Timpul.md

Criza 2 Iulie 2020 | 08:44

Moartea misterioasă a peste 350 de elefanți în doar două luni. „E un dezastru al conservării speciei”

Peste 350 de elefanți au murit în ultimele două luni în Botswana, în ceea ce experții au numit „un dezastru al conservării speciilor”, relatază The Guardian.

O primă serie de decese a fost raportată pentru prima dată în Delta Okavango, la începutul lui mai. Până la sfârșitul lunii, numărul elefanților morți a ajuns la 169. Până la jumătatea lunii iunie, numărul s-a dublat. 70% dintre elefanții morți au fost găsiți în jurul surselor de apă, potrivit unor surse locale care doresc să rămână anonime.

„Este vorba despre o moarte în masă, la un nivel care nu a fost văzut de foarte mult timp. În afara morților cauzate de secetă, nu știu să se mai fi întâmplat așa ceva ”, a spus dr. Niall McCann, director pentru conservararea speciilor la National Park Rescue.

Autoritățile din Botswana nu au făcut încă teste pentru a afla cauza morții animalelor, astfel că deocamdată nu există informații despre aceasta sau dacă există și un risc pentru sănătatea oamenilor.



Cele două ipoteze principale sunt otrăvirea sau un agent patogen necunoscut. Antraxul - considerat inițial cauza cea mai probabilă - a fost exclus.

„Când atât de mulți elefanți mor în apropierea zonelor locuite de oameni, într-un moment în care bolile provenite de la animale sunt în mintea tuturor, pare extraordinar faptul că guvernul nu a trimis probe la un laborator de încredere”, spune McCan.

Martorii spun că unii elefanți au fost văzuți plimbându-se în cerc, ceea ce este un indiciu al unor probleme neurologice. „Dacă te uiți la carcase, unii dintre ei au căzut drept în față, ceea ce arată că au murit foarte repede. Alții mor mai încet. Deci este foarte dificil să spunem care este această toxină”, a agăugat el.

Au murit elefanți de toate vârstele și de ambele sexe au murit. În zonă au fost observați și câțiva elefanți vii, dar emaciați, ceea ce sugerează că vor mai fi înregistrate decese și în săptămânile următoare. Adevăratul număr al elefanților morți este probabil și mai mare, deoarece carcasele pot fi dificil de observat, spun experții în consevarea speciilor.

Intoxicația cu cianură - adesea folosită de braconieri în Zimbabwe - rămâne o posibilitate, dar animalele care mănâncă cadavrele elefanților nu par să fie afectate. Martorii spun că au văzut vulturi, a puțini decât se așteptau, dar care nu păreau să aibă un comportament anormal.

S-a vehiculat chiar că elefanții ar fi putut muri de COVID-19, dar acest lucru este puțin probabil.

În Delta Okavango sunt aproximativ 15.000 de elefanți, 10% din totalul din țară. Ecoturismul contribuie cu 10-12% la PIB-ul Botswanei, pe locul al doilea după diamante.

„Elefanții sunt bunuri ale țării. Sunt diamante rătăcind prin Delta Okavango. Este un dezastru de conservare – arată cum o țară nu reușește să-și protejeze resursa cea mai valoroasă”, a spus McCann.

În țările învecinate nu au fost raportate cazuri de elefanți morți. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus