Timpul.md

Opinii & Editoriale 20 Martie 2019 | 11:25

Uneori ni se cere foarte puțin

Din cuvântul Sfântului Apostol Pavel care s-a citit în duminica de dinaintea postului, sunt două versete esențiale: „Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.

Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea” (Romani 14, 3-4). Pentru că ele ne atrag atenția în mod deosebit asupra unui lucru: indiferent că postim sau nu, să ne ferim să-i judecăm pe cei din tabăra cealaltă.

Însă pe cititorii acestor articole cred că îi interesează mai mult ce anume nu trebuie să facă omul credincios. Deci aici e valabilă discuția despre cei care postesc și care nu trebuie, sub nicio formă, să îi critice pe cei care spun că nu e obligatoriu, ei înșiși refuzând acest mic sacrificiu pe care îl putem face. Pentru că omul nu postește fie din necredință, fie din încredințare, iar noi nu suntem în măsură să judecăm acest aspect.
Apoi ar trebui să nu uităm că fiecare dintre noi face mici concesii, fiecare continuă să slujească uneia sau mai multor patimi. Să zicem că unul ține postul alimentar, dar nu renunță la țigări; altul evită carnea, dar consumă lactate pentru slăbiciunea trupului său; un altul consideră că nu e nicio problemă să-și urmărească liniștit serialele la TV; alții spun că laptele praf nu e lapte adevărat, sau că putem folosi sosul din tocăniță, dacă ferim carnea.

Poate că fiecare dintre noi se recunoaște în una sau mai multe din înșiruirile de mai sus. Și atunci de ce să ne facem păcate pentru semenii noștri? Vorba Apostolului: pentru Dumnezeu stăm sau cădem, iar Domnul ne va ține.

Fiecare să vină cu jertfa lui cât de mică, cât de neînsemnată. Și cel mai important aspect e să vadă doar de jertfa lui. Prima dată când m-am hotărât să fac ceva în Postul Mare, eram adolescentă și, pur și simplu, am renunțat doar la carne și ciocolată. Iar după sfârșitul postului am simțit că am făcut ceva. Însă celorlalți li s-a părut că nu am făcut nimic. Dar eu am simțit bucurie. Tocmai de aceea spun: să ne uităm în farfuria noastră.
Mai ales că uneori ni se cere foarte puțin, dar nici măcar pe acel puțin nu reușim să îl respectăm. Suntem ofensați că nu știu cine nu postește, deși, uite, e primul în linie la biserică. Dar noi cu câte nu greșim?

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus