Actualitate

România, primul loc la Campionatul European de Securitate Cibernetică 2019

Un rol deosebit în organizarea competiției din acest an l-au avut două companii românești: Bit Sentinel, în calitate de coordonator tehnic al evenimentului, care a contribuit cu peste 20 de exerciții din cele 38 propuse și s-a asigurat de buna desfășurare a ECSC, și CertSign, care a propus 6 probleme de tip crypto, forensics și hardware. În acest an, antrenorul echipei naționale a României a fost desemnat din partea Orange Romania, în persoana dlui Ioan Constantin.

Competiția face parte din Planul de Acţiune pentru Implementarea Strategiei de Securitate Cibernetică a Uniunii Europene (UE) și a adus laolaltă aproximativ 200 de pasionați de cybersecurity sub 25 de ani, din 20 de țări (state membre ale UE sau EFTA), pentru a-și dovedi abilitățile în domenii precum securitate web și mobilă, puzzle-uri crypto, inginerie inversă, forensic, programare, securitate Linux/Windows/macOS, securitate dispozitive mobile/IoT, escape room sau chiar public speaking.

Pe lângă provocările tehnice, membrii din cadrul fiecărei echipe participante au susținut prezentări inspirate din puzzle-urile primite în cadrul competiției, în fața unui juriu compus din cinci experți în domeniul securității cibernetice. Notarea acestor prezentări s-a regăsit în punctajul final al fiecărei echipe.

Cu fiecare ediție, evenimentul crește ca dimensiune și maturitate. La ECSC 2019 au participat în premieră echipele Olandei, Irlandei și Luxemburgului, iar pentru ECSC 2020 se ia în calcul participarea unor echipe invitate, din afara Europei.

Pe lista ţărilor care s-au aliniat la startul competiţiei de la Bucureşti s-au aflat: Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Elveţia, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Spania, Portugalia şi Marea Britanie. În acelaşi timp, două ţări – Finlanda şi Malta – au fost prezente pe post de observatori ai competiţiei.

Campionatul European de Securitate Cibernetică este deopotrivă o oportunitate de cooperare între mediul public și cel privat. Atât competiția organizată la nivel național, care a presupus 3 etape de preselecție a lotului care urma să reprezinte România (faza online și alte 2 bootcamp-uri), precum și faza finală a ECSC 2019, au fost susținute și sponorizate de către Orange, Bit Sentinel, certSIGN, Microsoft, CISCO, Palo Alto, eMAG, Clico, Cybertas, ECDL, precum și de partenerii media Agerpres și Digi24.

Peste 300 de tineri s-au înscris pentru a face parte din Team Romania, la faza inițială de preselecție, care s-a desfășurat online, între 6 și 7 aprilie. În urma acestei probe, 36 de tineri au intrat în primul bootcamp de pregătire, desfășurat în luna iulie, la Bran.

Ulterior, pentru cel de-al doilea bootcamp, din luna septembrie, au rămas cei mai buni 15 tineri, din care s-a stabilit actuala componență a Team Romania: Robert Vulpe (căpitan), Robert Dobre, Dragoş Albăstroiu, Ioan Dragomir, Mihai Dăncăescu, Cristian Done, Matei Bădănoiu, Alexandru Top, Tudor Moga şi Mihai Cioată.

Campionatul European de Securitate Cibernetică de anul viitor va avea loc la Viena. În acelaşi timp, calendarul ECSC mai cuprinde organizarea concursului în Cehia, la Praga – în 2021, Norvegia (2022) şi Italia (2023).

https://www.digi24.ro/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *