Timpul.md

Actualitate 28 Septembrie 2021 | 10:30

Adrian Oros, ministrul Agriculturii, și-a anunțat demisia. „Agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități pentru Cîțu”

 

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a anunțat, marți, că demisionează din funcție, motivând că agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități pentru premierul Florin Cîțu.

„Azi îmi voi depune demisia din funcția de Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale!

Pentru Premierul Florin Câțu, agricultura și industria alimentară nu au fost niciodată priorități, ca atare:

1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă.

2. În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură. Asta deși în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conținea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigații, desecare/ drenaj și sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Rețeaua de depozitare, procesare si distribuție a produselor românești, alt proiect care nu a mai avut loc in PNRR.

3. Nu există suficientă determinare pentru eradicarea activității samsarilor, a vânătorilor de subvenții și a pieței negre, care afectează fermierii corecți. Astfel, orice subvenție, orice formă de sprijin devine ineficientă.”, a scris Adrian Oros pe Facebook.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus