Eveniment

80 de ani de la naştere. Omagiu poetului Grigore Vieru

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Arcadie Suceveanu, a declarat că Grigore Vieru este poetul care a dat cele mai frumoase poeme din întreaga literatură română dedicate mamei, istoriei, patriei şi a devenit un simbol al românismului în Basarabia, transmite IPN.

„Cântecele pe versurile lui Grigore Vieru sunt cântate în permanenţă şi este un semn cât se poate de explicit că Grigore Vieru capătă anvergură naţională. Este un poet care trăieşte şi după moarte. Nu toţi scriitorii trăiesc şi după moarte. Iar scriitoriceşte vorbind, să trăieşti după moarte este un semn clar de clasicism. Este poetul foarte citit în continuare, editat, iubit. Apar monografii, lucrări, ediţii despre Grigore Vieru, iar cu Ministerul Culturii intenţionăm să pornim o ediţie critică din 4 volume în care se va aduna întreaga moştenire literară a poetului”, a spus Arcadie Suceveanu.

Ministrul culturii în exerciţiu, Monica Babuc, a menţionat că Grigore Vieru este prezent în viaţa noastră prin opera sa, prin cântecele sale, poezia patriotică şi felul său de a fi absolut special. „Ni-l aducem aminte cum era fragil şi nedumerit de dragostea pe care i-o dăruiau cititorii. Foarte timid şi foarte puternic în mesajul său pentru cultura şi limba noastră şi foarte dârz şi bătăios pentru idealurile noastre naţionale”, a spus Monica Babuc.

Poetul Grigore Vieru s-a stins din viaţă în noaptea spre 18 ianuarie 2009, la spital, în urma unui accident rutier produs la 16 ianuarie.

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *