Indiscutabil, Alianţa a comis multe erori, cu mult mai multe decât „norma” pe care i-ar fi permis-o electoratul. Vina aici, într-o anumită măsură, o poartă şi presa – mă refer la presa care tradiţional a sprijinit fosta Opoziţie unită, devenită apoi Alianţa pentru Integrare Europeană. Deşi această presă a încercat să fie obiectivă, echidistantă şi critică faţă de noua Putere (şi de multe ori chiar a fost!), uneori ea se asemăna cu o mamă duioasă şi fără caracter care îşi răsfaţă odrasla, iar odrasla, profitând de situaţie, îşi face de cap. Şi cu adevărat, Alianţa, copilul răsfăţat şi capricios al electoratului democratic şi proeuropean, a început să-şi facă de cap. De fiecare dată când încercam să intervin critic cu scrisul meu, eram atacat şi, din „vândut lui Filat”, deveneam „terminator” al Alianţei. Şi totuşi, murmurul de nemulţumire faţă de prestaţia Alianţei se auzea tot mai desluşit. Referendumul de duminică a fost ultima picătură şi nimic surprinzător în faptul că asupra Alianţei s-au aruncat şi acei care până mai ieri o zeificau. Cel mai bătut în ultimele zile este, fireşte, premierul Filat, liderul PLDM, situaţie absolut firească, dacă ţinem cont de faptul că Filat este cel mai dinamic şi mai serios actor politic al momentului. În pomul fără rod nimeni nu aruncă pietre… Evident, nu toate acţiunile lui Filat au plăcut susţinătorilor lui. Încercând să se poziţioneze astfel încât să-şi extindă cât mai mult bazinul electoral al partidului său, Filat a provocat multe dezamăgiri, a pierdut chiar şi unii susţinători. Nu au plăcut (şi nu plac) unei părţi a electoratului nici toate acţiunile şi declaraţiile celorlalţi lideri ai Alianţei – M. Ghimpu, M. Lupu şi S. Urecheanu. Când apăruse perspectiva ca toţi liderii AIE să aibă dreptul să candideze la funcţia de şef al statului, a început lupta între ei, lucru care nicidecum nu putea să placă electoratului. În aceste bătălii interioare s-au văzut mult mai clar caracterul liderilor şi slăbiciunile lor. Slavă Domnului, eşecul referendumului de duminică a avut şi partea sa bună – faptul că preşedintele va fi ales de Parlament va mai calma spiritele şi va tempera pasiunile. Cu o condiţie – şi aici revin la ceea ce spuneam la început: să fie oprite atacurile nefondate asupra Alianţei.
Actuala Alianţă, aşa cum este ea astăzi, cu toate cele bune şi mai puţin bune, continuă să fie singura expresie politică a Moldovei democratice şi proeuropene. Să sperăm ca duşul rece de duminică să-i fie de folos. A continua însă atacurile nefondate asupra Alianţei şi a liderilor ei înseamnă a face treaba comuniştilor şi a sateliţilor lor de genul Şelin şi Klimenko. Să nu aruncăm şi pruncul odată cu apa. Cu toate pretenţiile noastre (întemeiate) faţă de liderii Alianţei, să nu uităm că anume această Alianţă i-a debarcat pe comunişti de la putere, a făcut primul pas spre demolarea sistemului comunist, a redat societăţii sentimentul libertăţii. Iată de ce, repet, e cazul să oprim diabolizarea Alianţei. Decredibilizarea Alianţei convine numai forţelor revanşarde, care nu se pot împăca cu înlăturarea lor de la putere.
Până la alegerile parlamentare anticipate au mai rămas două luni. Am intrat, de fapt, în campania electorală. Mai mult ca sigur că ideea unui bloc electoral comun nu va fi acceptată şi fiecare partid va merge separat, acesta însă nu e un motiv ca componentele AIE să se bată între ele – avem experienţa anului trecut, când cele patru partide necomuniste au mers în alegeri ca o singură forţă, Opoziţia unită. Adoptarea unui „pact de neagresune” între componentele Alianţei, coordonarea acţiunilor şi mesajelor îi pot garanta Alianţei un scor electoral bun. Şi invers.
Există un timp când se aruncă pietrele, dar vine şi timpul când acestea se adună. Singurul sentiment care trebuie acum să domine clasa politică, presa şi electoratul e cel al răspunderii faţă de destinul de mâine al RM. Oricât ar fi de mare rânza politică, ea nu poate fi mai mare decât patria. Sunt sigur că presa democratică îşi va face şi de data aceasta datoria, dar dragii noştri lideri ai Alianţei ar trebui să nu mai aibă nas de ceară, să nu se mai comporte arogant, de parcă l-ar fi apucat pe Dumnezeu de barbă, să admită că şi ei, oameni fiind, pot greşi, iar greşelile trebuie reparate şi plătite. Şi încă un lucru important, pe care trebuie să-l înveţe politicienii noştri: RM nu este doar ţara lor, a potentaţilor zilei, ci şi a noastră, a prostimii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
