Actualitate

Mihai Ghimpu reaminteşte Moscovei angajamentul său de a-şi retrage trupele de pe teritoriul Moldovei

Într-o declaraţie, Mihai Ghimpu susţine că prevederile principale ale acordului, care aşa şi nu a fost pus în vigoare nici până în prezent, stipulează că prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova este temporară şi că partea rusă, va efectua retragerea formaţiunilor militare menţionate pe parcursul a trei ani.

„Deşi au trecut 16 ani de la semnarea Acordului menţionat, iar Federaţia Rusă s-a angajat suplimentar la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) să-şi retragă formaţiunile militare de pe teritoriul statului nostru, acestea continuă să se afle în raioanele de est ale Republicii Moldova, violând normele de drept internaţional şi Constituţia Republicii Moldova, care interzice dislocarea de trupe străine pe teritoriul ţării”, se arată în declaraţia citată.

Ghimpu consideră că prezenţa militară rusă pe teritoriul Moldovei subminează grav eforturile comunităţii internaţionale orientate spre reglementarea conflictului pe cale paşnică.

Preşedintele interimar îşi exprimă speranţa că poziţia Republicii Moldova privind prezenţa ilegală a trupelor ruse pe teritoriul său va fi auzită şi luată în seamă de către statele parte la Tratatul FACE.

Sursa: Deca-press

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *