Moldova

Noi ne-am apărat cu arma în mână pământul

„Prin aceasta domnul Lupu a numit drept criminali pe cei care au răspuns la numeroasele apeluri ale conducerii de a salva independenţa şi suveranitatea ţării şi benevol s-au înrolat în rândul apărătorilor acestei ţări”, se menţionează într-o declaraţie semnată de preşedintele Consiliului Republican al Uniunii Voluntarilor, Sergiu Caracai.

Autorul declaraţiei mai spune că, deşi astăzi nimeni nu mai pune la îndoială că războiul de pe Nistru a fost declanşat de Federaţia Rusă, atunci, în 1992, conducerea statului moldovenesc nu a recunoscut că războiul este moldo-rus. „De aici şi consecinţele grave: nerecunoaşterea noastră ca voluntari de război şi aprecierile nefondate ale domnului Marian Lupu şi ale altor politicieni”, menţionează Sergiu Caracai.

„Noi, voluntarii, nu am atacat niciun stat străin independent şi suveran. Dacă o făceam, am fi putut consideraţi bandiţi şi criminali. Noi ne-am apărat cu arma în mână pământul şi familiile noastre împotriva ucigaşilor aduşi de Federaţia Rusă. Oare putem în acest caz să fim insultaţi în aşa mod că am fost călăi şi criminali?”, întreabă voluntarii.

Consiliul Republican al Uniunii Voluntarilor din R. Moldova solicită Parlamentului adoptarea urgentă a Legii speciale privind statutul juridic al voluntarilor de război din 1992.
Şi Veaceslav Untilă, deputat, preşedinte al MAE, condamnă într-o declaraţie „atitudinea sfidătoare a dlui Marian Lupu faţă de apărătorii independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova”.

„În calitatea mea de participant la conflictul armat dintre R. Moldova şi Rusia din 1992, condamn această luare de atitudine iresponsabilă şi o calific drept o manifestare a egoismului politic, o pornire de moment a liderului PD, care urmăreşte interese strict politice şi electorale”, afirmă Untilă.

(După agenţiile de presă)

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *