Timpul.md

Sănătate 16 Iunie 2020 | 14:45

Cum să reduci riscul de infectare cu Covid-19 când iei masa în oraș: sfaturi de la un expert în boli infecțioase

Două dintre cele mai importante măsuri de sănătate publică pentru a reduce răspândirea infecției sunt aproape imposibile când iei masa în oraș. În primul rând, este greu să mănânci sau să bei în timp ce porți o mască de față. În al doilea rând, distanțarea socială este dificilă în spațiile strâmte, în mod normal, înțesate de scaune și chelneri care servesc printre mesele ocupate toată seara.

Deci, la ce ar trebui să fii atent și cum poți tu să reduci riscul de infecție cu noul coronavirus? Iată răspunsuri la câteva întrebări comune.

Ce distanță ar trebui să existe între mese?
Auzim adesea păstrează distanța de 2 metri față de ceilalți. Este distanța minimă necesară pentru o distanțare sigură. Regula „2 metri” se bazează studii care arată că picăturile respiratorii se răspândesc pe această distanță. Dar aceștia se pot răspândi șipe distanțe mai mari.

Este suficient să poarte doar chelnerii mască?
Dacă aceștia poartă măști, acest lucru va permite un strat de protecție, dar clienții care mănâncă și vorbesc ar putea răspândi virusul. O modalitate de a atenua acest risc în această situație, cel puțin din punct de vedere al sănătății publice, ar fi să ai mese înconjurate de bariere de protecție, cum ar fi plexiglas, sau să așezi mese în camere separate cu uși care să poată fi închise. Terasele ar trebui să limiteze fiecare masă la un singur chelner care servește totul. Deși comanda ar putea dura mai mult.

Ar trebui să cer ustensile de unică folosință și să șterg totul?
Spălarea regulată a vaselor și tacâmurilor vor inactiva virusul. Nu este nevoie de produse unică folosință. Masa trebuie, de asemenea, curățată și dezinfectată între utilizări și marcată ca igienizată.Meniurile sunt ceva mai problematice, în funcție de material. Meniurile din plastic ar putea fi dezinfectate. Meniurile de unică folosință ar fi mai ideale.

Pot lua virusul din mâncare?
Riscul de a te infecta cu noul coronavirus din alimente este foarte mic. Acesta este un virus respirator al cărui mod principal de transmitere este tractul respirator superior sau inferior prin picături sau aerosoli care intră în gură, nas sau ochi. Trebuie să intre în tractul respirator pentru a provoca infecții și nu poate face acest lucru prin intermediul stomacului sau al tractului intestinal.

De asemenea, virusul nu este foarte stabil în mediu. Studiile au arătat că își pierde jumătatea concentrației virale după mai puțin de o oră pe cupru, trei ore și jumătate pe carton și puțin sub șapte ore pe plastic. Dacă produsele alimentare ar fi fost contaminate în timpul pregătirii, temperatura de gătit ar inactiva mult dacă nu tot virusul. Utilizarea măștilor și menținerea unei bune igiene a mâinilor de către cei care pregătesc mâncarea ar trebui să reducă semnificativ riscul de contaminare a alimentelor. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus