Timpul Liber

Ce înseamnă când visezi marea?

Ce înseamnă când visezi marea agitată?
Atunci când în vis îţi apare marea agitată, cu valuri mari este semn că treci prin nişte nelinişti atât la nivel spiritual cât şi psihologic. Valurile mari din visul tău reprezintă problemele cărora trebuie să le faci faţă de zi cu zi şi pe care le percepi acum ca nişte reale provocări. Agitaţia şi starea de nelinişte pe care ţi-o dă marea sunt în strânsă legătură cu auto-controlul tău şi capacitatea de a stăpâni situaţiile dificile din viaţa ta. De asemenea, cercetătorii de vise sunt de părere că atunci când visezi marea agitată este semn că în interiorul tău se dă o luptă, un conflict de interese între domeniile importante precum cariera şi familia şi dacă nu vei reuşi să ajungi la un consens, unul dintre acestea vor avea de suferit.

Semnificaţiile visului în care apare marea agitată:

Nelinişti sufleteşti
– Probleme şi provocări atât la nivel intelectual cât şi spiritual zilnic
– Nu eşti stăpân pe tine şi nu manevrezi cu uşurinţă şituaţiile dificile din viaţa ta



Ce înseamnă când visezi marea liniştită?

Acest scenariu este reversul celui de mai sus, dar mai mult decât atât, atunci când visezi marea liniştită este semn că urmează o perioadă stabilă în viaţa ta, în care tot ceea ce contează pentru tine se va materializa conform aşteptărilor tale. Ai ajuns la un echilibru, la o armonie interioară, iar marea liniştită din visul tău reflectă întocmai calmul şi pacea pe care le simţi zi de zi. Acest simbol reflectă faptul că eşti pe drumul cel bun, mai ales din punct de vedere spiritual. Marea este în strânsă legătură cu gândurile noastre şi în acelaşi timp poate avea un efect puternic asupra subconştientului nostru. Se spune că aceia cărora le place să privească marea ore în şir şi au o legătură strânsă cu acest element al naturii, vor visa mai des acest scenariu ca efect al apei asupra spiritului lor.

Semnificaţiile visului în care apare marea liniştită:

– Urmează o perioadă stabilă în viaţa ta
– Eşti echilibrat din punct de vedere energetic

Eşti stăpân pe tine şi tratezi toate situaţiile dificile cu calmCe inseamna cand visezi marea Interpretarea visului in care apare marea 3
Dacă visezi că arunci ancora în mare este semn că porneşti la drum cu avânt şi curaj într-o nouă etapă a vieţii tale pe care o vei trăi ca pe o aventură: preţuind fiecare moment la maxim.

Dacă visezi că faci baie în mare este semn că te bucuri de roadele muncii tale, te simţi bine în echipa în care lucrezi în prezent şi eşti înconjurat zilnic de oameni buni şi frumoşi la suflet ca şi tine.

Dacă visezi marea învolburată, care creşte este semn că vei avea parte de câştiguri mari şi de satisfacţii enorme pe plan profesional.

Dacă visezi o călătorie pe mare cu vaporul, sau cu barca, este semn că vrei să pui în practică nişte idei mari, ai planuri măreţe cu viitorul tău şi vrei să ajungi să ai multe realizări atât pe plan personal cât şi profesional.

Dacă visezi o furtună pe mare este semn că urmează o perioadă plină de tensiuni din punct de vedere financiar şi relaţional. Vor exista certuri în familie din cauza banilor şi de asemenea, este posibil să ai parte de anumite probleme la locul de muncă.

Dacă visezi că te îneci în mare este semn că în viaţa reală va trebui să te adaptezi unor situaţii noi şi dacă nu reuşeşti, vei fi nevoit să accepţi lucrurile aşa cum sunt.

zenivers.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *