Actualitate

30 de zile de arestare preventivă pe numele lui Eduard Grama

Procuratura Anticorupție a expediat ieri un demers în adresa premierului Pavel Filip, prin care a fost solicitată suspendarea provizorie a lui Eduard Grama din funcția de ministru, în legătură cu desfășurarea urmării penale.

Tot ieri, la Cabinetul Primului Ministru a parvenit și o cerere din partea ministrului Eduard Grama, prin care acesta își anunță intenția de a demisiona din funcție. Pavel Filip a transmis astăzi o scrisoare Președintelui R. Moldova, Igor Dodon, prin care propune revocarea domnului Eduard Grama din funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.

La 15 martie, Eduard Grama a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Reținerea ministrului a venit după ce angajații CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la Ministerul Agriculturii și în biroul ministrului Eduard Grama, într-un dosar legat de înstrăinarea a 30 de hectare de teren din comuna Stăuceni, mun. Chișinău, care aparțineau Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie (CNVVC), aflat în subordinea ministerului Agriculturii. Potrivit probelor accumulate de procurori, ministrul ar fi primit mită pentru a semna anumite acte care ar fi permis înstrăinarea loturilor menţionate. 

ZdG.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *