Timpul.md

Actualitate 15 Ianuarie 2018 | 16:07

...(nu) îl mai citim pe Eminescu?...

Întrebarea de mai sus ar putea să treacă indiferent pe lângă mulți.

Pe unii ar putea să-i supere, chiar să-i înfurie când vine vorba despre citit, pentru că e o preocupare veche, dar mai ales învechită, spun alții. În acest veac al vitezei şi frământării creierului - cum să scăpăm de criza economică de lungă durată - oare poezia lui Eminescu, după cum spunea însuși poetul, nu este sărăcie?

„Fiind foarte român, Eminescu e universal”

Într-o viziune postmodernistă, Eminescu nu mai este la modă. Au fost și multe încercări de a se specula fie pe moartea marelui poet, fie pe câteva poeme care aveau aceeași strălucire poetică, chiar dacă discursul lor conținea un vocabular licențios. În cele din urmă, speculațiile au rămas niște pagini scrise, iar opera Luceafărului literaturii române a cucerit în totalitate universalitatea. Ca să scrii despre Eminescu, citeam undeva, sufletul trebuie să-ți fie teafăr și să ai vie încrederea în cuvântul ce exprimă adevărul.

Învinuit de faptul că poezia sa e prea mult alimentată din creația poetului-nepereche, Grigore Vieru a răspuns cu proverbiala-i modestie: „Da cine a reușit să-l ajungă pe Eminescu? Eu de-abia încep să-l citesc, ca să-l pot înțelege”. Nu trebuie să ai suflet de poet ca să înțelegi că poezia lui Eminescu într-adevăr ne educă sentimental. Chiar dacă nu mai credem în sentimente, dar ne considerăm mai puternici fiind insensibili, chiar dacă ne este rușine să ne fie rușine, chiar dacă prostia stă deasupra bunului simț, în tot acest sistem inversat de norme, Eminescu rămâne a fi cel mai mare poet național și universal. Asta o știu și străinii de vreme ce „fiind foarte român, spunea Tudor Arghezi, Eminescu e universal”, creația sa fiind tradusă în 150 de limbi din peste 250 de țări.

„Era flămând, zgribulea de frig, umbla jerpelit…”

Dacă astăzi poezia lui Eminescu se citește mai puțin, se întâmplă pentru că cititorii de cândva nu mai sunt. Totuși, înclin să cred că el rămâne a fi până acum cel mai iubit autor. Pentru că, afirma prietenul său, Ioan Slavici, „era un om de fire duioasă care toate le făcea din iubire către alții. Era flămând, zgribulea de frig, umbla jerpelit și-i lipsea adăpostul și se văita că alții și atâți se zbat în lupta cu grele nevoi”.

Fiecare generație vine cu ceva nou în epoca sa. Astăzi Eminescu (nu) se mai citește, nu pentru că, după cum scria Zoe Dumitrescu-Bușulenga, poetul „ar fi intrat într-un con de umbră. Mai degrabă, mințile noastre, supuse unor traume necontenite de către ciudatele, nenumăratele tentative de zdruncinare a scării valorilor românești sunt pe cale să intre într-un con de beznă”.

La urma urmelor, Marele Poet a lăsat un testament spiritual foarte clar definit: „şi nimeni în urma mea nu-mi plângă la creștet”..., ridicându-și valoarea „deasupra cercului strâmt”. La rândul nostru, ne petrecem norocul aici pe pământ, mulți și neștiuți, îl citim mai mult sau mai puțin, fiind însă recunoscători și conștienți că rămânem contemporani cu creația lui Eminescu.

Silvia Strătilă

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus