dar e mai rau fara rau

In loc de moto:

Un prieten de-al meu, parabolist (creator de parabole) innascut, care se aseamana cu ?utea (pentru ca nu-si scrie, deocamdata, gandurile pe hartie), imi zice recent, referindu-se la schimbarea puterii la Chisinau: „Cand cumperi o sticla de sampanie, astepti sa sara dopul si sa bubuie. Mare e dezamagirea cand auzi doar ca „fasaie”, iar dopul nu zboara. Asa e si cu votul meu: astept sa bubuie,… dar se aude doar un „fasait”… Oare toate eforturile noilor lideri si presiunea ideilor noi vor fi doar un „fasait”, care nici macar n-o sa-i sperie pe cei vechi de la treuca?”.

Nu stiu ce a fost in capul acestui neam romanesc cand a nascut proverbul „E rau cu rau, dar e mai rau fara rau”. Nu stiu pe ce experiente s-a bazat, la ce realitati s-a referit, dar proverbul a prins si, de sute (mii?) de ani, ne serveste si azi, la bine si la rau, dar indeosebi la rau. Sa va spun o parabola (adevarata) legata de acest proverb. Intr-un sat (nu conteaza in care anume) intrase in gura lumii o pereche de tineri insuratei.

Ea frumoasa si din gospodari, el cam ceacar, cu un inceput de gheb si fecior de baba. Nici vorba, nu era o pereche potrivita. Colac peste pupaza, cocosatul o batea de o usca pe tanara nevasta. Satul o caina pe frumoasa nenorocita, il blestema pe „strambul dracului”, iar mama-sa i-a zis fiicei sa-l lase si sa vina acasa, ca nu-i ea prima care divorteaza si n-or mai muri de foame. Aceasta a stat cat a stat pe ganduri si i-a raspuns: Nu, mama, nu ma despart, pentru ca e rau cu rau, dar e mai rau fara rau. Nu stiu pe ce si-a intemeiat tanara nevasta acest argument, dar sa vezi ca femeile care o cainau si o jeleau au zis si ele: Pai, are ea dreptate in felul ei, pentru ca, ce sa-i faci, asa-i viata – cei buni is mai putini… Ii rau, dar fara el ii va fi oare mai bine?

Nu cred ca exista vreun om care, in viata lui, nu ar fi apelat la acest argument. Strans legata de respectivul proverb e si filozofia „raului cel mai mic”. De foarte multe ori suntem pusi in situatia sa alegem intre doua rele si alegem raul cel mai mic. Aceasta alegere are intotdeauna o motivatie si o… scuza. Daca micul rau se dovedeste a fi mai mare decat s-a crezut, strangem din umeri si zicem: Asta a fost situatia atunci – din doua rele, am ales raul cel mai mic.

In deceniul trecut am tot ales intre doua rele pana ne-am pomenit pe capul nostru cu Voronin. Acesta a consolidat atat de mult autoritatea proverbului, l-a facut atat de actual si operational, incat oricine ar veni in locul lui ni se va parea raul cel mai mic. In viziunea multor alegatori simpli, dar si a unor ziaristi si analisti, astazi pe post de reprezentant al „raului cel mai mic” apare Marian Lupu. Nu sunt fanul lui Lupu si nici partizanul filozofiei „raului cel mai mic”, dar ma gandesc si la vorbele nevestei celeia – ca e rau cu rau, dar e mai rau fara rau.

Are dreptate reprezentantul special al UE in R. Moldova, Kalman Mizsei, chiar daca este contestat de unii, care scria in TIMPUL de ieri despre importanta alegerii presedintelui. Presupun ca stie el ce stie si nu exprima doar un punct de vedere personal. Si mai exista inca un argument in favoarea „raului cel mai mic”, pre nume Marian Lupu: oare nu ne-am ars de atatea ori cand, alegandu-l pe unul pe care-l credeam cel mai bun, ne pomeneam ulterior ca, de fapt, am ales raul cel (mai) mare? Nu dau pilde, caci voi fi acuzat din nou ca-i atac pe „ai nostri” sau ca fac aluzie la Alianta…