Economie

1500 de elevi vor da bacul la anul

Cele mai multe contestaţii – 4800- au vizat disciplina Limba şi Literatura română, după care urmează Geografia (3800), Matematica (3200), Limba engleză (2050) şi Limba franceză (1628). În urma verificărilor la Limba şi Literatura română, nemodificate au rămas 2938 (peste 56%) din totalul de 5222 de lucrări. Potrivit şefei Comisiei de verificare la examenul de Limba şi Literatura română, Vera Tănase, majoritatea notelor modificate s-au majorat cu un punct. Totodată, şapte lucrări au obţinut un punctaj mai mic decât cel iniţial. „Majorări spectaculoase nu am avut – doar circa 200 de lucrări au fost notate cu două şi mai multe puncte în plus. Motivul majorării nu e întotdeauna evaluarea, cât calcularea punctajului acumulat. Când s-a făcut calcularea punctajului s-a greşit la calcul… Dar, au fost şi greşeli de verificare: fie că s-a omis un item şi din neatenţie nu s-a verificat deloc, fie s-a verificat eseul, dar nu i s-a dat punctaj pentru redactare”, a remarcat Vera Tănase. Profesoara spune că o bună parte din lucrările contestate au fost din partea elevilor care au obţinut note insuficiente. „Un număr considerabil dintre aceştia au trecut pragul admisibil şi au promovat examenul. Nu este de vină comisia anterioară, pur şi simplu, atunci când s-a văzut că este vorba de un punct pentru a acumula o notă suficientă, evaluatorul a făcut eforturi pentru a găsi acel punct necesar”, a subliniat şefa Comisiei de verificare la examenul de Limba şi Literatura română. Cei mai contestaţi itemi au fost cei cu caracter subiectiv. Mai mult, se pare că „îndrăzneala” tinerilor nu are margini – unii au contestat lucrările, în speranţa că verificatorii vor uita faptul că este o lucrare identică, iar alţii chiar au încercat să intervină în teste, modificând punctajul sau adăugând câteva cuvinte…

Potrivit Ministerului Educaţiei, în 14 centre de bacalaureat din republică au fost identificate derogări de la organizarea procedurii de contestare a lucrărilor. Sesiunea suplimentară/repetată de examene se va desfăşura între 11-15 iulie.

Două realităţi diferite: media de la bac şi cea pe anii de studii

În pofida faptului că rezultatele BAC-ului din 2011 sunt mult mai „pământeşti” decât cele din anii precedenţi, când mii de absolvenţi ieşeau cu „zece” pe linie, mulţi specialişti consideră că acestea sunt încă departe de a reflecta realitatea. „Notele de la bacalaureat demult nu mai sunt un barometru pentru universităţi, pentru că acestea nu reflectă nivelul real de cunoştinţe, consideră Viorica Goraş-Postică, şefa Catedrei ştiinţele educaţiei de la Universitatea de Stat din Moldova, directoare adjunctă la Centrul educaţional „Pro Didactica”. Potrivit ei, şi acum, copiii de la ţară, care nu au avut posibilitatea să-şi cumpere o notă bună, au rămas cu „şapte”, iar la oraş, unde notele s-au cumpărat masiv, sunt mulţi de „zece”…

Reuşita la bacalaureat influenţează nemijlocit admiterea la facultate, consideră directoarea adjunctă a „Pro Didactica”. „Am fost mulţi ani şefa Comisiei de admitere la Universitate şi am văzut multe diplome în care notele de la bac sunt cu mult mai mari decât media pe anii de studii, iar cei care au de suferit sunt copiii care muncesc într-adevăr pentru notele lor. Am întrebat odată un absolvent de la un colegiu din Soroca, care avea media între „şapte” şi „opt”, iar la bacalaureat – patru note de „zece”, cum e posibil aşa ceva şi el mi-a răspuns calm: „Aşa e într-o ţară în care totul se vinde şi se cumpără”, spune Viorica Goraş-Postică, revoltată de faptul că ulterior aceştia devin studenţi, iar universităţile trebuie să culeagă „roadele”.

Deşi anterior Adrian Ghicov, şeful Agenţiei de Evaluare şi Examinare, declara că numărul mare de note de „şase” şi „şapte” descrie situaţia reală a cunoştinţelor absolvenţilor de liceu ai anului 2011, directoarea adjunctă de la Centrul „Pro Didactica” are un alt punct de vedere. Astfel, ea crede că „anul acesta s-a perpetuat o stare alarmantă de trişare a rezultatelor din partea elevilor şi a profesorilor care-i sprijină”. „Am auzit de atâtea ori replici despre cât s-a dat la bac, cât costă nota de „zece”, încât nu mai am încredere în rezultatul final”, spune Viorica Goraş-Postică.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *