Actualitate

Iranul mobilizează peste 300.000 de militari în lupta contra coronavirusului

Ayatolahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a ordonat forțelor armate să vină în ajutorul oficialilor din domeniul Sănătății, „în combaterea epidemiei”.

„Orice ajută la sănătatea publică și previne răspândirea epidemiei e un lucru bun și orice ajută la răspândirea epidemiei este un păcat”, a spus ayatolahul.

Epidemia a afectat Iranul la cel mai înalt nivel: 8% dintre membrii parlamentului sunt infectați cu Covid-19, mai precis 23 din 290 de parlamentari. Inclusiv ministrul adjunct al sănătății a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

De asemenea, un parlamentar, ales în urma scrutinului din 21 februarie, a murit din cauza coronavirusului, precum și unul dintre consilierii ayatolahului. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *