Cultură

Metallica cântă astăzi la Bucureşti. Tot ce trebuie să ştie fanii care vin la Arena Naţională/ Recomandările organizatorilor

Accesul pe stadion se face începând cu ora 16.30. Organizatorii nu recomandă prezenţa copiilor cu vârste mai mici de 12 ani din cauza suetului foarte puternic, părinţii care aleg să vină cu copii mici făcând acest lucru pe propria răspundere. În zona Stadionului Naţional Arena traficul rutier se va închide treptat miercuri începând cu ora 12.00, în funcţie de afluenţa publicului, Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţând că este vizată strada Maior Coravu, între şoseaua Mihai Bravu şi intrarea în stadion dar şi străzi care intersectează acest segment rutier. În acelaşi fel va fi afectat bulevardul Pierre de Coubertin, între Vatra Luminoasă şi intrarea în stadion şi porţiunea dintre şoseaua Pantelimon şi stadion ca şi străzile din zonă. Restricţii vor apărea şi pe strada Tony Bulandra şi Sg.Vasile Şerbănică.

"Turneul «Worldwired» a revenit în Europa şi Marea Britanie, între 1 mai şi 25 august 2019, cu show-uri ce se desfăşoară pe stadioane, în parcuri şi chiar la un castel. După seria de concerte indoor din 2017 – 2018, ce a depăşit recorduri în 29 de locuri de pe tot continentul, Metallica revine în Europa şi Marea Britanie cu 25 de show-uri programate în peste 20 de ţări. Debutând pe 1 mai 2019, în Lisabona, turneul include oraşe în care Metallica nu a mai concertat de mulţi ani, printre care Milano, Zurich, Dublin, Bruxelles (pentru prima oară din 1988), Berlin, Moscova, Varşovia, Bucureşti, Gothenburg, şi chiar oraşe cu show-uri în premieră, cum ar fi Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) şi Tartu (Estonia)", anunţă organizatorii.

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat zece albume de studio, trei albume live, două EP-uri şi a vândut peste 125 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor ’80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formaţiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în acelaşi timp extinzând graniţele genului thrash, folosind viteza şi volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compoziţiilor.

https://www.mediafax.ro/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *