Timpul.md

Interviu 19 Septembrie 2018 | 07:00

Dan Olaru, vicecampion european la tir cu arcul: „Cel mai important este să ai stabilitate psihologică. Restul se învață!”

În anul 2012, multă lume a rămas impresionată de adolescentul de numai 15 ani din R. Moldova, care s-a clasat pe locul nouă la proba de tir cu arcul din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra. Șase ani mai târziu, după o serie de alte reușite, Dan Olaru a luat argintul la Campionatul European. Realizând acest interviu, am primit de la el asigurări că cel mai important în sportul pe care l-a ales este „să ai mintea limpede și să rămâi cu picioarele pe pământ”. Ne-a povestit la ce se gândește în timpul competițiilor, care sunt stereotipurile despre sportivii din R. Moldova și, printre altele, ne-a mărturisit că odată a vrut să abandoneze arcul și săgeata…

- Dan, multă lume îți asociază numele cu Jocurile Olimpice din 2012. Atunci, la cei 15 ani ai tăi, cum te simțeai în sportul mare?
- Adevărul este că nu prea conștientizam ce se întâmplă și nici nu mă gândeam la consecințele participării mele la Jocurile Olimpice. De aceea, mi-a fost mai ușor pe plan psihologic. Atunci aveam în spate doar patru ani de antrenamente, deci, relativ puțin timp pentru acest sport. Inițial, nici nu credeam că e posibil să ne calificăm la această competiție. Până la mine, de vreo 20 de ani, niciun arcaș din R. Moldova nu se calificase. Cred că pot spune că am talent (râde).

„Uneori vrei să fii om simplu”

- Fiind un sportiv care se bucură de admirația publicului, cum crezi că te văd oamenii?
- Unii încă mă văd ca pe acel copil de 15 ani și îmi zic Dănuț (zâmbește). Doar că Dănuț împlinește în curând 22 de ani. Să fiu sincer, nu atrag o atenție deosebită la cum mă percep oamenii, dar mă bucură toate mesajele de felicitare și încurajare pe care le primesc. În mare parte, acestea vin de la oamenii pe care îi cunosc. Când m-am înscris la facultate, de exemplu, mă știa o singură persoană. Ulterior, au aflat și ceilalți colegi cu ce mă ocup, pentru că absentam de la ore.

- Niciodată nu te-ai gândit că ți-ai irosit copilăria cu arcul în mână?

- E o întrebare clasică, pe care am auzit-o de nenumărate ori. Da, uneori am această senzație, mai ales când văd cum prietenii mei găsesc timp pentru distracții, ieșiri în oraș, iar eu trebuie să fiu la antrenament…

- În schimb, prietenii tăi nu-s campioni…

- Așa zic și ei… Dar eu le spun că uneori vrei să fii om simplu, cu activități obișnuite…

„Tehnica, răbdarea, precizia se dezvoltă în timp”

- Înainte de competiții, respecți vreun ritual, ai niște tabieturi?
- Știu că publicului îi place să audă despre astfel de „secrete” ale sportivilor de performanță, dar o să vă dezamăgesc. Nu fac nimic deosebit. Încerc să mă relaxez, căci prin minte îmi trec mii de gânduri, mai ales negative.

- La ce te gândești?

- Timpul dintre întinderea arcului și tragere e cam de cinci secunde. Ei bine, aceste cinci secunde parcă durează o veșnicie. Prin cap îmi fulgeră mii de gânduri și idei. Mă întreb de multe ori: „Dacă n-o să fie bine, dacă n-o să nimeresc?” Uneori se întâmplă după cum gândești și ratezi. De aceea pregătirea psihologică este extrem de importantă. Sunt perioade în care totul merge ca pe roate și obții rezultate bune, dar sunt și perioade în care, pur și simplu, nu ești eficient. Depinde de sportiv cum gestionează aceste perioade. Unii renunță. Și eu mă gândeam să renunț, la doi ani după ce m-am apucat de acest sport. Îmi dispăruse entuziasmul. Nu înțelegeam că rezultatele bune apar mai târziu. Atunci am rămas în sport datorită părinților și antrenoarei mele, Irina Cecanova. Ei m-au ținut cu picioarele pe pământ, explicându-mi că rezultatele vor apărea mai târziu. Tehnica, răbdarea și precizia se dezvoltă în timp.

- Te-a schimbat cumva acest sport?

- Cred că am atins un nivel înalt de stabilitate psihologică. Știu ce fac și ce trebuie să fac, deși nu e mereu bine să știi ce faci (râde). Mă încurcă uneori acest fapt. În competiții, când îmi înving adversarii, unul câte unul, încep deja să mă gândesc că voi urca pe podium și îmi imaginez ce va urma. În astfel de cazuri, antrenoarea îmi spune să mă liniștesc, să-mi termin treaba și apoi o să vedem ce facem mai departe.

- Atât de bine te citește antrenoarea?

- Da, mă cunoaște de la 12 ani. Am crescut în ochii ei. Cred că mai mult m-a văzut ea, decât părinții mei.

„Norocul este decisiv câteodată”

- Cum te percep adversarii? Ești cunoscut printre arcașii din alte țări?
- Ne cunoaștem, pentru că ne vedem la competiții sau în cantonamente. La unele întreceri, participanții din alte țări mi-au mărturisit că s-au antrenat anume ca să mă bată pe mine, pentru că știau cum trag.

- Și te măgulește cumva acest fapt?

- Da, dar totodată… E mai greu și pentru mine! De exemplu, în ultimul an nu am obținut rezultate notabile și oamenii m-au cam uitat. Respectiv, anul acesta mi-a fost mai ușor, pentru că ceilalți erau relaxați în raport cu mine. Recent, la Campionatul European, am pierdut aurul în fața unui participant din Olanda. El a fost foarte prietenos cu mine până înainte de finală, când a aflat cine sunt, brusc și-a schimbat starea.

- Ce îți asigură o victorie în tirul cu arcul? Norocul face parte din ecuație?

- O țintă lovită depinde de mulți factori. Arcul cu care tragi este foarte important. Acesta e construit după parametrii sportivului. Eu, dacă aș lua arcul altuia, nu aș trage la fel de bine. Cel pe care îl am acum cântărește vreo patru kilograme, iar la întindere ajunge la peste 20 de kilograme. Pare a fi atât de ușor, dar, de fapt, e nevoie de forță fizică, care se obține prin antrenament. Cât despre noroc, este decisiv câteodată. M-am convins de acest lucru în 2016, când încercam să mă calific pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Am avut adversari mult mai slab pregătiți, care s-au calificat, dar eu nu am reușit. Experiența m-a convins că, pentru a obține un succes, uneori e vorba doar de o clipă norocoasă. Poți fi mai slab de zece ori decât adversarul tău, dar să ai o zi bună.

„Nu e obligatoriu să avem vederea perfectă”

- Ce stereotipuri au moldovenii despre sportivi și, în particular, despre arcași?
- Cred că cel mai mare stereotip e că sportivii nu au cel mai mare bagaj de cultură generală. Însă mulți sportivi de performanță fac facultăți în alte domenii. Despre arcași se spune că trebuie să aibă vederea perfectă, ceea nu este neapărat obligatoriu. Noi tragem de la o distanță de 70 de metri, deci, nu vedem clar centrul panoului. Există arcași buni care poartă ochelari de vedere și au rezultate bune. Repet, cel mai important e să ai stabilitate psihologică. Restul se învață!

- Ai parte și de sprijinul statului, fiind sportiv de performanță în R. Moldova?

- Până am obținut rezultate, părinții m-au susținut financiar. E de la sine înțeles că trebuie să aduci premii acasă, pentru ca statul să te remarce și să te susțină. Înainte de Jocurile Olimpice, Comitetul Olimpic oferă unor sportivi burse lunare de câte 500 de dolari. Și ministerul oferă premii bănești și o bursă lunară pentru rezultate bune la competiții. Totodată, arcurile le primim de la o firmă din Coreea. În prezent, tirul cu arcul este un sport mai accesibil și mai popular decât altădată.

„Sportul adevărat se face din plăcere”

- Mulți sportivi moldoveni acceptă să reprezinte alte țări la competițiile internaționale. Te-ai gândit la această opțiune?
- Când niște funcționari publici îți spun să-ți rezolvi singur problemele, presupui că într-o altă țară ai putea fi tratat altfel. Am avut asemenea gânduri, dar mi-am dat seama că e mai bine să susținem sportivii, care s-au născut aici și au muncit în numele R. Moldova, decât pe cineva care a venit la noi doar pentru că a fost plătit.

- Ce înseamnă banii pentru tine?

- Un bonus la plăcerea pe care o am atunci când trag cu arcul. E clar că fără bani nu poți exista, dar dacă te apuci de sport doar cu gândul la avere, nu vei avea cele mai bune rezultate. Sportul adevărat se face din plăcere.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus