Timpul.md

Actualitate 29 August 2017 | 10:09

Aceasta este super rețeta de salată de vinete. Ingredientul SECRET face tot gustul!

Unul din preparatele care îmi aduce aminte de verile copilăriei este salată de vinete, pe care o îmbucăm grăbită, alergând spre locul de joacă, unsă pe câte-o felie de piţa. De multe ori o mâncăm cu salată de roşii, ceapă şi castraveţi, şi cu piţa unsă cu vinete înmuiam în zeamă de la salată. Curcubeu pe cerul gurii!

Astăzi va împărtăşesc reţeta salatei de vinete din copilărie povestită prin telefon chiar de bunica.

Ingrediente:

3 vinete mari, cu coajă lucioasă şi cu o consistentă uşor pufoasă
o ceapă
70-80 de ml de ulei
sare şi zeamă de lămâie după gust
opţional: 1 linguriţă de muştar
1 gălbenuş de ou crud (fără ou dacă ţineţi post)
Mod de preparare:

1. Ingredientele pe care le-am scris mai sus ajung pentru atâta salată cât să mănânce 4 persoane bine, la o singură masă. Dacă vreţi să va rămână şi pentru a două zi, la frigider, dublati sau chiar triplaţi ingredientele.

2. În ce mă priveşte, prefer salată de vinete natur, fără maioneză, fără adaus de ou, numai vinete coapte, sare, ulei şi zeamă de lămâie, dar cum fiica mea o preferă pe celalaltă, o pregătesc pentru ea astfel cum voi arată şi în această reţeta.

3. Cu toate că prefer uleiul de măsline tuturor celorlalte uleiuri, îmi place aşa de mult încât uneori îl mănânc cu pâine, pentru această salată de vinete mi se pare că are un gust prea pregnant, punându-l în umbră pe cel al vinetelor, aşa încât prefer să folosesc ulei de floarea soarelui sau de răpită.

Primul pas în prepararea salatei este coacerea vinetelor. Vinetele se coc prin contact cu o suprafaţă încinsă sau chiar cu flacăra, până când coajă li se carbonizează şi miezul devine moale, care miez se va înmuia şi dacă puneţi vinetele în cuptor, dar degeaba, vinetele nu vor avea gustul de afumat, de copt, care ne place atât de mult. Aşadar, coaceti vinetele pe o plită încinsă, pe grătar, pe disc, în jar etc., întorcându-le de jur împrejur că să se coacă bine. Atenţie, perforaţi coajă cu o furculiţa lăsând loc aburilor şi lichidului să se scurgă, altfel vinetele pot exploda cauzând accidente.

Când vinetele sunt bine coapte, se scot de pe grătar (plită, jar etc.) şi se aşează într-o sită aşezată deasupra unui vas de colectare, se presară cu puţină sare şi se acoperă cu un capac. Se lasă să se răcească complet, timp în care se vor scurge de lichidul amărui pe care îl conţin. Vinetele se curată bine de coajă, eliminând orice urme de arsură. Atenţie, nu folosiţi cuţite de metal, ci instrumente din lemn, material plastic sau ceramică, în caz contrar, vinetele se vor inegri în urmă oxidării. Tot cu instrument nemetalic, se toacă vinetele bine de tot, eu folosesc un cuţit ceramic, mai demult aveam un fel de satâr din lemn, dar l-am rătăcit pe undeva. Unele persoane dau vinetele la procesorul de alimente, folosind cuţitul de plastic, dar mie mi se pare că nu mai au nicio textura dacă procedez astfel.

Vinetele tocate se pun într-un castron şi din acest moment povestea poate urmă trei cai diferite:

1. Pentru salată de vinete natur se adaugă ulei turnând în fir subţire în timp ce se freacă bine cu o lingură de lemn, învârtind într-un singur sens. Vinetele au capacitatea de a absorbi o cantitate mare de grăsime, aşa încât vor deveni alifioase, cremoase. După încorporarea uleiului (cât veţi turna, atâta se va încorpora, vinetele se comportă exact că şi gălbenuşul de ou la maioneză) se adaugă ceapă tocată foarte fin, sare după gust şi zeamă de lămâie.

2. Pentru salată de vinete cu maioneză, se adaugă peste vinetele tocate ceapă fin tocată şi 2-3 linguri cu vârf de maioneză, se amestecă şi se potriveşte gustul cu sare şi zeamă de lămâie după gust.

3. Pentru salată de vinete… de parc-ar fi cu maioneză, de fapt chiar este, doar că nu este pregătită separat, se adaugă peste vinetele tocate din castron ceapă, 1 strop de sare, muştarul şi gălbenuşul de ou. Uleiul se toarnă în fir subţire în timp ce se amestecă cu o lingură de lemn într-un singur sens. În final, salată se poate drege cu puţină zeamă de lămâie şi are gustul şi consistentă unei salate de vinete cu maioneză, doar că nu conţine chiar atâta ulei.

Sursa: inbucatarie.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus