Actualitate

A transformat vânătoarea dintr-un hobby într-o meserie

Am mers în regiunea de sud a Republicii Moldova într-o zi friguroasă de primăvară, în perioada când Baba Dochia a decis să-și scuture cojoacele. Am petrecut o zi alături de câțiva vânători cu experiență, în frunte cu Ion Adescenco. Nici acum, la cei 67 de ani ai săi, el nu planifică să se despartă de vânătoare. Chiar dacă o practică de zeci de ani, spune cu mândrie că această activitate îi aduce o satisfacție enormă. De multe ori soția i-a recomandat să se lase de vânătoare pentru că implică multe riscuri, dar treptat a realizat că încercările de a-l convinge sunt inutile. A ales să devină vânător, fiindcă îi place să se afle în mijlocul naturii, dar nu este adeptul vânătorii de tip industrial. ,

,Vânătoarea sportivă e cu totul altceva decât cea industrială. Vânătorii sunt dotați cu mașini de teren, au câini dresați cu GPS-uri, au arme cu magazine de cinci sau mai multe cartuşe, față de cele clasice, care pot fi încărcate doar cu două cartușe. Aceşti oameni nici vânători nu pot fi numiți, sunt un fel de mercenari. Cel mai grav e că vânătoarea industrială nu le dă animalelor nicio şansă”, susține indignat bărbatul.

„Este insuficient să achiți doar nişte taxe pentru a putea vâna”

Potrivit lui, cel care se crede cu adevărat vânător trebuie să fie, în primul rând, parte a lanțului trofic. Atunci când animalele au nevoie de ajutor, vânătorul trebuie să fie primul care le ajută. Asta încearcă, de fapt, să facă și Ion Adescenco împreună cu ceilalți colegi de breaslă. În fiecare sezon, împreună, vin în ajutorul animalelor sălbatice, oferindu-le hrană suplimentară. Astfel, de cu toamnă, depozitează în hambare fân, semințe de porumb și grâu.

De asemenea, toamna ei instalează în pădure hrănitori pentru animale, pentru că în perioada rece ele cu greu își pot dobândi hrana singure. Hrănitoarele sunt asemănătoare cu ieslele, au acoperiș, iar alături de ele sunt amenajate și recipiente speciale în care sunt turnate cerealele. Sarea este pusă pe trunchiurile de copaci. ,,Este insuficient să achiți doar nişte taxe pentru a putea vâna. Trebuie să te implici mereu pentru a proteja animalele de prădători sau de braconieri. Eu sunt bucuros că avem vânători tineri în colectiv, care se implică activ la construirea hrănitorilor și aprovizionarea acestora mâncare”, se arată mulțumit nea Ion. În preajma hrănitorilor pot fi observate urmele diferitelor animale, iar interlocutorul meu le identifică fără probleme.

Fiecare fecior cu arma sa de vânătoare

Din pădure am mers acasă la Ion Adescenco. Acolo, în safeu, are trei arme de vânătoare. Una pentru el, iar altele două pentru fiii săi. Pasiunea tatălui a făcut ca ambii feciori să-i urmeze exemplul. Tot el a fost cel care le-a destăinuit și unele secrete din acest domeniu. Vitalie, fiul cel mic, este un vânător foarte activ, care aproape că nu lipsește de la nicio tură de vânătoare. Tânărul spune că din copilărie admira tot ce făcea tatăl său. ,,Prima dată am mers la vânătoare la șase ani, în calitate de gonaci. Primul lucru pe care l-am învățat de la tata a fost respectul pentru colectivul de vânători și pentru natură. Înainte să-mi permită să ating arma mi-a explicat toate regulile de mânuire a acesteia și tehnica de securitate. Prima dată am tras dintr-o armă de vânătoare la opt ani. Tatăl mi-a spus că e mai bine să auzi o vară întreagă cântecul fazanului, decât să mănânci o friptură din el. Un vânător adevărat respectă animalele”, a conchis Vitalie.

Victor, fiul cel mai mare, testează în această perioadă ,,vânătoarea europeană”. El se află în Germania, iar acolo are carnet de vânător. Spune că acolo toți respectă etica vânătorească. „Aici procesul de vânătoare durează maximum trei ore, față de șapte-opt ore la noi. În Europa niciodată nu sunt vânate scroafele, la noi însă majoritatea „vânătorilor” aleg primul mistreț din cârd, care de obicei este femelă. Plăcerea de a vâna se pare că s-a transmis genetic de la tata. El a fost cel care a alimentat în mine interesul de a merge la vânătoare”, a afirmat cu recunoștință Victor Adescenco.

Vânătorii simpli nu pot obține licența de a vâna mistreți

După fiecare partidă de vânătoare, cei trei își împărtășesc impresiile. Visul lui Ion Adescenco e să participe la o vânătoare de tip european. Istoriile din Germania, pe care i le povestește feciorul cel mare, îl încântă de fiecare dată. „Aș vrea să avem o faună ca în Uniunea Europeană, mult mai prietenoasă cu omul și mai numeroasă. În țările UE poți vedea iepuraşi prin grădinile oamenilor, fazanii stau în copacii de pe lângă case, căprioarele pasc liniștit pe câmpuri. Aceste lucruri la noi lipsesc, din păcate”, se arată dezamăgit Ion Adescenco.

Zilele de vânătoare sunt de obicei cele de weekend. Vânatul nu este obligatoriu de fiecare dată, mai mare este plăcerea să meargă împreună cu colegii la iarbă verde, să facă mișcare și să socializeze. ,,De la fiecare partidă de vânătoare nu lipsește evident arma și cartușele, pe lângă asta mai luăm și câte un păhăruț de vin. Legea spune că nu se admite, dar la sfârșitul zilei se poate. Mai luăm cu noi câte o torbă de bancuri, ca atmosfera să fie cât mai pozitivă”, mărturisește amuzat bărbatul de 67 de ani.

Nea Ion spune că cel mai valoros trofeu vânătoresc este mistrețul, dar în ultimii ani nu se mai poate bucura de plăcerea de a vâna acest animal. Chestiile astea, zice el, au fost însă în trecut, când pădurile aparțineau societății vânătorilor, dar de când cei de la Agenția „Moldsilva” s-au făcut ,,gospodari”, vânătorii simpli au fost nevoiți să uite de vânatul mistreților. Deja de 10-15 ani este practic imposibil să obții licența pentru a vâna aceste animale.

Vânătorul Ion Adescenco deține licență pentru a putea vâna fazani, iepuri sau vulpi, în funcție de sezonul de vânătoare. Mistreții sunt însă doar niște musafiri pentru el, pe care îi hrănește și îi admiră în pădurile din preajma satului.

Veronica PURICE,
stagiară 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *