Timpul.md

Istorie 9 Mai 2020 | 00:53

9 mai 1921 – o dată aproape uitată: cât de Român a fost Partidul Comunist Român?

Partidul Comunist Român, „forţa politică conducătoare a întregii societăţi româneşti” de dinainte de 1989, a luat naştere la 9 mai 1921 şi şi-a dat obştescul sfârşit la 22 decembrie 1989, la venerabila, însă deloc respectabila vârstă de 68 de ani.

Că a fost „Partid”, e limpede, că a fost „Comunist„, ştim. A rămas întrebarea: Cât de „Român„ a fost Partidul Comunist Român?

Răspunsul la această întrebare îl putem căuta şi făcând o scurtă incursiune în onomastica unor membri marcanţi ai PCR, cei din echipa descălecător-întemeietoare.

Astfel:

- pe Silviu Brucan, secretar general de redacţie la ziarul Scânteia, unde a militat pentru condamnarea la moarte a „criminalilor„ Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu şi mulţi alţii, îl chema, de fapt, Saul Bruckner;

- pe soţia celui amintit mai înainte, acuzator public la „Tribunalul poporului„ (1945-1946) în procesele intentate elitei politice şi culturale româneşti, o chema Alexandra Sidorovici;

- numele real al lui Vasile Luca, ministru de finanţe al României în perioada 5 noiembrie 1947 - 9 martie 1952, era, de fapt, Luka Laszlo;

- pe activista comunistă şi distinsa soţie a lui Luka Laszlo a chemat-o Betty Birman;

- tovarăşul Petre Borilă, membru al CC al PCR (1948-1965), al Biroului Politic şi al Comitetului Executiv (1965-1969), şeful Direcţiei politice a Armatei (1948-1950) avea trecut în certificatul de naştere numele de Iordan Dragan Rusev;

- Ana Pauker, prima femeie vicepremier şi ministru de externe atât din istoria României cât şi din lume, a fost numele de scenă politică al Hannei Rabinsohn;

- şefa de birou a Anei Pauker şi directoarea editurii „Cartea Rusă„ defila sub numele de Ilca Melinescu, dar o chema, de fapt, Ilka Wasserman;

- József Rangecz a fost membru în Comitetul Central al PCR, director al serviciului de cadre între 1945 -1948, adoptând numele de Iosif Rangheţ;

- pe celebrul torţionar Alexandru Nicolschi, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, îl chema Boris Grünberg;

- Gheorghe Pintilie, şeful Securităţii, ţinea ascuns sub pat un certificat de naştere cu numele de Pantelei Bodnarenko;

- acuzatorul public în procesele de la finele războiului, apoi ministru al Justiţiei (1948-1952), Avram I. Bunaciu era, de fapt, tovarăşul Abraham Gutman;

- Alexandru Moghioroş, membru al Biroului Politic (din 1948) şi secretar CC al PMR (1948-1954) se născuse cu numele de Balogh Joszef;

- Gheorghe Apostol, o altă mărime comunistă, era pseudonimul politic al lui Aaron Gerschwin;

- numele lui Valter Roman, şef al Direcţiei de Educaţie, Cultură şi Propagandă a Armatei, şi şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei, era de fapt, Ernst Neulander.

De altfel, în toată istoria sa, Partidul Comunist Român a avut zece secretari generali, dintre care doar trei de etnie română: primul SG – Gheorghe Cristescu (un plăpumar), penultimul – Gheorghe Gheorghiu-Dej şi (cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă) Nicolae Ceauşescu.

Ceilalţi şapte secretari generali sunt, în ordine cronologică: Elek Köblös, Vitali Holostenko, Alexandru Danieluk Ştefanski, Eugen Iacobovici, Boris Ştefanov, Mikló Goldberger şi István Fóris (care-şi spunea Ştefan Foriş).

Aşadar: Cât de Român a fost Partidul Comunist Român şi cui avem a-i cânta, la ceas de sărbătoare, tradiţionalul cântec „Mulţumim din inimă Partidului„? 

sursa: mediafax.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus