Timpul.md

Editorial 7 Martie 2018 | 08:28

Acrivie și iconomie

Acrivia și iconomia sunt termenii referitori la aplicarea canoanelor și rânduielilor bisericești. În foarte multe situații acrivia, care presupune respectarea cu strictețe maximă a canoanelor, este cea care dictează ritmul nostru. 

Iconomia, pe de altă parte, în funcție de împrejurări, poate relaxa anumite cerințe sau canoane ce par prea exigente. Un exemplu în care acrivia a fost înlocuită cu iconomia îl constituie Canonul 80 al Sinodului IV ecumenic, care cerea să fie scos din comuniune creștinul care lipsește de la slujbe mai mult de trei duminici la rând. Astăzi, prin iconomie, s-a renunțat la acest canon, care dacă s-ar aplica după exigențele acriviei, ar reduce numărul de creștini cu 90 %.

Mă gândeam la acest lucru când, într-o ectenie, am auzit iarăși despre conducătorii țării. Eu cred că aceste cereri către Dumnezeu, din cadrul slujbelor, ar trebui să intre în grija iconomiei și să fie lăsată de o parte acrivia.

Putem să ne rugăm (și suntem datori) pentru mântuirea tuturor, pentru înțelepțirea conducătorilor, dar nu putem să îi fericim sau să îi pomenim la nesfârșit. Pentru că acești conducători de azi nu sunt cei care prin grija lor păzeau Biserica, cei care scriau cântări de laudă, unele prezente astăzi în textul liturghiei noastre (mă refer la împăratul bizantin Iustinian I).

Cei de astăzi sunt cei care se îmbogățesc pe spatele poporului, iar despre acești oameni Sfânta Scriptură spune cu totul altceva. Cei de astăzi se folosesc de biserică doar pentru a obține voturi, ei sunt conducătorii unui stat laic și cred că e timpul ca rugăciunile pentru ei să treacă în sectorul privat al fiecărui creștin, în funcție de conștiința sa.

Eu nu pot să nu mă tulbur la slujbe când pomenim conducătorii. La un moment dat după ce preotul rostea „conducătorii” chiar adăugam în minte: cei buni, Doamne, cei buni, care se gândesc la binele comunității.

În fine, e până la urmă un semn de smerenie faptul că sunt pomeniți, iar eu, slabă cum sunt, mă tulbur. Însă tot trăiesc cu convingerea că ar trebui să li se spună preoților clar că aplice principiile iconomiei și să facă precum îi îndeamnă conștiința. Dacă ei simt, să pomenească la slujbe conducerea țării, dacă nu – nu.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus