Timpul.md

Sport 11 Ianuarie 2017 | 17:50

Sheriff Tiraspol a anunțat cu cine va juca în cantonamentul de iarnă

Clubul Sheriff Tiraspol a făcut astăzi public programul pregătirilor de reluare a campionatului național de fotbal, ediția 2016-2017, relatează MOLDPRES.

Echipa va reveni din vacanța de iarnă pe 15 ianuarie. La 22 ianuarie va juca la Tiraspol un meci-test cu rezervele sale. Următoarele partide de verificare le va susține, de asemenea, acasă. La 26 ianuarie va evolua în compania formației ucrainene Balkanî, iar pe 29 ianuarie va juca cu Speranța Nisporeni.

Echipa pregătită de tehnicianul italian Roberto Borodin va pleca într-un cantonament în Turcia la începutul lui februarie. Prima ei parteneră de verificare a forțelor peste hotare va fi echipa rusă Krîlia Sovietov. Întîlnirea se va desfășura pe 6 februarie. La 14 februarie se va întîlni cu formația Amkar Perm (Rusia). Adversara din 10 februarie urmează să fie stabilită mai tîrziu.

Sheriff ocupă locul doi în clasamentul campionatului național. Ea totalizează 41 de puncte. Pe primul loc se situează Milsami Orhei, care a adunat 43 de puncte și are un meci-restanță.


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus