Timpul.md

Actualitate 18 Ianuarie 2018 | 08:40

Copiii cadrelor sovietice – secrete de stat

Fiul ex-ministrului silviculturii al RSSM bătea milițieni și oameni de rând, încerca să violeze fete, dar scăpa de pedeapsă

 Moldovenii mai în vârstă, care s-au născut în mediu rural, dar veniseră apoi să înveţe sau să muncească la Chişinău, îşi amintesc momentele specifice primii lor întâlnirii cu oraşul. Şi anume: lume multă şi grăbită, limba rusă dominantă, impresii de urbanizare, Lacul Comsomolist, alte parcuri cu alei şi fântâni arteziene, echipa de fotbal „Moldova” sau „Nistru” jucând pe Stadionul Republican cu formaţii de calibru din Moscova, Leningrad, Kiev sau Minsk. Dar o pagină aparte pentru oaspeţii capitalei reprezenta Chişinăul de noapte…


Începând cu primele decenii postbelice, chișinăuienilor le era frică să iasă din casă de teama huliganilor, vorbitori de limbă rusă, în mare parte. Uniţi în cete de războinici, aceştia atacau trecătorii, furându-le hainele sau alte lucruri de preţ. Îşi selectau victimele în special din rândul tinerilor moldoveni veniţi de la sate, pe care îi numeau în batjocoră „mulî”, adică „măgari” sau pur şi simplu „animale”.

Aceste găşti se organizau de obicei prin mahalalele oraşului, fiecare având în fruntea sa câte un Karoli (rege). Cei mai vestiţi erau băieţii de la Poşta Veche, Botanica şi Centru. Ei apăreau în grupuri mari, înarmaţi cu bâte, lanţuri, cuţite şi pumnale, şi se conduceau după deviza: „Poceşim mulikov!” (Să-i scărpinăm pe măgari!). Sătenii erau vânaţi atât pe străzile oraşului, cât şi în locuri aglomerate, precum erau la acea vreme terenurile de dans „Ulîbka”, situat la intrarea în parcul Lacul Comsomolist, şi „Iunosti”, din parcul Valea Trandafirilor. Chiar şi în anii ‘80 ai secolului trecut, găştile ruseşti stăpâneau pe alocuri capitala, fiind formate deja şi din moldoveni rusificaţi.

Nomenclaturiştii ne deportau în Siberia, iar copiii lor îi băteau pe cei rămaşi acasă

De multe ori, cei mai activi criminali ai străzilor din Chişinăul se trăgeau din oameni înstăriţi, în special din familiile atotputernice ale nomenclaturiştilor sovietici. Acestora, în comparaţie cu ceilalţi tineri, li se permiteau mult mai multe în viaţa de toate zilele, iar faptele lor condamnabile au fost secretizate, la fel ca şi crimele în masă săvârşite de părinţii lor: deportările, foametea organizată etc. Dacă intenţionau să tragă la răspundere penală pe cineva dintre odraslele nomenclaturiştilor, procurorii anunţau în secret despre fiecare caz organele superioare ale partidului comunist, de la care cereau aprobare pentru pedepsirea celor vinovaţi.

La 2 martie 1951, procurorul RSSM, G. Osipov, îl informa printr-o notă secretă pe Leonid Brejnev, secretarul comitetului central al partidului comunist (bolşevic) din RSSM, despre un șir de încălcări comise de copiii unor cadre de partid de rang înalt. Procurorul descria faptele unui oarecare Vladimir Krainii, născut în 1931, feciorul fostului ministru al silviculturii şi secretar al comitetului regional Chişinău al partidului, Nicolae Krainii. La acel moment, acesta era vicepreşedinte al Asociaţiei „Moldavpotrebsoiuz” (Asociaţia de cooperaţie şi consum din Moldova). Aflăm din nota procurorului că, pe parcursul a doi ani, tânărul a săvârșit mai multe infracţiuni serioase, inclusiv huliganism, tentative de viol, atac asupra lucrătorilor de miliţie etc.

Tentative de viol în centrul Chișinăului

Iată și câteva exemple. În februarie 1949, la intersecţia străzilor Lenin (astăzi bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt) şi Komsomolistă (astăzi str. Eminescu), Vladimir Krainii şi ortacii săi au întâlnit trei tineri necunoscuţi, de la care au cerut de fumat. Auzind răspunsul: „Nu suntem fumători”, huliganii i-au snopit în bătaie pe cei trei. Aflând al cui fecior este Vladimir, miliţia şi procuratura au încheiat dosarul imediat.

Lucru bine ştiut că orice fărădelege nepedepsită generează altele. Astfel, la 8 martie 1950, aceeași gașcă a dat năvală în sala de festivităţi a Băncii de Stat, unde tineretul serba ziua femeilor. După mai multe lovituri în stânga şi-n dreapta din partea huliganilor, în sală a apărut miliţianul Salagub, care le-a cerut oaspeților nepoftiți să părăsească încăperea. Vladimir Krainii însă l-a luat la bătaie şi pe omul legii, cauzându-i mai multe leziuni corporale. Tărăboiul s-a încheiat doar datorită faptului că, în timp ce atacatorii se ocupau de miliţian, tinerii din sală au reuşit să iasă iute afară şi să șteargă putina.

Iar în noaptea de 2 spre 3 decembrie 1950, Vladimir Krainii a întâlnit-o pe str. Hânceşti, (astăzi str. V. Alecsandri) pe cetăţeanca Vasileva, căreia i-a ordonat să se dezbrace, pentru ca el să-și satisfacă pornirile sexuale. Ca urmare a strigătelor femeii, tânărul a fugit de la fața locului. Dar, în aceeași seară, a întâlnit-o pe cetăţeanca Ivanova, pe care a lovit-o de câteva ori, cerându-i să-și lase hainele de pe ea în plină stradă. A dat-o în bară și de data aceasta, fiindcă miliţia îl căuta deja după semnalmentele anunţate de prima victimă. În cele din urmă, Vladimir Krainii a fost reținut.

Deşi, în ultimă instanță, huliganul a fost judecat, de câte ori el nimerea în mâinile miliţiei până atunci, tatăl său își lăuda fiul în fața procurorilor că ar fi un copil cuminte şi nevinovat, iar cazurile de faţă ar fi doar niște întâmplări străine firii sale. Apoi nomenclaturistul îşi lua de mână feciorul - un coşcogeamite flăcău fioros şi-l ducea acasă, salvându-l de pedeapsă…

Atacul de la monumentul lui Lenin

La fel erau și părinţii elevului şcolii nr. 37 din Chişinău, Eduard Scorik, născut în 1933. Tatăl său, Grigore Scorik, un înalt responsabil al comitetului central al partidului comunist, iubindu-și nespus de tare progenitura, aflată în pragul maturităţii, intervenea după fiecare infracţiune a urmașului său. Mai mult, el a dat ordin ca miliţia să-i aducă de fiecare dată băiatul acasă şi să nu-l mai deranjeze cu tot felul de fleacuri.

Dar fiul său era un ins cum mai rar puteai întâlni chiar şi printre copiii nomenclaturiştilor. Purta pumnal în buzunar şi cuţit finlandez la brâu, consuma alcool și la școală, în timpul orelor, și acasă, și în oraş. Din grupul său de cioflingari făcea parte Valeriu Usenco, feciorul vitreg al procurorului de supraveghere a organelor de miliţie al procuraturii centrale, A. Kuzmenco și Ghenadi Romanenco, fiul şefului bibliotecii şcolii republicane de partid, dar şi alţi copii ai cadrelor nomenclaturiste. În seara de 26 noiembrie 1950, chiar în centrul capitalei, lângă monumentul lui Lenin (astăzi Piața Marii Adunări Naționale), gașca lui Eduard Scorik i-au luat la pumni pe cetăţenii Pascaru şi Sireţchi. În momentul în care un trecător, pe nume Petcu, a încercat să calmeze spiritele, Scorik şi-a îndreptat furia asupra acestuia și a sărit la el cu un cuțit. Victima a rămas în viață numai din cauza că a reușit să se apere. Apoi a sosit miliţia și i-a neutralizat pe atacatori.

Procurorul G. Osipov îl informa pe Brejnev că, până la fapta descrisă, Eduard Scorik şi amicii săi au comis câteva tâlhării şi furturi. Au sustras aparate radio, patefoane, covoare, seturi de veselă și alte bunuri, pe care ulterior le-au vândut.

Pedeapsă penală pentru răzbunare

Vestea despre comportamentul condamnabil al acestor tineri ruși a ajuns departe de Chișinău. De aceea, prin satele RSSM, moldovenii se răzbunau deseori pe primul rus întâlnit în cale. Potrivit procurorilor, la 15 aprilie 1951, tractoristul Ilin, venit de curând în Basarabia în calitate de „specialist”, se deplasa spre Ghidighici împreună cu fratele său mai mic. La o distanţă de vreo doi kilometri de sat, aceștia au fost opriţi de un grup de premilitari, porniţi în mod organizat spre comisariatul militar din Chişinău. Cei doi ruși au fost mai întâi ridiculizaţi cu calificativele: „ruşilor, bolşevicilor”, fiind apoi întrebaţi ce caută la o depărtare atât de mare de baştina lor - Rusia. „Nu aveţi ce mânca acasă la voi și aţi venit să vă hrăniți tocmai în Moldova?”, li s-a cerut socoteală. Fiind plini de sine, rușii s-au trezit pocniți cu pumnii. Premilitarii le-au cerut să arate ce au furat din gura poporului moldovenesc, întorcându-le pe dos buzunarele. Tractoristul şi fratele său nu aveau decât cinci sute de lei, pe care i-au cedat atacatorilor. Evident că acest dosar penal nu s-a prăfuit prin sertarele procuraturii, ajungând în scurt timp pe mâna judecătorilor.

P.S. Pe la mijlocul secolului trecut, cazuri asemănătoare au avut loc în număr mult mai mare decât cele descrise mai sus. Despre cele mai interesante dintre acestea vă vom povesti în numerele următoare.

George Mârzencu


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus