Timpul.md

UE / Nato 30 Aprilie 2020 | 08:37

Cum vede presa rusă autonomia secuilor, cine e patronul OMS iubitor de China și mitul alcoolismului în carantină. Revista presei europene

"Pasasajul spre lumea cealaltă'". Afiș sovietic anti-alcool. Ținutul Secuiesc în presa vecinilor În Ungaria , Azzanali redă situația din România și disputa în jurul eșuatului proiect de autonomie a Ținutului Secuiesc cât se poate de neutru, citându-l pe Iohannis cu interpelarea sa bilingvă: „Jó napot, Ciolacu!” (însă ziarul îl face pe Iohannis – Johannis, cu J-, cum e obiceiul în presa maghiară).

La fel de neutru scrie și platforma independentă Index.hu. Site-ul Index.hu este de altfel menționat în raportul anual al Consiliului Europei despre starea presei pe continent, raport publicat chiar ieri, în care Ungaria lui Orbán și Polonia lui Kaczynski sunt arătate ca fiind cele două țări din UE care îngrădesc în mod serios libertatea presei. Raportul Consiliului Europei citează chiar cazul site-ului Index.hu, ai cărui jurnaliști sunt prezentați în Ungaria ca dușmani și trădători în presa (majoritatea structurilor media) supusă regimului. Împotriva a doi jurnaliști de la Index a avut de altfel loc în toamnă o persistentă campanie antisemită, căreia i s-a făcut ecou și presa de stat (cf. raportul Consiliului Europei).

În schimb, cotidianul de dreapta și apropiat puterii Magyar Nemzet tratează pe larg înfruntările verbale de marți din România și relatează cum FIDESZ, partidul puterii al lui Orbán „condamnă declarațiile anti-maghiare (magyarellenes nyilatkozat) ale lui Iohannis” (Johannis). Același ziar citează și Consiliul Național Secuiesc care spune: „Viitorul României nu poate fi construit pe ură”.

La Moscova, scriind tot despre situația din România, Rossiiskaia Gazeta, considerată a fi practic o publicație cvazi-oficială a Kremlinului, amestecă sistematic “maghiari” și “secui”, sau mai degrabă îi consideră pe toți maghiarii din Transilvania a fi secui :

“Secuii, cunoscuți încă din Evul Mediu ca războinici vajnici, au condus practic regiunea Transilvania în sec. XVIII-XX. După Tratatul de la Trianon din 1920, Transilvania a trecut din regatul maghiar în componența României. În anii 1952-1968, în România socialistă a existat o regiune autonomă maghiară, dar Nicolae Ceaușescu, luptându-se cu separatismul, a anulat-o printr-o reformă administrativă”, scrie Rossiskaia Gazeta.

Finalul articolului este pe măsură : “În 2011, formațiunea UDMR a ungurilor din România, în frunte cu liderul maghiarilor ardeleni László Tökés, a deschis o reprezentanță a Ținutului Secuiesc pe lângă Parlamentul European. România a reacționat negativ, subliniind că autonomia “nu are nicio justificare legală”.”

În Ucraina în schimb, foarte sensibilă la rândul ei față de minoritatea maghiară de acolo, agenția RBK scrie:

“Secuii sunt unul din grupurile etnografice care intră în compoziția minorității maghiare de pe teritoriul României. Din cei 1,2 milioane de maghiari, circa 700.000 sunt secui care trăiesc în estul Transilvaniei și se află de decenii în centrul înfruntării politice dintre cele două părți.”

Cât beau belgienii în carantină și cum Corona a profitat de criză

În occident, psihodrama românească cu secuii este ignorată de media. Presa belgiană, în special în versiunea sa tabloidizată, s-a precipitat în schimb pe studiul universității din Louvain despre consumul de alcool pe timp de carantină. Tabloidul La Dernière Heure anunță, după ce a studiat temeinic cifrele și procentele finale, că în mod surprinzător doar un sfert din belgieni beau mai mult acum în carantină decât înainte. Ba chiar a scăzut consumul de cannabis și cocaină, cel de cocaină scăzând cu un impresionant 75%.

Mitul alcoolicilor depresivi în carantină nu este așadar valabil peste tot, iar același Dernière Heure denunță un alt mit, și anume că vânzările de bere Corona ar fi avut de suferit din pricina numelui mărcii. Dimpotrivă, revelează un studiu al Boston Consulting Group, vânzările berii Corona au crescut cu 127%. Dar odată cu Corona a mai profitat și gigantul belgian al berii InBev, care posedă marca Corona și despre care am mai scris aici).

Covid-19 în Anglia precum Ebola în Africa
Presa din Marea Britanie încă nu a găsit tonul potrivit pentru a relata concluziile studiului făcut public ieri prin care e revizuită rata deceselor. Cotidianul conservator și altminteri pro-guvernamental The Times scrie că în realitate mai mult de o treime din cei spitalizați cu simptome au murit, ceea ce reprezintă un procent comparabil cu cel din Africa în epidemia de Ebola.

Cu totul, cum o rezumă The Guardian, după ce au fost adăugați cei morți în afara spitalelor, cifra deceselor în Marea Britanie depășește acum 26.000 cazuri. Nu demult, autoritățile încă mai spuneau că dacă numărul victimelor va fi păstrat sub 20.000, strategia oficială va fi decretată un succes.

ONU – simbolul dezordinii mondiale

În Franța, Le Monde revelează într-o mare anchetă liniile de fractură în cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) și mai ales în Consiliul de Securitate, minat în permanență și fracturat de jocul marilor puteri.

De altfel, scrie Le Monde, nici măcar Hollywood nu anticipase o asemenea situație, căci în filmul Contagion, tulburătoare premoniție a pandemiei actuale anticipată în 2011 de Steven Soderbergh, mai-marii lumii sunt legați între ei printr-un sistem sofisticat de videoconferințe și reacționează la timp în fața virusului.

În realitatea anului 2020, însă, au trebuit mai bine de 10 zile pentru ca ONU să imagineze un sistem de teleconferință la sediul său din New York, abia pe 13 martie. Nimic nu fusese vreodată prevăzut pentru situația în care reprezentanții statelor membre în Consiliul de Securitate n-ar putea să se reunească fizic în sala de conferințe a sediului ONU de la New York. Au mai trebuit apoi încă două săptămâni pentru ca, joi 9 aprilie, cele cinci puteri care conduc ONU (SUA, China, Rusia, Marea Britanie și Franța) să înceapă se ocupe împreună de Covid-19 « cea mai mare provocare » cu care se confruntă organizația de la crearea sa în 1945, cum s-a exprimat secretarul general, portughezul Antonio Guterres.

Dar și mai mult de atât, Le Monde, ca de altfel o bună parte din presa mondială, pune în cauză disfuncționarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și legăturile sale primejdioase cu China.

“Love ma Chine”

Aici Le Monde se găsește în consonanță cu săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné, care face în ultimul său număr un portret necruțător al actualului director general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus (articol doar în versiunea tipărită din Canard). Acest fost ministru de externe al Etiopiei, pe care Le Canard îl numește “omul care nu vrea să-și supere binefăcătorii chinezi”, este acuzat că pe când era ministru al sănătății în țara sa (el a fost ministru și la sănătate) el a disimulat trei epidemii de holeră.

Tedros Ghebreyesus a fost ales în fruntea OMS de către așa-numitul “grup al celor 77”, care reunește țările cele mai sărace de pe planetă și creditorul lor, China. Imediat după ce a fost numit în fruntea OMS, în 2017, el a decis să îi acorde titlul de Ambasador onorific pentru OMS lui Robert Mugabe, dictatorul din Zimbabwe, astăzi răposat.

Ba chiar el a lăudat sistemul medical și sanitar din Zimbabwe, deși dictatorul Mugabe mergea întotdeauna să se trateze în Singapore sau in Europa. Sub presiunea indignării cvazi-unanime, Tedros Adhanom i-a retras în cele din urmă titlul lui Mugabe. Era evident că el îi acordase aceluia titlul de ambasador ca o compensație, sau din recunoștință pentru că și el, Tedros Adhanom, fusese ales la OMS datorită voturilor Uniunii Africane, al cărei președinte era atunci Mugabe.

Prestigioasa revistă medicală The Lancet l-a numit atunci pe Tedros Adhanom "Dictator general", iar nu Director general al OMS. Odată cu pandemia de coronavirus el pare însă a fi mers mult prea departe. În prima săptămână a lunii februarie, el a declarat, în calitate oficială, din partea OMS, că nu e nevoie ca alte țări să ia măsuri de protecție, pentru că asta ar dăuna economiei planetare.

Mai mult, el a lăudat explicit atunci "transparența și eficacitatea măsurilor luate de China" pentru a opri epidemia, în ciuda evidenței contrarii.

Atrage însă atenția și titlul acestui portret cu acid din Le Canard enchaîné: “Love ma Chine”, care nu este doar, în frangleză: Iubesc China mea, ci și, pentru cunoscători, un joc de cuvinte pe titlul celui mai celebru hit al lui James Brown: Sex Machine, muzică cu mesaj ideal pentru ridicarea tonusului pe timp de carantină. 

romania.europalibera.org

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus