Actualitate

Iohannis la Parlament, într-o şedintă dedicată aniversării Centenarului Unirii

„Organizarea unei şedinţe comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor va permite marcarea rolului istoric şi politic al deciziilor forului legislativ de acum 100 de ani, precum şi exprimarea unui consens politic al actualului Parlament, prin adoptarea Legii centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918”, potrivit informării trimise de Tăriceanu către Biroul Permanent al Senatului.

Conform documentului, la şedinţa comună jubiliară vor fi invitaţi preşedintele Klaus Iohannis, foştii preşedinţi ai României, Custodele Coroanei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai Academiei Române, membri ai Guvernului, parlamentari şi miniştri din Republica Moldova, dar şi reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.

De asemenea, şeful Senatului mai propune lansarea unui album filatelic aniversar conţinând o emisiune de mărci poştale precum şi a unei medalii aniversare a Centenarului "Iaşi – Oraş al Marii Uniri 1916-1918”, proiect realizat de Romfilatelia. Totodată, reuniunea va fi ocazionată şi de împlinirea a 100 de ani de la dezbaterile şi adoptarea de către Senat şi Adunarea Deputaţilor reunite la Iaşi a legilor reformatoare ale Statului Român: legea agrară şi legea electorală. Şedinţa comună jubiliară care ar urma să aibă loc pe 26 aprilie la Parlament se va încheia cu o recepţie aniversară, iar costurile evenimentului pot fi partajate între Senat şi Camera Deputaţilor.

Membrii Biroului Permanent al Senatului au decis, luni, că solicitarea este de competenţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului.

Sursa: adevărul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *