Timpul.md

Actualitate 7 Aprilie 2018 | 14:32

Academia Nobel cutremurată de un scandal sexual. Trei membri ai secţiei de Literatură au demisionat

Trei membri de marcă ai secţiei de literatură a Academiei Nobel au demisionat în semn de protest faţă de asocierea dintre Nobel şi un om de cultură influent din Stockholm, acuzat de mai multe abuzuri sexuale şi violuri, transmite AFP.  

Publicaţia suedeză Dagens Nyheter a dezvăluit o serie de informaţii potrivit cărora mai multe membre, dar şi soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei Nobel ar fi fost abuzate sexual de personajul aflat în centrul scandalului. Reporterii publicației menționate au prezentati mărturiile a 18 femei care spun că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat. În urma dezvăluirilor, Academia Nobel a încetat orice legătură cu bărbatul a cărui identitate nu a fost dezvăluită, dar care este cunoscut publicului, potrivit AFP.

Acuzaţiile au fost dezvăluite prima dată ca parte din campania online #MeToo, care a dat în vileag abuzuri sexuale săvârşite de importanţi oameni de la Hollywood. Ulterior au afectat grav şi cercurile artistic, media şi politic din Suedia, una dintre ţările în care se respectă cel mai mult egalitatea de gen.

În luna martie, procuratura din Stockholm a anunţat că o parte dintre acuzaţiile de viol şi abuz sexual nu mai pot fi cercetate, pentru că nu există probe concludente sau faptele s-au prescris. Potrivit Dagens Nyheter, abuzurile sexuale de care este acuzat omul de cultură din Stockholm s-au petrecut în perioada 1996 - 2017. Scriitorul Peter Englund, unul dintre academicienii demisionari, afirmă că acest scandal a divizat adânc lumea literară suedeză. Vineri, scandalul a căpătat dimensiuni după ce regele Carl al XVI-lea Gustaf a fost pus la curent cu noutăţile din acest caz, iar Lars Heikensten, directorul general al Fundaţiei Nobel, şi-a exprimat îngrijorarea privind „o situaţie serioasă şi dificilă".



Joi, și-au prezentat demisiile și academicienii Klas Ostergren şi Kjell Espmark. „Cu mare tristeţe, după 36 de ani petrecuţi la Academie, inclusiv 17 ani ca preşedinte al Comitetului Nobel, mă simt forţat să iau această decizie", a declarat Espmark într-o scrisoare adresată presei. El a adăugat că nu mai poate face parte din elita Academiei pentru că „membrii proeminenţi pun prietenia în faţa responsabilităţii şi a integrităţii".

La rândul său, Ostergren a invocat „o trădare a fondatorului şi a marelui protector" al instituţiei, referindu-se la cel care a înfiinţat Academia, regele Gustav al III-lea, şi la inventatorul Alfred Nobel.

Cei trei bărbaţi sunt membri pe viaţă şi, teoretic, nu pot demisiona, dar nu sunt obligaţi să mai participe la întrunirile secţiei de literatură a Academiei Nobel. În prezent, dintre cei 18 membri ai secţiei de literatură, 5 sunt inactivi. Demisiile în lanț ale celor trei membrii Nobel au fost catalogate de presa suedeză ca fiind „un dezastru", pentru o academie „în ruină", şi că „turnul lui Babel se prăbuşeşte".

Sursa: Evz.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus