Sănătate

Afinele medicament şi ce tratează. Efecte impresionante

Cele mai puternice fructe şi legume terapeutice apar acum, că un ajutor oferit tuturor vieţuitoarelor pământului, pentru a se proteja împotriva anotimpului rece. Iar între ele, afinele ocupă un loc de frunte. Cu fructul lor că nişte mărgele negre, brumate, înglobează în ele toată energia solară captată pe platourile muntoase pe care cresc.

Sunt fructe specifice marilor înălţimi, dar oferite special, parcă, pentru a completă hrană destul de săracă a oamenilor de munte. O porţie de afine valorează cât 3-4 casete cu vitamine, cu specificaţia că vitaminele A, E, F, PP şi B (B1 şi B2) conţinute de afine sunt mult mai uşor de asimilat, deoarece sunt în formulă naturală.

Cât despre acţiunile terapeutice, lista lor impresionează atât prin mărime, cât şi prin efectul neobişnuit al acestor alimente-medicament sau, mai bine zis, medicamente-aliment, care sunt afinele. Fructul proaspăt de afin, dar şi cel uscat ajută la regenerarea vaselor de sânge, la normalizarea glicemiei şi la regenerarea purpurei retinei, creşte sensibilitatea fotoreceptorilor de la nivelul ochiului, neutralizează infecţiile din intestin, dilată uşor vasele coronare, protejează organismul contra radioactivităţii. Mirtilina, o substanţă conţinută de fructe şi frunze, penetrează celulă bacteriei şi îi slăbeşte vitalitatea, iar administrată intern, scade glicemia.

Pigmenţii care dau nuanţă albăstruie fructului protejează corpul împotriva radioactivităţii şi reglează anumite procese imunitare.

Din lista de afecţiuni în care se folosesc cu succes fructele de afin am selectat câteva, dar, înainte de a le cunoaşte, să aflăm câteva lucruri despre soiul afinelor care se folosesc şi cum se prepară acestea.

Ce fel de afine sunt recomandate

“Industria fructelor de pădure” este de dată ceva mai recentă, dar deja se face simţită şi în supermarketurile noastre, sub formă unor caserole cu afine, care se păstrează un timp incredibil de îndelungat. Secretul pentru că afinele să ajungă la distanţe mari în bună stare este să fie trimise când încă nu sunt coapte complet, pe de o parte, iar pe de altă parte, de cele mai multe ori li se mai administrează şi o doză bună de radiaţii. Adăugaţi că mai sunt crescute cu tot felul de chimicale şi veţi obţine un tablou suficient de descurajant încât să evităm aceste “bunătăţi” de import. Alte “falsuri” apărute pe pieţele noastre sunt afinele mai mari de câteva ori decât cele obişnuite, destul de bune la gust, dar fără aromă specifică fructului natural, cules din flora spontană de munte.

Acestea sunt afine de cultură, cultivate în ultima vreme şi în România, în satele de la poalele Munţilor Făgăraş, de unde sunt apoi livrate în toată ţară şi, mai ales, la export. Afinele de cultură autohtone sunt mult mai sănătoase decât suratele lor importate la caserolă, deşi au un procentaj de vitamine, pigmenţi, minerale mai redus decât afinele de munte, culese direct din flora spontană, micuţe şi cu gust intens, care sunt cele mai bogate în vitamine şi vor fi căutate cu predilecţie pentru a obţine rezultate terapeutice.

Mod de administrare

De la bun început trebuie spus că substanţele vindecătoare (cum ar fi pigmenţii care dau culoarea albastră-închisă afinelor şi care au totodată şi un efect puternic antioxidant) se găsesc exclusiv în afinele proaspete, precum şi în cele uscate la temperaturi scăzute şi, într-o măsură ceva mai mică, în cele congelate, nu însă şi în cele preparate termic. Că atare, pentru a obţine efecte terapeutice, ne vom orienta doar spre consumul fructelor proaspete, netrecute prin foc.

Afinele în consumul obişnuit

Doză minimă pentru a obţine beneficii de pe urmă administrării acestor fructe este de 150 grame pe zi. Această este şi porţia zilnică minimă recomandată de nutriţionişti pentru toate fructele de pădure, fie că este vorba de fragi, coacăze negre sau zmeură. Numai în această doză, fructele încep să aibă efectele scontate de prevenire a bolilor. Pentru a vindecă însă anumite afecţiuni este necesar să mărim mult cantitatea ingerată şi să stabilim un anumit interval de timp de administrare. Cu alte cuvinte, avem nevoie de o cură, despre care vom vorbi în continuare:

Cură cu afine

Zilnic se consumă 200-400 grame de afine, în mai multe reprize, cu aproximativ 30 de minute înaintea meselor principale. Se mănâncă fructele bine spălate, din care s-au îndepărtat toate părţile stricate sau intrate în fermentaţie (pentru a evita deranjamentele gastro-intestinale). O cură cu afine durează minimum 7 zile şi maximum 1 luna, dar de cele mai multe ori este limitată de timpul în care găsim aceste fructe proaspete, care nu este mai mare de trei-patru săptămâni.

Afinele uscate

Se pot obţine casnic doar prin uscare în uscătoarele speciale electrice (se găsesc în marile magazine de electrocasnice) ori în cuptorul electric, reglat la maximum 50 de grade Celsius. Uscarea trebuie să fie suficient de rapidă pentru că fructele să nu între în fermentaţie, dar la o temperatura care să nu distrugă principiile active. Prin deshidratare, afinele pierd practic toată apă pe care o conţin, căpătând aspectul şi consistentă unei stafide, moment în care procesul de uscare s-a încheiat şi fructele se pun în pungi de hârtie, păstrate în locuri întunecoase şi reci. Pulberea de afine (obţinută prin măcinarea cu râşnită electrică de cafea a fructelor uscate) se administrează că atare, câte 4-6 linguriţe pe zi, pe stomacul gol.

Maceratul la rece

Într-o cană (250 ml) se pun 2-3 linguriţe de pulbere de afine uscate, restul completându-se cu apă călduţă, care nu trebuie să depăşească temperatura de 40 de grade Celsius. Amestecul se ţine la macerat, la temperatura camerei, vreme de 8 ore, după care se consumă îndulcit cu miere lichidă.

Cel mai bine este să se consume maceratul nefiltrat, înghiţindu-se şi resturile de fructe rămase pe fundul cănii, resturi care sunt foarte bogate în principii active, extrem de utile în tratament.

Boli prevenite cu ajutorul afinelor

* Alzheimer – un studiu făcut în 1999, de un colectiv de cercetători americani de la Universitatea din Boston, Statele Unite, sub conducerea dr. J. A. Joseph, a arătat că administrarea afinelor ajută la prevenirea îmbătrânirii sistemului nervos şi, de asemenea, ajută la păstrarea unor funcţii cognitive şi motorii. Un regim alimentar de mai multe săptămâni în care 3-4% din porţia alimentară zilnică era alcătuită din afine a dus chiar la creşterea capacităţii de învăţare, la îmbunătăţirea memoriei şi a coordonării motorii. Aceste efecte se datorează acţiunii antioxidante a principiilor active din afine, care împiedică procesele degenerative la nivelul sistemului nervos central.

* Demenţă vasculară – mai multe studii făcute în China, în anii 2005-2006, au arătat că administrarea sistematică de afine ajută la menţinerea sănătăţii vaselor de sânge din creier, prevenind tulburările cognitive.

Pentru a obţine aceste efecte, se ţin cure de 1-3 luni pe an, timp în care se consumă câte 200 de grame de afine proaspete sau 25 de grame de afine uscate (sub formă de macerat la rece, care se consumă nefiltrat) pe zi. Alte alimente care previn demenţă vasculară sunt spanacul, broccoli şi algă numită spirulină.

În România, afinele “adevărate” se găsesc peste tot

* Degenerescenţă maculară – conţinutul mare de pigmenţi şi de vitamine, în special vitamina C, din afine le recomandă că pe un excelent mijloc de prevenire al acestei afecţiuni degenerative. Un studiu publicat în revista americană “Archives of Ophthalmology” arată că persoanele care consumă fructe de pădure de culoare neagră-albăstruie (ceea ce arată prezenţa anumitor pigmenţi), de măcar 5 ori pe săptămâna, au un risc de a face degenerescenţă maculară cu 36% mai scăzut decât persoanele care consumă foarte rar sau deloc aceste fructe.

* Boală canceroasă – o substanţă conţinută în afine, numită acid elagic, are un puternic efect antioxidant, împiedicând apariţia mutaţiilor şi malignizarea celulelor din organismul uman. Se ţin cure cu afine pe timpul verii, pe parcursul cărora se consumă câte 300 de grame de fructe proaspete pe zi, vreme de măcar trei săptămâni. Alte fructe de pădure care previn boală canceroasă şi cu care se poate face cură în timpul sezonului estival sunt murele, fragii şi coacăzele negre, toate fiind bogate în acelaşi principiu activ anti-tumoral – acidul elagic.

* Cancer gastric şi intestinal – acelaşi acid împreună cu pigmenţii antocianici şi pectină din afine sunt un excelent protector al tubului digestiv în faţă afecţiunilor tumorale maligne, toate aceste substanţe având efecte antimutagene şi antitumorale. Pe timpul sezonului, se recomandă cură cu afine proaspete, câte 200-300 grame zilnic. În rest, se consumă maceratul la rece, câte 2-3 pahare zilnic.

* Artrită reumatoidă – afinele sunt extraordinar de bogate în vitamina C, vitamina considerată printre cei mai puternici agenţi de prevenire a bolii reumatice.

Un studiu făcut pe un număr impresionant de persoane (peste 20.000 de subiecţi) arată că o suplimentare a vitaminei C din alimentaţie atrage după sine o reducere la peste 40% a frecvenţei puseurilor reumatice. O porţie mare de afine, adică de 400 grame consumate zilnic, asigura mai mult decât necesarul zilnic de vitamina C.

* Boală coronariană şi infarctul miocardicnul roşu, numită resveratrol, face senzaţie prin efectele sale extraordinare de prevenire a ischemiei cardiace şi a infarctului. Ce se ştie mai puţin însă este că o porţie de 300 de grame de afine conţine resveratrol mai mult decât un litru de vin roşu de cea mai bună calitate. Aşadar, consumaţi afine cu încredere – nu va vor ameţi deloc, în schimb vor preveni depunerea colesterolului şi trigliceridelor pe artere, vor preveni formarea trombilor şi blocarea irigării cu sânge a muschiului cardiac.

Tratamente interne cu afine

* Tulburări de memorie – dacă aţi observat de la o vreme că uitaţi tot felul de informaţii, dacă memoria de scurtă durata nu va mai ajută sau, pur şi simplu, vreţi să va îmbunătăţiţi această capacitate cognitivă, atunci consumaţi afine cât de des puteţi. Când le găsim proaspete, vom consumă minimum 200 de grame pe zi, iar din pulberea uscată vom lua câte 15 grame zilnic, în cure de 40-60 de zile. Pigmenţii care dau culoare albastru-închis afinelor sunt un excelent stimulent al memoriei.

* Oboseală oculară, scăderea acuitătii vizuale – se consumă pulberea de afine, câte 15-20 de grame pe zi, în cure de măcar şase săptămâni. Aceiaşi pigmenţi din afine care îmbunătăţesc memoria ajută şi la menţinerea acuitătii vizuale, protejând ochii şi de o sumedenie de alte neplăceri, cum ar fi cataractă sau glaucomul. Nu în ultimul rând, administrarea afinelor măreşte acuitatea vederii pe timp de noapte, acţiune terapeutică verificată prin studiile făcute pe piloţii militari din Marea Britanie.

Dacă mergeţi în drumeţii pe munte căutaţi fructele albaştrii

* Colesterol şi trigliceride mărite – o jumătate de kilogram de afine consumat zilnic asigura mai mult de 50% din necesarul de fibre alimentare de care are nevoie organismul uman şi care ajută la reducerea nivelului colesterolului şi al trigliceridelor din sânge. La persoanele care consumă vreme de câteva săptămâni afine în doze suficiente se produce o scădere a nivelului colesterolului total şi al colesterolului negativ (LDL) în medie cu peste 10%.

* Adjuvant contra varicelor şi fragilităţii capilare – substanţele antioxidante din afine stopează formarea varicelor şi a hemoroizilor, îmbunătăţesc circulaţia venoasă şi ajută la vindecarea rapidă a echimozelor produse de către fragilitatea capilară. Se ţin cure de minimum patru săptămâni, timp în care se consumă maceratul la rece de afine, câte 3-4 pahare pe zi, consumate cu minimum 15 minute înainte de masă. Acest tratament este un bun adjuvant şi în cazul ulcerelor varicoase.

* Reumatism – cercetătorii americani de la Universitatea de Medicină Harvard au făcut un studiu gigant pe nu mai puţin de 27.000 de femei, pentru a vedea impactul alimentaţiei asupra afecţiunilor articulare. Conform acestui studiu, afinele şi murele (cele două conţin pigmenţi similari) sunt printre cele mai bune antireumatice. Pentru tratarea artritei reumatoide, a artrozei, a bolilor reumatice, în general, se recomandă cură de afine sau mure, în care se consumă minimum 300 de grame de fructe pe zi, pe o perioada de minimum 4 săptămâni.

* Guţă – se consumă câte 300 de grame de afine proaspete zilnic, pe o perioada de timp de minimum 30 de zile. Dacă nu mai găsim afine proaspete, putem consumă maceratul la rece obţinut din aceste fructe uscate, câte un litru pe zi. Este o cură simplă, dar care mobilizează puternic sărurile acidului uric din ţesuturi şi ajută la eliminarea lor prin urină, ajută la rărirea până la eliminare a crizelor de guţă, la redobândirea aspectului normal şi a mobilităţii articulaţiilor afectate.

* Constipaţie, diaree – da, aţi citit bine, aceste fructe pur şi simplu tratează ambele afecţiuni ale tranzitului intestinal. Contra constipaţiei, se consumă afinele proaspete, câte 300 de grame în fiecare zi, dimineaţă, pe stomacul gol. Enzimele, fibrele şi acizii organici din afinele proaspete accelerează tranzitul intestinal şi curată întreg colonul de reziduuri. În cazul diareei, se recomandă afinele uscate (minimum 10 grame zilnic) sau remediul românesc pe baza de afine, numit “Eridiarom”, despre care vom vorbi detaliat în acest articol, întrucât merită din plin toată atenţia cititorilor noştri.

* Adjuvant în cancerul intestinal – un studiu american a arătat că administrarea internă de afine inhibă proliferarea cancerului de colon şi induce apoptoza (moartea programată a celulelor canceroase). Că adjuvant în tratarea acestei forme de cancer, se administrează zilnic 300 de grame de afine proaspete (pot fi folosite şi fructele decongelate).

* Adjuvant în cancerul ovarian – chempferolul, o flavonoida conţinută în abundenţă de către afine, este foarte activă în prevenirea şi în combaterea bolii canceroase cu această localizare. Un studiu făcut între 1984 şi 2002 pe un număr de 66.940 de femei a arătat că cele care consumă cantităţi mai mari de chempferol au un risc de a dezvoltă această boală cu 40% mai redus. De asemenea, această substanţă, administrată bolnavelor cu cancer ovarian, încetineşte evoluţia bolii şi îmbunătăţeşte starea generală. Se recomandă curele cu afine proaspete, din care se consumă câte 300 de grame, pe o perioada cât mai lungă de timp. Alte alimente bogate în chempferol sunt ceapă, spanacul, broccoli, varză creată, prazul.

* Viroză respiratorie, viroze în general – curele cu afine proaspete sau uscate întăresc membrană celulară, prevenind infectarea celulei, îmbunătăţesc imunitatea în faţă agresiunilor virale, cresc rezistenţă organismului la accesele de febra. Pentru prevenirea şi pentru combaterea afecţiunilor virale se recomandă curele de vara, în care se consumă câte 250-300 de grame de afine pe zi, vreme de măcar 3 săptămâni. Pe timpul iernii, se consumă maceratul la rece, câte 500-1000 ml pe zi, în cure de 20-30 de zile.

* Infecţie urinară – atât fructele, cât şi frunzele afinului au o puternică acţiune antibacteriană, mai ales contra E. Coli, care este principala vinovată pentru majoritatea cistitelor. Mai mult, afinele au efecte cicatrizante şi protective asupra epiteliilor reno-urinare, afectate de către infecţie. Se recomandă afinele proaspete, câte 250 de grame pe zi, în cure de minimum două săptămâni. Pe timpul sezonului rece, se consumă maceratul la rece, din care se bea câte un litru zilnic.

Un remediu românesc excepţional obţinut din afine:

ERIDIAROM

Eridiaromul este descoperirea prof. dr. ROMÂN MORAR, de la Universitatea din Cluj, fiind un concentrat natural total, obţinut din afine culese din flora spontană a Munţilor Apuseni. Este realizat după procedee originale, care păstrează principalele principii active ale afinelor, la care se adaugă glucoză, amidon şi lactoză, pentru tabletare. În compoziţia Eridiaromului există principii active de excepţie: antocianozide, vitamine, săruri minerale, fitoncide, acizi vegetali, pectine etc.

Eridiarom este lipsit de toxicitate, nu creează dependenţă şi, important, nu constipă. Prin acţiunea principiilor active componente, Eridiarom micşorează peristaltismul intestinal, este astringent al mucoasei gastro-intestinale, bacteriostatic, antiseptic, antihistaminic, antiparazitar şi hipoglicemiant. Reglează permeabilitatea vasculară şi tranzitul intestinal, fiind absorbant şi protector al mucoasei, pe care o reface. Restabileşte rezistenţă vasculară şi tonifică sistemul venos, mărind acuitatea vizuală. Iată şi câteva recomandări pentru acest produs extraordinar:

* Diaree – în formă acută se vor administra 9 comprimate pe zi, câte 3 comprimate înainte de mesele principale, timp de 3-5 zile. În mod normal, Eridiarom trebuie luat în momentul în care bolnavul simte primele crampe abdominale (acţionează în circa 7 minute). Dacă diareea debutează cu crampe puternice, insuportabile, se pot lua 9 tablete deodată şi după aceea câte 2-3 la fiecare două ore, timp de 3-5 zile. Pentru a trata diareea în formă cronică, se vor lua câte 6-9 comprimate pe zi, timp de 20 de zile pe luna.

* Diaree la sugari – se vor administra în fiecare zi câte 3-4 comprimate, dizolvate în puţin ceai călduţ de muşeţel sau de fenicul. Tratamentul durează 3-5 zile.

* Colită de fermentaţie – dacă afecţiunea este în faza acută, se începe cu o doză de şoc de 9-12 comprimate pe zi, câte 3-4 comprimate înainte de mesele principale, timp de 3-5 zile. Apoi se continuă cu un tratament de întreţinere, în care se vor lua câte 6 comprimate pe zi, douăzeci de zile pe luna.

* Rectocolită ulcero-hemoragică – în această afecţiune au fost obţinute rezultate mai bune cu Eridiaromul, decât cu antibioticele cele mai sofisticate. La debutul tratamentului, dacă boală este însoţită de diaree puternică şi de dureri intense, insuportabile, se pot lua 9 tablete deodată şi după aceea câte 2-3 la fiecare două ore, timp de 3-5 zile. Apoi tratamentul se va continuă, luând câte 6-9 comprimate pe zi, timp de 20 de zile pe luna, până la vindecare.

* Diabet – produsul Eridiarom se poate asocia cu insulinoterapia, determinând reducerea cantităţii de insulină injectabilă. Pe lângă reducerea cantităţii de insulină administrată zilnic, tratamentul cu Eridiarom ajută la prevenirea efectelor secundare devastatoare ale diabetului, prevenind cardiopatiile, arteriopatiile, chiar orbirea cauzată de această afecţiune. Se iau câte 6 comprimate pe zi, timp de 20 de zile pe luna.

* Adjuvant în arteriopatii (arterite ale membrelor inferioare, ateroscleroza, hipertensiune arterială, sechele după infarct miocardic, coronarite, tulburări vasculare de senescentă) – se iau câte 6-9 comprimate pe zi, timp de 20 de zile pe luna. Acest tratament previne depunerea plăcilor de aterom pe artere, scade uşor tensiunea arterială, ajută la refacerea miocardului după infarct.

* Adjuvant în radioterapia folosită în boală canceroasă – acest produs pe baza de afine are rol protector în timpul iradierilor terapeutice, care dau de multe ori efecte secundare, în special diaree. Se iau câte 6 comprimate pe zi, timp de 20 de zile pe luna. Este un tratament care ajută în toate formele bolii canceroase, datorită efectelor antioxidante ale principiilor active din afine.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *