Timpul.md

Politică 28 Iunie 2020 | 17:43

28 iunie 1940 / Ce-şi amintesc martorii oculari: „Pe ruşi i-au aşteptat doar leneşii şi beţivii”

 Boris Movilă, cineast: 

„Pe ruşi i-au aşteptat doar leneşii şi beţivii”

Aveam 12 ani. În acea zi ţin minte că, dinspre dealul satului Hâjdieni (Glodeni), au trecut podul mai multe tancuri ruseşti. Întregul sat s-a adunat să-i întâmpine, dar nu cu pâine şi sare, cum s-a făcut prin alte părţi, ci din curiozitate. Cu mintea mea de copil nu am putut aprecia atunci dacă era bine sau rău că vin ruşii să ne elibereze de români. Nu înţelegeam pe atunci cine sunt „eliberatorii ruşi” şi ce interese aveau. Ţin însă minte bine că venea adeseori la noi un prieten bun de-al tatei. Ei stăteau la un pahar de vin, iar eu învăţam la lumina lămpii şi auzeam crâmpeie din discuţia lor. Prietenul tatei îi lăuda pe ruşi, spunând că sunt un popor muncitor şi că Rusia este ţara dreptăţii. Propaganda bolşevică era foarte puternică şi pe atunci…

Pe ruşi i-au aşteptat doar leneşii şi beţivii, cei care-şi „băuseră” pământurile şi aşteptau acum să li se dea de la cei care au muncit o viaţă. Oamenii gospodari însă nu aveau nevoie de regulile lor… De la această zi a început totul: 28 iunie 1940 ne-a adus colectivizarea, deportările, foametea, morţii din Siberia şi morţii în drum spre Siberia…

Ţin minte, în casa noastră s-a adăpostit un bolşevic. Tata i-a adus vin, mama i-a gătit mâncare care de care mai aleasă, i-a gătit patul cu cearşafuri curate în cea mai bună odaie din casa noastră. Deşi tata nu vorbea ruseşte, iar el nu ştia româneşte, părinţii mei se înţelegeau cu el, prin nu ştiu care minune. Într-o seară, oaspetele nostru băuse destul de mult şi începuse să vorbească singur. Repeta într-una două cuvinte: „kurkuli” şi „Sibiri”. N-au înţeles atunci nici tata, nici mama ce bălmăjea el. Am aflat târziu că „kurkuli” însemna gulag, iar Siberia - locul unde urma să fim duşi...


Nicolae Baltag, din satul Gheltosu, r-nul Cantemir:

„M-au trimis la închisoare, pe zece ani”

Nici pe 28 iunie 1940, nici în lunile următoare, noi, copiii, nu înţelegeam ce se întâmplă cu adevărat: de ce soldaţii se instalează în casele noastre fără să ne întrebe, de ce ne golesc podurile. Eram însă curioşi din fire. Ne strecuram adesea printre garduri să vedem ce fac soldaţii: atunci am aflat ce înseamnă cu adevărat „destrăbălarea”. Se îmbătau, făceau scandaluri, distrugeau tot ce nu le plăcea, dădeau cu piciorul şi înjurau. Îmi amintesc că, înainte de a veni ruşii, lucram duminicile la un boier, iar acesta ne răsplătea cu bani sau mâncare. Noua putere însă, în 1940, i-a luat casa, din care a făcut „ştab”, i-a luat şi pământurile, iar boierul a dispărut… Cea mai tragică întâmplare a vieţii mele a fost aceea când am fost condamnat la închisoare. La doar 18 ani, am fost judecat pentru zece ani, fiind numit fascist şi trădător… pentru că am încercat să trec Prutul.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus