Timpul.md

Actualitate 21 Mai 2020 | 15:25

Autoritățile din Wuhan epicentrul inițial de coronavirus au interzis consumul de animale sălbatice

Autoritățile din Wuhan, epicentrul inițial al focarului de coronavirus, au interzis consumul de animale sălbatice, scrie The Independent. De asemenea, oficialii au anunțat că vor interzice și vânarea acestora, dorind să transfome orașul într-un "sanctuar al vietăților sălbatice".

Wuhan, un oraș cu 11 milioane de locuitori, a raportat primul caz de infectare cu coronavirus la sfârșitul anului 2019, potrivit sursei citate. Originile pandemiei nu au fost încă identificate, însă, potrivit unei ipoteze, virusul și-ar fi avut originea în piața de animale exotice Hunan.

100 de ţări ale lumii cer investigarea originilor Covid-19 şi a modului în care China a gestionat criza. Rezoluţia, redactată în Uniunea Europeană, vine în urma unei propuneri făcute de Australia pentru o cercetare asupra felului în care a gestionat China criza la începutul ei. Această propunere s-a lovit de un răspuns furios al Beijing-ului care i-a acuzat pe australieni de „iresponsabilitate” şi de „perturbarea cooperării internaţionale în lupta împotriva pandemiei”.

Pentru a evita un al doilea val de infectări, autoritățile au anunțat că toți locuitorii din Wuhan vor fi testați. Primele persoane testate sunt cele clasificate ca fiind cu „risc crescut”.

China a înregistrat 82.967 de cazuri de infectare cu noul virus, dintre care 4.634 au fost fatale.  

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus