Timpul.md

Social 24 August 2015 | 08:49

„Aș fi predat în română chiar dacă mi s-ar fi pus pistolul la tâmplă”

În perioada sovietică cei care afirmau că vorbesc limba română își creau mari probleme. Totuși încă mai dificil le-a fost profesorilor care spuneau că predau în această limbă. Ei riscau să fie concediați sau chiar trași la răspundere.

Acele timpuri grele a trebuit să le înfrunte și academicianul Ion Mahu din Chișinău. Bărbatul a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pentru armata română și ulterior, profesor fiind, a promovat și apărat limba și valorile românești în Basarabia ocupată de sovietici.

Pe Ion Mahu l-am întâlnit în apartamentul său din Capitală. Zâmbăreț și cu pantalonii trași până la buric, bărbatul nici nu pare că are 94 de ani. El este foarte energic și are o memorie de invidiat, își amintește datele și anii fără să clipească din ochi. Chiar dacă este pensionar și are o vârstă înaintată, el nu-și plânge de milă și continuă să facă știință. Mai mult de 60 de ani din viață acesta i-a dedicat profesoratului. Până a ajunge apărător al culturii și limbii românești, moldoveanul a trecut prin război, prin foamete și prin presiuni sovietice, dar nu a cedat.

Risca să fie executat de sovietici


Imediat după ce a absolvit liceul, Ion Mahu a fost mobilizat în armată, iar de acolo a ajuns la „Școala militară de ofițeri”. „Această școală am absolvit-o în vara anului 1944 cu gradul de sublocotenent. După asta am ajuns comandant de pluton în armata română. La 23 august 1944, România a încheiat un armistițiu cu Uniunea Sovietică și s-a obligat să treacă de partea sovieticilor, iar după - să lupte împotriva Germaniei hitleriste”, își amintește pensionarul. Când apele s-au liniștit, sovieticii le-au ordonat românilor să-i elibereze pe toți basarabenii care au luptat în armata română. Ei au motivat că țara are nevoie de bărbați. „În realitate, a doua zi, după ce ne-au eliberat, o parte a fost mobilizată în armata sovietică și trimisă pe prima linie a frontului. Alt număr de soldați basarabeni au fost trimiși în Siberia. Restul a nimerit în penitenciarele staliniste, printre care eram și eu”, recunoaște veteranul de război.



Bărbatul consideră că toți basarabenii din armata română au fost în acest fel pedepsiți. Cât a stat acolo el a înțeles că ei urmează să fie executați și prin urmare și-a luat inima în dinți și a evadat din închisoarea stalinistă, în care a fost chinuit câteva luni. „Sovieticii nu ne aveau de oameni, ne considerau trădători. Cu toate acestea, mie niciodată nu mi-a părut rău pentru că am luptat alături de români”, susține ferm bătrânul.

După ce evadase, el a mers câteva zile prin zăpadă, pe câmpuri, prin păduri, ca să nu fie prins și pedepsit. Între timp s-a adăpostit la câteva familii, dar de fiecare dată a fost dat afară de frică să nu suporte ei consecințele pentru că au ascuns un fugar. Într-un final Ion Mahu a ajuns acasă, prin cunoscuți mama sa i-a făcut un alt pașaport și el a fost nevoit să se retragă la Bălți. La nord, bărbatul și-a găsit de lucru la gimnaziul industrial românesc, acolo l-au primit să predea meseria de lăcătuș. Când situația a devenit mai puțin tensionată, el a revenit la Chișinău, unde și-a continuat studiile la Facultatea de Biologie și Chimie a Institutului Pedagogic din Chișinău.

„Mâncam doar 400 de grame de pâine pe zi”


Studiile lui din acea perioadă au coincis cu foametea din 1946-1947. Oamenii erau obligați să-i ajute pe cei care se aflau pe linia de front și, prin urmare, toate alimentele de care dispuneau trebuiau să le ducă la punctele de colectare. „Cine îndrăznea să ascundă ceva era pedepsit foarte dur. Veneau multe comisii, căutau peste tot și oricum găseau. Toți umblau galbeni la față și bolnavi pentru că nu aveau hrană. Eu eram student în acea perioadă și mâncam doar câte 400 de grame de pâine pe zi, în rest nu aveam nimic. Celelalte alimente erau foarte scumpe și noi, cei care învățam la universitate, nu ni le puteam permite. Mergeam prin Chișinău și vedeam mulți oameni pe jos, umflați pentru că mâncau doar ceea ce găseau. Tot acolo mulți dintre ei și mureau”, își amintește cu groază pensionarul.



În anul 1949, Ion Mahu a absolvit totuși universitatea și a fost trimis la muncă în satul Baraboi, raionul Dondușeni. Acolo el a predat biologia și chimia și totodată a început un experiment pedagogic. Toate cunoștințele teoretice el a început să le aplice în practică, iar elevii erau scoși să muncească pe teren. În acest fel el a demonstrat că pe o parcelă mai mică de pământ se poate obține o roadă mult mai mare și toate astea cu ajutorul școlarilor.

„Mereu am știut ce limbă vorbesc”


Academicianul a mai spus că, în toți anii cât a fost profesor în Basarabia ocupată de sovietici, el le-a predat elevilor doar în limba română. „Aș fi predat în română chiar dacă mi s-ar fi pus pistolul la tâmplă. Mereu am știut ce limbă vorbesc. Chiar dacă riscam să fiu concediat, niciodată n-am renunțat la limba mea. Mulți elevi pe care i-am învățat s-au dedicat științei și apără cu desăvârșire valorile românești”, subliniază cu mândrie pensionarul.

În anul 1952, Ion Mahu s-a căsătorit cu o colegă de facultate. Acum soția sa are 90 de ani și petrece mai mult timp la fiica lor în Belgia. Tot împreună ei mai au și un băiat. Chiar și la vârsta de 94 de ani, academicianul face știință, iar visul său este ca, în timpul apropiat, în toate școlile din țară, să fie introdusă disciplina de educația moral spirituală, unde elevii vor învăța mai multe despre religie.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus