din 2015, în care Francisc pleda pentru combaterea încălzirii globale. Este de notorietate şi schimbul de replici de anul trecut dintre cei doi, pe tema încălzirii globale. Trump a criticat de mai multe ori acordul de la Paris asupra climei şi a fost criticat la rândul său de Suveranul Pontif. Papa nu este de acord cu Trump nici în privinţa problemei refugiaţilor şi a criticat de asemenea intenţia şefului Casei Albe de a ridica un zid la graniţa cu Mexicul.

Iată câteva situații în care Donald Trump și Papa au avut viziuni total opuse:

Despre ziduri și poduri:

Donald Trump, în iunie 2015: „Voi construi un mare zid, și nimeni nu construiește ziduri mai bine decât mine, credeți-mă, și le voi construi foarte ieftin. Voi construi un mare, mare zid la granița noastră de sud și voi pune Mexicul să plătească pentru acel zid. Țineți minte ce spun”.

Papa Francisc, în februarie 2016: „O persoană care se gândește doar să construiască ziduri, oriunde ar fi ele, și nu să construiască poduri, nu este creștină. În Evanghelie nu scrie asta [...] Dacă acest om [Trump] spune așa ceva, nu e creștin”.

Despre migrație:

Donald Trump, în iunie 2015: „(Mexicanii din SUA) aduc droguri, aduc criminalitate. Sunt violatori și unii, presupun, sunt oameni buni, dar vorbesc cu polițiștii de frontieră și ei ne spun ce primim.”

Papa Francisc, în aprilie 2017: „Este adevărat, noi [în Europa] suntem o civilizație care a încetat să mai facă copii, dar am și închis ușa pentru migranți. Aceasta se cheamă sinucidere.”

Despre musulmani:

Donald Trump, în martie 2016 la CNN: „Cred că islamul ne urăște.”

Papa Francisc, în iulie 2016: „Cred că nu este corect să identifică islamul cu violența. Nu este corect și nu este adevărat.”

Despre arme:

Donald Trump, în februarie 2017: „Ne vom moderniza substanțial toate armamentele [...] Și să sperăm că nu va trebui să le folosim niciodată. Însă nimeni nu se va pune cu noi, oameni buni. Nimeni. Va fi una din cele mai mari creșteri militare din istoria Americii.”

Papa Francisc, în aprilie 2017: „Trebuie pus capăt proliferării armamentelor; dacă sunt fabricate și vândute, mai devreme sau mai târziu vor fi folosite.”

Despre războiul nuclear:

Donald Trump, în septembrie 2016: „Voi face tot ce îmi stă în putere să nu fiu niciodată în situația în careva trebui să folosim forța nucleară. E foarte important pentru mine.”

Papa Francisc, în ianuarie 2017, pentru cotidianul El Pais: „Am avut deja Al Treilea Război Mondial pe bucățele. În ultima vreme se vorbește despre un posibil război mondial, ca și când ar fi vorba de un joc de cărți: ei joacă un joc de cărți. Aceasta este cea mai mare îngrijorare a mea.”

Despre bani:

Donald Trump, în martie 2011 la ABC: „O parte din frumusețea mea este că sunt foarte bogat.”

Papa Francisc, în martie 2013: „Ah, cât mi-ar plăcea o Biserică săracă, pentru săraci”.

Despre schimbarea climatică:

Donald Trump, în noiembrie 2012, pe Twitter: „Conceptul de încălzire globală a fost creat de și pentru chinezi ca să facă produsele din SUA necompetitive.”

Papa Francisc, în iunie 2015, în enciclica „Laudato Si”: „Schimbarea climatică [...] reprezintă una din principalele provocări cu care se confruntă omenirea în zilele noastre.”

Despre căsătorie:

Donald Trump, în iunie 2015 la CNN: „Am o soție bună acum. (Primele) mele două soții au fost foarte bune. Și nu le acuz, dar munceam 22 de ore pe zi.”

Papa Francisc, în octombrie 2016: „Când diavolul se amestecă și pune un bărbat în fața unei femei mai frumoase decât soția acestuia, sau pune o femeie în fața unui bărbat care pare mai bun decât soțul ei, căutați imediat ajutor. Când apare tentația, căutați imediat ajutor”.

Melania Trump, neînţelegeri culinare la Vatican
Atmosfera de la Vatican a părut ceva mai destinsă la finalul întâlnirii, când în încăpere au intrat şi alţi membri ai familiei Trump: soţia sa Melania, fiica Ivanka şi soţul acesteia, Jared Kushner. A fost însă şi o mică neînţelegere. Papa Francisc a întrebat-o pe Prima Doamnă a SUA dacă îi dă lui Donald Trump să mânânce „potița”, însă ea a înțeles că se referă la pizza.

Mai târziu, Vaticanul a explicat că Papa se referea de fapt la potiţa, un desert tradiţional din Slovenia, ţara natală a Melaniei Trump. Însă Prima Doamnă a crezut că Suveranul Pontif se referea la pizza, atât de familiară pentru americani. Dincolo de confuzia culinară, doamnele au respectat întocmai protocolul papal: şi-au acoperit capetele cu un văl şi au purtat haine închise la culoare, cu mâneci lungi. Toţi invitaţii au primit din partea Papei câte un rozariu, iar Suveranul Pontif a făcut schimb de cadouri cu preşedintele american.

După întâlnirea cu papa Francisc, Donald Trump şi familia sa au vizitat Capela Sixtină şi bazilica Sfântul Petru. Turiştii care inundă Roma şi Vaticanul în fiecare zi nu-şi pun prea multe speranţe că întâlnirea va schimba în vreun viziunea lui Donald Trump despre lume.


sursa: digi24.ro



Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus