Sport

Un boxer moldovean a fost invitat să se antreneze cu Vladimir Klitschko

”Antrenorul meu, Petru Caduc, a fost contactat de responsabilul de cantonamente din staff-ul lui Vladimir Klitchko. I-au propus să fiu partener de antrenamente al acestuia. Cheltuielile de drum, cazare, suma de bani ce-mi va fi oferită pentru participare sînt confidențiale. Rog mass-media să evite cu delicatețe acest lucru în posibilele discuții la tema respectivă. Sincer vorbind, pentru mine aspectul financiar al colaborării contează foarte puțin. Important este că mă voi antrena cu marele Vladimir Klitchiko. Pentru mine este o onoare”, a declarat astăzi pentru agenție Alexei Zavatin.

Antrenorul Petru Caduc a declarat pentru agenție că va fi un mare plus pentru Alexei Zavatin disputarea meciurilor de antrenament cu renumitul boxer ucrainean. ”Am muncit șapte ani cu Alexei Zavatin. Am crezut și cred în steaua lui. El a fost la un pas de a se califica la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, dar manevrele de culise din arbitraj l-au lipsit de acest drept. Nu-i nimic. Nu disperăm. Vom munci în continuare pentru a realiza ceea ce ne-am promis”, a remarcat tehnicianul, care i-a educat pe medaliații olimpici Vitalie Grușac și Veaceslav Gojan.

Boxerul Tyson Fury (27 de ani, Marea Britanie), campion mondial la categoria grea, a anunţat săptămîna trecută, că meciul revanşă cu Vladimir Klitschko va avea loc în data de 29 octombrie, la Manchester, notează Reuters. El ar fi trebuit să-şi apere centurile WBA şi WBO în data de 9 iulie, dar a fost obligat să ceară o amînare după ce şi-a luxat glezna la antrenamente. Potrivit unor surse, au apărut unele probleme referitoare și la dopaj.

În noiembrie 2015, Tyson Fury a devenit campion mondial la categoria grea după victoria la puncte cu ucraineanul Vladimir Klitschko, care a suferit prima înfrîngere în 11 ani. Fury a dorit atît de mult să boxeze din nou cu Klitschko încît a pierdut centura IBF, în favoarea lui Anthony Joshua, pentru că a refuzat să boxeze cu challengerul oficial Vyacheslav Glazkov.

Tyson Fury este neînvins 25 de lupte la profesionişti, dintre care 18 succese prin knock-out. Britanicul a stîrnit controverse în luna mai a anului trecut, cînd a făcut comentarii homofobe, sexiste şi antisemite într-un clip video postat online. Fury şi-a cerut ulterior scuze, dar Vladimir Klitschko a spus că sportul ar avea de cîştigat fără prezenţa lui Fury şi a cerut suspendarea britanicului.

Alexei Zavatin (105 kg, 2 metri înălțime) este multiplu campion național, premiant la diferite turnee internaționale de anvergură. El a intrat în atenția staff-ului lui Vladimir Klitschko după ultimul turneu de calificare la Olimpiada de la Rio de Janeiro, desfășurat la Baku (Azerbaidjan), unde a promovat în semifinale după ce i-a învins pe Shahidi Azizabad (Iran), Kem Ljungquist (Danemarca), Maxim Babanin (Rusia) și i-a cedat lui Dean lui Gardiner (Irlanda). A început să practice boxul de la vîrsta de 22 de ani. Este originar din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, angajat în echipa sportivă a Departamentul Poliției de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

MOLDPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *