Afaceri

Acordul cu FMI, o reusita care a salvat RM de faliment

Majorarile de preturi si tarife nu sunt o consecinta a noului acord cu Fondul Monetar International, declara premierul Vlad Filat, afirmand ca nimeni nu ne cere „sa strangem cureaua” in schimbul finantarii externe, dar ca este vorba de asumarea unor reforme, care vor asigura dezvoltarea durabila a RM. Prim-ministrul a facut aceste declaratii marti, la conferinta de presa sustinuta pe marginea noului memorandum dintre RM si FMI, in baza caruia tara noastra va primi 574 mln. USD in decurs de trei ani.

Primele 31 mln. USD din asistenta FMI urmau sa ajunga deja marti in conturile Bancii Nationale a Moldovei, iar alte 62 mln. USD vor fi virate in contul Ministerului Finantelor pana pe 8 februarie, a spus V. Filat. Premierul a calificat noul acord cu FMI drept o mare reusita, mentionand ca aceasta a fost singura solutie ca RM sa evite falimentul economic in pragul caruia a adus-o fosta guvernare. Dincolo de toate speculatiile, negocierile nu au fost usoare, dar „toate deciziile adoptate sunt in interesul RM si vizeaza perspectivele de dezvoltare, si nu ziua de astazi sau ziua de ieri”, a spus Filat.

Premierul a mentionat ca semnarea memorandumului nu trebuie privita ca o actiune singulara, deoarece, pe langa asistenta financiara, acesta ne asigura si o deschidere din partea celorlalti donatori straini. Este vorba de asistenta din partea Bancii Mondiale – doar in 2010 vom primi 80 mln. USD; banii promisi de Comisia Europeana pentru sustinerea macroeconomica, dar si asistenta care se va decide la sedinta donatorilor RM, care va avea loc la 24 martie la Bruxelles.

Vicepremierul Valeriu Lazar a remarcat ca noul memorandum este „un compromis rezonabil”, in concordanta cu nevoile RM, dar si cu rigorile FMI, pentru ca, a spus ministrul Economiei, „FMI nu crede emotiilor”, ci parametrilor economici pe care ti-i asumi si trebuie sa-i indeplinesti. Potrivit lui Lazar, sunt importanti si banii de la FMI, dar mai ales semnalul pozitiv pe care il da semnarea acordului: „Este o unda verde pentru potentialii investitori straini, creste credibilitatea RM, ratingul de tara”. Lazar a mentionat ca succesul se datoreaza si faptului ca Chisinaul nu a pierdut timpul negociind, ci a acceptat din start aspecte importante cum ar fi demonopolizarea economiei, debirocratizarea, excluderea barierelor la comert etc. In schimb, a insistat pe majorarea componentei de ajutor social pentru paturile vulnerabile. Este vorba, intre altele, de acordarea de compensatii in legatura cu majorarea tarifelor la serviciile comunale. Categoriile si marimea ajutorului urmeaza sa fie stabilite in zilele apropiate, a precizat premierul V. Filat.

La randul sau, Nikolay Guerguiev, seful misiunii FMI pentru Moldova, s-a aratat increzator ca RM va reusi sa respecte prevederile programului convenit. FMI asteapta din partea RM sa-si indeplineasca propriul plan de relansare ecnomica, adica sa asigure dezvoltare durabila, stabilitate interna si externa, sa fie tinuta in frau inflatia, sa fie finantata balanta de plati etc., a spus seful oficiului FMI de la Chisinau. El a concretizat ca transele urmatoare din banii acordati de FMI vor fi disbursate in urma revizuirilor semianuale. In 2010, circa 152 mln. USD vor fi virate, pentru sustinere bugetara, in conturile Ministerului Finantelor, iar alte 105 mln. USD vor ajunge la BNM.

Noul Program cu RM pentru anii 2010-2012, in valoare de 574 mln. USD, a fost aprobat de Consiliul de Directori executivi al FMI la 29 ianuarie. Acesta are ca scop sustinerea programului economic al tarii in vederea restabilirii durabilitatii fiscale si externe, mentinerii stabilitatii financiare, reducerii saraciei si cresterii economice.

Textul memorandumului a fost facut public la conferinta de presa de marti. Potrivit acestuia, Guvernul RM si-a asumat sarcina sa stopeze recesiunea economica catre primul trimestru al anului 2010, iar ritmul anual de crestere economica sa atinga 1,5% (premierul V. Filat spune ca este posibil si un indicator de 3-6%). Politica monetara va tinti o inflatie de 5% pana la sfarsitul anului, indice valabil si pentru urmatorii doi ani. Totodata, Guvernul se asteapta ca ritmul de crestere economica sa atinga cota de 5% pana in 2012, deficitul de cont curent sa nu depaseasca 10% din PIB, iar deficitul bugetar sa fie redus pana la 3% in 2012.

„Aceste obiective vor fi realizate prin reducerea constanta, in baza reformelor, a cheltuielilor curente pana la nivelele care se potrivesc cu resursele de care dispune Moldova, in timp ce investitiile publice vor fi majorate, iar programul de asistenta sociala va fi fortificat”, se spune in document. Guvernul mizeaza, de asemenea, pe consolidarea bazei fiscale, precum si pe imbunatatirea competitivitatii, generate de reformele structurale si flexibilitatea tot mai mare a cursului de schimb, in timp ce rezervele trebuie sa ramana la nivele adecvate.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *