Timpul.md

Actualitate 30 Iunie 2020 | 18:37

Ca să-l pedepsească pe Gațcan, deputații socialiști merg cu „buldozerele politice” peste femei gravide și mame cu copii

Gest condamnabil din partea mai multor deputați socialiști, care au scandat azi sub ferestrele unei clinici din Chișinău în care se aflau femei însărcinate sau mame cu copii mici. Socialiștii Grigore Novac, Nikita Țurcan, Vasile Bolea și Vlad Batrîncea au depășit orice limită agățând de poarta clinicii coroane funerare și speriind pacienții.

„Socialiștii au arătat că pot ajunge mai jos de fund! Sunt într-o agonie și disperare acută, dacă au ajuns să fluiere și să huiduiască maternitatea „Extramed”, s-au revoltat cetățenii pe rețelele de socializare.

„Domnilor, dacă mai putem să vă numim așa, acolo sunt mame cu copii nou-născuți! Pe cine fluierați și în fața cui vă dați tari? În fața unor femei aflate în travaliu? Sau încercați să-i astupați cu țipetele voastre pe noii-născuți? Mizerabil și rușinos e puțin spus. Arătați-vă în continuare adevărata față!”, a scris o femeie pe o rețea socială.

Fruntașii PSRM au manifestat agonizant lângă clinica „Extramed”, aceasta fiind o tehnică de intimidare și de denigrare a doctorului Ștefan Gațcan, deputat ales în luna martie curent din partea PSRM pe circumscripția uninominală Hâncești. Acesta a anunțat azi că părăsește fracțiunea parlamentară a PSRM și aderă la grupul PRO MOLDOVA. Gațcan a motivat că în loc să salveze țara, PSRM s-a dedat luptelor politice interminabile. Nu este prima reacție nervoasă a socialiștilor. Azi dimineață, fruntași ai PSRM au stopat, în plin oraș, mașina deputatului Gațcan, intimidându-l și cerându-i să renunțe la mandat. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus