Timpul.md

Editorial 6 Martie 2018 | 10:34

„50 de bănuți pentru onoarea… presei din R. Moldova”

Săptămâna trecută, noi am lansat o campanie de presă sub genericul „50 de bănuți pentru onoarea lui Snegur”. Unora gestul li s-a părut excentric și lipsit de bun-simț, altora – comic.  

Cei mai mulți însă l-au acceptat ca atare, fără subtexte. Reacția declanșată a întrecut toate așteptările – cititorii s-au angajat activ în „colectarea de fonduri” pentru „onoarea lui Snegur”. Am așteptat cu interes reacția colegilor noștri de la „Luceafărul” și când, vineri, ne-a devenit cunoscută, am rămas dezamăgiți. Din păcate, ea s-a redus la o tradițională „replică antifrontistă”, lipsită de imaginație și inteligență, menită să apere onoarea patronului PRCM, Snegur, și probează tristul adevăr că ei n-au înțeles adevărata semnificație a campaniei declanșate de noi. Prin urmare, datorăm câteva explicații.

Noi am pierdut procesul cu Mircea Snegur pentru un material REPUBLICAT în Ediția de vineri a FLUXULUI din „Ziua” de la București, în noiembrie 1999. (Atunci, redactor-șef al Ediției de vineri era Boris Vieru și eu, ca director, am aflat de această republicare în ziua apariției ziarului. A fost ceva firesc, un material obișnuit care nu cerea „aprobări” și „coordonări” speciale. Dl Boris Vieru poate confirma acest lucru. În cazul campaniei declanșate de noi, sunt, pur și simplu, ridicole acuzațiile „Luceafărului” că „Roșca își impune presa să cerșească bani de la cititori”. Dumnezeu mi-i martor că dl Roșca nu a știut că se pregătește această campanie și a aflat despre ea din FLUX. Sunt convins însă că cei de la „Luceafărul” nu pot crede așa ceva: ei sunt convinși că și Fluxul este controlat „partinic”, ca și „Luceafărul”, și, mai fiind orbiți de ură antifrontistă, dacă luna s-ar opri pe cer. „Luceafărul” tot pe Iurie Roșca l-ar învinui).

Republicând materialul din „Ziua”, FLUXUL doar și-a informat cititorul ce scrie un ziar de prestigiu despre o persoană publică din R. Moldova, cum este ex-președintele M. Snegur. E o situație normală, obișnuită, când un ziar republică un material din alt ziar. La fel procedează toate ziarele, inclusiv „Luceafărul”, când publică materialele agențiilor de presă, fără a le recontrola și reinvestiga, fapt imposibil de realizat. Abonându-ne la un ziar sau la o agenție de presă, noi plătim informația, iar răspunderea pentru veridicitatea ei o poartă sursa (ziarul, agenția), și nu noi. Dacă se dovedește că informația e falsă, calomnioasă și lezează demnitatea cuiva, vina și răspunderea le revin surselor de unde ea a fost preluată, iar cel lezat urmează să acționeze în judecată sursa, care a difuzat informația, dar nu publicația care a preluat-o. Exact așa trebuia să se întâmple și în situația noastră: Mircea Snegur urma să acționeze în judecată ziarul bucureștean „Ziua”, dar nu FLUXUL. Snegur însă nu a dorit să intre în conflict cu un ziar de prestigiu de la București, căci și-a dat seama cam ce ar fi făcut din el ziariștii de acolo, care nu-s merși la biserică, mai ales, când e vorba de politicieni. Și ne-a găsit pe noi, „mai proști”, să se răfuiască.

Cu toate acestea, pierzând procesul, noi am fost gata să publicăm o dezmințire (deși e alogic să dezmințim niște afirmații făcute de alții!) și n-am crezut că dl Snegur va cere și recompensă financiară. Snegur însă, prin avocatul său, a cerut și bani. Iată aici a și apărut întrebarea: în definitiv, de ce are nevoie onoarea lui Snegur – de un gest moral sau de bani? Snegur a vrut și bani. El primește suficienți bani ca să nu moară de foame (vom publica și la acest subiect ceva), dar a vrut să se răzbune pe noi, să ne înăbușe financiar, știind foarte bine ce înseamnă pentru o redacție 100 de salarii minime.

Am ajuns, astfel, la chintesența problemei – situația presei din R. Moldova, relațiile dintre presă și persoanele publice. Campania „50 de bănuți pentru onoarea lui Snegur” este un gest disperat de a sensibiliza opinia publică asupra situației catastrofale în care a nimerit „libertatea presei” în R. Moldova. În condițiile unei legi a presei draconice, neclare și debile, când înșiși judecătorii nu pot face distincție între „informație” și „opinie”, când judecătorii sunt părtinitori politic, când persoanele publice de prim-rang își au oamenii lor prin toate judecătoriile și tribunalele, când societatea civilă este în fază embrionară ș.a.m.d., a vorbi despre libertatea de exprimare în R. Moldova este o aberație. Pentru a nu fi „mulsă” și falimentată, presa este nevoită să evite adevăratele probleme, să nu-i atingă pe demnitarii corupți și, din „a patra putere” în stat, s-a transformat efectiv în sluga umilă a celorlalte puteri. Adevărații jurnaliști, onești și cu simțul dreptății, sunt descumpăniți și umiliți, ei trebuie ori să-și părăsească meseria, ori să accepte compromisul cu propria conștiință. În situația creată, ziarul trebuie să aleagă: ori devine „cuminte” și nu se implică în marile și gravele probleme ale societății, și este lăsat în pace, fiind lăudat că-i ziar „serios și cumpătat”, ori atacă marile probleme pe propriul risc. Iar riscul e unul singur - este acționat în judecată, pierde procesele și falimentează. Astfel i se închide gura „puterii a patra”.
În aceste condiții de „libertate a presei”, persoanele publice se simt ca găina la moară și nu se tem de nimic, știindu-se bine protejate de „legea presei”. Noi trăim într-un stat unde presa nu poate demasca fenomenele corupției, unde dezmățul mafiei și comportamentul persoanelor publice sunt scoase de sub controlul opiniei publice. În acest stat nimeni n-are onoare, în afară de politicieni. Un popor de patru milioane și ceva, adus la mizerie totală de politicieni, nu-și poate apăra onoarea și demnitatea călcată în picioare de aceștia. Dle Snegur, dumneavoastră, care ați domnit 7 ani peste R. Moldova, chiar n-ați lezat nici o dată onoarea și demnitatea acestui popor? Ce s-ar întâmpla, dle Snegur, dacă fiecare cetățean al R. Moldova, lezat de dumneavoastră, v-ar acționa în judecată și ar cere despăgubiri în sumă de 100 de salarii minime fiecare? Ați mai avea de unde face donații orfelinatului „Preafericitul Iosif”?

Apropo de acest aspect al chestiunii. Colegii de la „Luceafărul” scriu cu mândrie că „dl Mircea Snegur a rugat instanța de judecată să dea dispoziție ca suma ce i „se cuvine” de la FLUX să fie transferată orfelinatului „Preafericitul Iosif” din Chișinău. Dle Snegur, colegii noștri sunt încă tineri, poate nu le înțeleg încă pe toate, dar dumneavoastră, om în etate, nu înțelegeți oare că e păcat ceea ce faceți? O pomană, dle Snegur, ca să fie primită de Dumnezeu, trebuie să fie făcută fără reclamă și din propria sudoare, din propriul buzunar, dar nu din banii luați, veniți ca chilipir, jefuiți cu ajutorul „legii” de la redacții. Sau credeți că și în rai se poate ajunge, mituindu-l pe Dumnezeu cu bani furați? (Miile de lei stoarse de la ziare cu ajutorul faimosului articol „7-prim” sunt, de fapt, bani furați!).

Ne-au întristat mult reacțiile „directorilor de opinie”, publicate la acest subiect în prima pagină a „Luceafărului”. Nici ei n-au înțeles sau n-au dorit să înțeleagă adevărata semnificație a campaniei noastre de presă, care, în realitate, sună astfel: „50 de bănuți pentru onoarea presei din R. Moldova”. Atâta costă o presă, care există pentru a-l apăra nu pe omul călcat în picioare, ci pe acei care-l calcă în picioare.

Adunând câte 50 de bănuți, noi nu „cerșim de la cititori”, și amenda pentru „calomnie” vom plăti-o din banii redacției, în mod regulamentar. Vom continua să „adunăm bani” de la cititorii noștri, iar campania „50 de bani pentru onoarea lui Snegur” continuă, căci, repetăm, nu e vorba de „onoarea lui Snegur”, ci de onoarea presei din R. Moldova. Campania noastră este una simbolică și ne bucurăm că cititorii se solidarizează cu noi – nu împotriva lui Snegur, ci împotriva „libertății de opinie”, așa cum e înțeleasă ea în R. Moldova. Ca să nu iasă că noi dorim, cu tot dinadinsul, să-l umilim personal, schimbăm lozinca – „50 de bănuți pentru onoarea presei din R. Moldova”, deși meritul personal al dlui Snegur în declanșarea respectivei campanii de presă este evident.

Fragment din cartea „Patria vuindă”, 2001, 17 octombrie 2000 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus