Timpul.md

Actualitate 25 Noiembrie 2019 | 04:38

Credincioşii ortodocși de stil vechi intră în Postul Crăciunului

Postul Crăciunului este unul dintre cele mai importante posturi din an. Postul Crăciunului pe stil vechi începe joi, pe 28 noiembrie. Acesta durează 40 de zile, până în data de 6 ianuarie. În această perioadă enoriașii se vor abţine de la consumarea produselor din carne, lactate, ouă, precum și de la plăcerile trupești. În această perioadă nu se fac nunți și nici botezuri. Postul Crăciunului nu este atât de aspru precum postul Paștelui. În postul Crăciunului, credincioșii obișnuiesc să postească de carne, brânză și ouă, iar în zilele de luni, miercuri și vineri este indicat să se consume mâncare fără ulei și fără vin. Tot în post, în zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin, iar în sâmbetele și duminicile, dar și de sărbători se dezleagă la untdelemn, pește și vin. Potrivit rânduielilor bisericești, se lasă sec în seara zilei de 27 noiembrie. Însă, această dată se schimbă dacă cade miercurea ori vinerea și se va lăsa sec cu o zi înainte, adică de marți.

Postul Crăciunului se ține în cinstea Fecioarei Maria, care fugea și se ascundea de rușine că se simțea fără vină grea, cu Mântuitorul Hristos. Postul Crăciunului este considerat de Biserica Ortodoxă o pregătire a credincioșilor pentru bucuria sărbătorii Nașterii Mântuitorului.

Rugăciune de rostit în postul Crăciunului: „Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta Veche şi Nouă aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi spre biruinţa asupra păcatului; că împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta în toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

http://unica.md/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus