Timpul.md

Actualitate 21 Noiembrie 2020 | 01:32

Acordul SUA-România privind construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă a primit aprobarea Comisiei Europene

 

Comisia Europeană a aprobat acordul interguvernamental dintre SUA și România în domeniul nuclear civil, ceea ce permite începerea demersurilor pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, a anunțat vineri premierul Ludovic Orban, potrivit Mediafax.

„Acordul interguvernamental între Statele Unite ale Americii și România în domeniul cooperării nuclear-civil a primit avizul Comisiei Europene, ceea ce înseamnă că prin această avizare putem spune că suntem mai aproape de construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, cu parteneri strategici, Statele Unite, și cu parteneri din UE și suntem foarte fericiți că am primit acest acord din partea Directoratului de Energie al CE, care ne va permite să semnăm acordul în formă definitivă și să pornim toate demersurile pentru construcția reactorului 3 și 4 de la Cernavodă”, a declarat Ludovic Orban, la Suceava.

Proiectul de acord interguvernamental pentru cooperare în vederea extinderii și modernizării programului de energie nucleară civilă din România a fost semnat la începutul lunii octombrie de secretarul pentru Energie din SUA, Dan Brouillette, și ministrul român al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

„Odată executat formal, acest acord istoric va pune bazele pentru ca România să utilizeze expertiza și tehnologia SUA cu o echipă multinațională care construiește unitățile de reactor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă și unitatea de reactorare a reactorului 1. Acest acord subliniază importanța parteneriatului strategic între Statele Unite și România și angajamentul nostru reciproc pentru securitatea energetică în regiune”, anunțau atunci într-un comunicat comun de presă Secretariatul pentru Energie din SUA și Ministerul Economiei.

Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, anunța că valoarea proiectului va fi de 8 miliarde de dolari.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus