Actualitate

Atacurile care au vizat cele mai mari rafinării din lume, comise cu armament iranian, anunţă coaliţia saudită

Conform unor oficiali americani citaţi de publicaţia The Wall Street Journal, informaţii obţinute de serviciile secrete indică faptul că atacul a fost organizat pe teritoriul Iranului.

Donald Trump, preşedintele SUA, a anunţat că aşteaptă poziţia Arabiei Saudite referitoare la autorii atacului, sugerând că Washingtonul ar putea lansa o acţiune militară.

Atacurile cu drone care au vizat rafinării din Arabia Saudită afectează aproximativ jumătate din producţia de petrol saudită, a informat cotidianul Financial Times. Insurgenţii huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, au revendicat atacurile cu drone care au provocat incendii la centrele saudite de rafinare a petrolului din Abqaiq şi Khurais.

Administraţia Donald Trump a atribuit atacurile Iranului. "În contextul apelurilor pentru detensionarea situaţiei, Iranul a lansat acum un atac fără precedent asupra fluxului energetic global. Nu există nicio dovadă că atacurile au fost lansate din Yemen. Cerem tuturor naţiunilor să condamne public şi fără echivoc atacurile Iranului. Statele Unite vor colabora cu partenerii şi aliaţii pentru a se asigura că pieţele energetice rămân aprovizionate bine şi că Iranul va fi tras la răspundere pentru agresiune", a declarat, sâmbătă seară, secretarul de Stat american, Mike Pompeo.

Rusia a cerut, luni, comunităţii internaţionale să nu tragă concluzii "pripite" în cazul atacurilor cu drone care au vizat instalaţii petroliere din Arabia Saudită, în contextul în care Statele Unite au atribuit aceste acţiuni Iranului. "Le cerem tuturor ţărilor să se abţină de la orice acţiune ori concluzie pripită care pot agrava situaţia. Acest incident reprezintă o situaţie foarte neplăcută pentru pieţele mondiale ale petrolului. Sperăm că Arabia Saudită va putea remedia pagubele cât mai curând", a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

https://www.digi24.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *