Actualitate

A doua zi de protest împotriva majorării tarifelor la energia electrică

Un grup de 11 protestatari au discutat cu preşedintele ANRE, Sergiu Cebotari, şi au încercat să obţină răspunsuri la întrebările pe care le au. „Majorarea cu peste 30% a preţului la energia electrică se răsfrânge în preţul de cost la orice produs fabricat şi livrat în Moldova. Aceasta înseamnă că deschidem Cutia Pandorei. Populaţia nu va rezista unui astfel de lanţ de scumpiri”, au menţionat protestatarii la discuţia cu şeful ANRE.

În replică, Sergiu Cebotari a menţionat că tariful s-a majorat atât de mult din cauza cursului de schimb valutar. „Noi am pus în pericol securitatea energetică a ţării. Majorarea cu 42 de bănuţi, care este cauză a cursului valutar, nu depinde de ANRE. Eu înţeleg că este greu pentru oameni, dar noi putem să ne pomenim în situaţia în care rămânem fără energie electrică şi fără gaz”, a menţionat Sergiu Cebotari.

Potrivit şefului ANRE, dacă leul nu s-ar fi depreciat atât de mult faţă de valutele străine, atunci preţul la energia electrică ar fi fost redus cu 10 bani.

Protestatarii au înaintat o petiţie care include şapte puncte printre care retragerea licenţei „companiei-căpuşe” Energo-capital, organizarea consultărilor publice în conformitate cu prevederile legii, efectuarea unui control complex la toţi operatorii de energie electrică cu participarea membrilor unui consiliu consultativ.

Directorul ANRE a menţionat că va examina punctele incluse în petiţie, dar nu vede temeiuri pentru revizuirea tarifului aprobat pentru energia electrică.

Un grup de protestatari a intrat in cladire ca sa discute cu directorul ANRE, Sergiu Ciobanu. Anterior aceștia au cerut şefului instituţiei, Sergiu Ciobanu, să iasă să discute cu ei. Aceştia scandează „Afară!”, „Ruşine!”, „Jos tarifele!” şi spun că vor protesta atât cât va fi nevoie, până vor fi auziţi. Totuşi, azi au venit ceva mai puţini protestatari decât ieri.

Ieri, proteste de la ANRE au avut un caracter aproape violent. Sute de susţinători ai Platformei DA au cerut revenirea la tariful vechi pentru curent. Ore în şir oamenii au scandat lozinici şi i-au cerut şefului ANRE să iasă la discuţii. La un moment dat, au încercat să ia cu asalt clădirea, aşa că s-au produs mici altercaţii cu poliţia.

Tot de ieri, plătim mai scump pentru energia electrică. ANRE a decis să revină la tariful majorat, de 2 lei şi 16 bani, după ce acum două luni l-a suspendat. Scumpirea energiei electrice ar putea atrage alte scumpiri, iar printre primele ar putea fi tarifele la căldură şi apă. Ieri, administraţia Regiei Apă-Canal a anunţat că deja a depus la ANRE o informaţie privind pierderile suportate din cauza scumpirii curentului, iar în următoarele zile va depune şi o solicitare de majorare a tarifului.

sursa: protv.md / IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *