Timpul.md

Actualitate 23 Decembrie 2019 | 19:30

11 oameni au murit și 300 au ajuns la spital pentru că au băut vin din nucă de cocos

Cel puţin 11 persoane au decedat şi peste 300 au fost spitalizate după ce au băut vin din nucă de cocos în Filipine. Printre victime sunt şi persoane care participau la o petrecere de Crăciun, au precizat luni autorităţile locale şi sanitare, citate de Reuters, potrivit Agerpres. Cazurile de intoxicaţie au apărut în Laguna şi Quezon, două provincii situate la sud de Manila, iar toate persoanele intoxicate au băut lambanog, o băutură populară în aceste regiuni, consumată pe scară largă în timpul sărbătorilor şi la petreceri. Multe persoane au fost spitalizate la îndemnul primarului Vener Munoz din localitatea Rizal, Laguna, unde s-au înregistrat decesele, de joi până duminică.

Starea a doi dintre pacienţii aflaţi în stare critică s-a îmbunătăţit, a precizat edilul pentru postul local de radio. Vinul din nucă de cocos băut de persoanele intoxicate fusese fabricat în localitatea administrată de acesta, a mai adăugat primarul.

Analize de sânge şi mostre din resturi de lambanog vor fi prelevate şi duse la laborator luni, a precizat Ministerul Sănătăţii.

„Cu toţii aveau o istorie de consum de lambanog”, a mai precizat ministerul, referindu-se la persoanele intoxicate.

„O parte din băutură a fost cumpărată pentru a fi consumată în timpul liber şi la petreceri, iar o altă parte a fost donată de oficiali locali în timpul petrecerii de Crăciun”, a adăugat acesta.

Producţia şi vânzările nereglementate de lambanog sunt un fapt comun în Filipine, unde băutura este fabricată frecvent în mod ilegal, folosind aditivi periculoşi.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Filipine a avertizat anterior despre pericolele şi utilizarea interzisă a metanolului ca aditiv în băuturile fabricate artizanal.

Cu un an în urmă, angajaţi FDA şi forţe de ordine au fost mobilizate pentru a localiza şi a confisca lambanog neînregistrat, ce era vândut în mod direct publicului, vânzătorii riscând să fie puşi sub acuzare.

Anul trecut, 21 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce au consumat lambanog, potrivit relatărilor din presă 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus