Timpul.md

Actualitate 1 Mai 2017 | 14:34

1 mai, o altă zi confiscată de comunişti

Dacă e 1 mai, este zi liberă. La mici, bere şi alte serbări, mai puţin câmpeneşti, cum era pe vremurile socialismului biruitor. Lipsită astăzi de conotaţii, ziua de 1 mai, fostă zi comunistă, care coincidea cu festivalul sabatic păgân Beltane, ar fi trebuit ignorată de calendarul sărbătorilor post-comuniste, şi totuşi, de ce se celebrează, în continuare?

1 mai nu a fost o zi comunistă, iniţial.

Ziua de 1 Mai, cunoscută astăzi drept Ziua Internaţională a Muncii, a intrat în istorie după marile demonstraţii de protest din America, de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de oameni au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Cea mai amplă demonstraţie a avut loc la Chicago. Scânteia protestelor a pornit de la angajaţii firmei de prelucrare a lemnului „McCormick”. Acolo poliţia a intervenit, patru protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.

Drept efect, s-a declanşat un protest la care au participat aproape 90.000 de muncitori, dintre care, aproximativ 40.000 se aflau deja în grevă. Pe parcursul acestora, o bombă a fost aruncată din mulţime spre poliţişti, rănind 66 dintre aceştia, şapte dintre ei decedând.

Totuşi, în urma protestelor, circa 35.000 de muncitori americani au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Deşi primele demonstraţii de 1 Mai au avut caracter profesional, nemulţumirile justificate ale muncitorilor au fost speculate de mişcarea comunistă, aflată în ascensiune.

Pentru a marca această victorie, în anul 1889, Federaţia Americană a Muncii şi Internaţionala a II-a Socialistă au decis ca ziua de 1 Mai să fie declarată o zi a muncitorilor. Următoarele acţiuni specifice zilei de 1 Mai au avut loc în anul 1890, atât în SUA, cât şi în principalele ţări europene. Programul manifestărilor de 1 Mai a inclus demonstraţii de stradă, dar şi acţiuni de petrecere în comun a timpului liber.

Şi naziştii au încercat să speculeze ziua muncitorilor, 1 Mai. În Germania, Hitler a avut şi el un discurs propagandistic, la data de 1 mai 1933.

O sărbătoare "tolerată", înainte de 1945


În România, prima demonstraţie de 1 Mai a avut loc în anul 1890. S-a creat o tradiţie a acestui tip de acţiune, deşi ea nu era încurajată de autorităţi, ci era - după cum scria presa românească, în anul 1920, doar "o sărbătoare tolerată".

Din anul 1945, acţiunile de 1 Mai au devenit, în România, puternic politice şi propagandistice. Contextul era nefavorabil României – o ţară ocupată de armata sovietică.

În 1945, în Scânteia, articolul de deschidere era "Victoriosul 1 Mai liber”, cu un citat din Stalin. Tot aici, redactorii au redat un fragment din romanul "Mama”, de Maxim Gorki. Mihai Beniuc a scris o poezie intitulată "1 Mai 1945”.

În toţi anii ’45, ’50, ’60, ’70, ’80, presa controlată de Partid scria despre entuziasmul muncitoresc cu care se sărbătoreşte ziua, prin „bilanţuri şi eroisme în muncă” dar şi prin serbări populare la iarbă verde.

Era un prilej de efuziuni propagandistice, în care, potrivit presei controlate de partid, oamenii muncii cântau, salutau "plini de voie bună” pe conducătorii partidului şi guvernului, aduceau "slavă partidului”.

În 1960 şi 1970, "tovarăşul Nicolae Ceauşescu" vizita de 1 Mai pieţele si magazinele din Capitală. În fotografii, era înconjurat mereu de zeci de femei, vânzătoare, care-l priveau fericite.

De fapt, era vorba de oameni aduşi cu forţa, de către conducerea politică a oricărei instituţii, să cânte, să aplaude, să dea flori şi să mimeze tot acel entuziasm: "vibranta manifestare a unităţii poporului nostru în jurul partidului”.

După evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi decât la iniţiativa unor reprezentanţi ai unor partide precum PSD şi PRM.

Pentru prima dată după anul 1989, acţiunile specifice au fost reluate în anul 2003, la iniţiativa Blocului Naţional Sindical, căci, explica sociologul Mircea Kivu, există ideea de zi liberă fixată „într-un moment plăcut, la începutul verii, de care lumea profită pentru a merge într-o minivacanţă, câtă vreme”, la manifestările organizate în România înainte de 1989 participau oameni care veneau acolo din obligaţie şi care abia aşteptau să se termine programul oficial pentru a pleca la iarbă verde.

Vacanţă sau nu, în fiecare cultură şi societate în care este sărbătorită, Ziua Muncii trece printr-o transformare de semnificaţii.

Astfel, dacă pentru cei mai tineri ea este încă o ocazie de petrecere a timpului liber asaltată insidios de întreaga industrie a loisirului şi, ca atare, este încărcată de toate simbolurile hedonice şi consumeriste posibile (Beltane, nu-i aşa), pentru cei mai în vârstă ar putea fi ocazia unor rememorări. Dar este ea lipsită de conotaţiile politice iniţiale? 

Sursă: epochtimes.ro


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus