Agentul integrarii europene este… postasul!

„Eu sunt sigur ca avem capacitatea de a asigura oamenii cu salarii, pensii si, in general, cu asistenta sociala, pe care o vor avea in premiera”.

(Vlad Filat, TIMPUL, 17.08.2009)

Dezbaterile din jurul viitorului AIE pacatuiesc, deseori, prin lipsa perspectivei. Se va alege sau nu se va alege presedintele? Vor fi sau nu vor fi anticipate? Se va reforma PCRM? Sunt mize false. In realitate, problema nu e aici, caci PCRM nu mai este acum dusmanul numarul unu al Aliantei – pentru ca nu mai poate, nu pentru ca nu mai vrea. Dusmanul numarul unu al actualei guvernari este imaginea Aliantei pentru Democratie si Reforme din perioada 1998-2001. Cu aceasta, inainte de toate, are de luptat acum AIE, dupa cucerirea puterii. Mai concret spus, cu ideea ca in RM numai sovieticii si legatarii lor, comunistii lui Voronin, sunt capabili sa dea pensiile si salariile la timp.

„Ziua Z” a Aliantei: ziua pensiei
Pentru cei care au urmarit sondajele de opinie, dar mai ales pentru cei care s-au confruntat in campania electorala in mod nemijlocit cu oamenii si perceptiile lor, a devenit clar ca unul dintre inamicii principali ai actualei puteri a fost imaginea deloc favorabila a primei aliante necomuniste de guvernare. Constiinta publica ramane inca puternic imbibata cu dificultatile de atunci pe care le trece, grabit si abuziv, strict in contul guvernarii din perioada 1998-2001. Nu e cazul aici sa facem un bilant. Dar este limpede ca, indiferent ce proiecte de reforma a avut ADR, ce ganduri marete si ce context economic regional devastator, mentalul colectiv din stanga Prutului a conservat o imagine sumbra si tenace: democratii sunt de nesustinut, pentru ca nu au fost capabili sa plateasca pensiile si salariile la timp. Inutil sa mai argumentam aici ca adeziunea la PCRM, in 2001, dar si in 2009, s-a facut masiv si din aceste motive… Astfel, batalia cu PCRM s-a incheiat cu succes pentru Alianta, dar razboiul cu ultimele ramasite sovietice continua. Nu va fi insa un razboi direct si nici unul spectaculos. Confruntarea este indirecta si se va desfasura in fiecare luna. Adica, atunci cand este ziua de plata a pensiilor si a salariilor. Asta este „Ziua Z” a Aliantei in razboiul cu trecutul sovietic din stanga Prutului si tot ce mai inseamna acesta.

Retorica europeana si realpolitik
Trebuie constientizate rapid si corect tintele si etapele de parcurs. Daca inamicul numarul unu al AIE in acest moment este imaginea ADR, aici trebuie concentrate resursele si eforturile. Ideea ca AIE trebuie sa demareze reforme majore si sa restructureze spatiul public, sa liberalizeze media, sa lupte cu coruptia si sa induca pluralism este corecta si constituie agenda principala. Dar nu de azi, ci de maine. Prima etapa a guvernarii nu poate fi una grandioasa, nu inseamna demararea unor proiecte de reforme radicale, ci trebuie sa tinteasca un lucru pe care l-am sugerat deja: postasul sa bata la usa de fiecare data cu tolba plina cu pensii si salarii. Cine vrea sa sprijine cu adevarat europenizarea RM – la Chisinau, la Bucuresti, la Bruxelles sau la Washington – trebuie sa inteleaga corect acest lucru. Bulversarea acestei Aliante inseamna ratarea proiectului european in stanga Prutului pe cel putin doua generatii. Finantarile din partea FMI, a Comisiei Europene, a Bancii Mondiale, a proiectului Provocarile Mileniului din partea Guvernului SUA trebuie orientate – cum spunea undeva noul premier – pentru „stabilirea unui fundament pentru o ulterioara crestere economica sanatoasa”. Corecta formulare! Dar, in traducere, asta inseamna consolidare politica, pentru ca acest „fundament” nu poate fi decat unul politic. Toti cei care vor ajuta RM trebuie sa inteleaga ca nu va exista nicio „crestere economica sanatoasa” fara o stabilizare politica sanatoasa a Aliantei, care se va produce dupa ce aceasta invinge si in „razboiul de iarna”. Restul se adauga, iar peisajul european se construieste in jurul acestui reper.

Che Guevara nu poate fi reformat!
Chestiunea aceasta nu este niciun secret. In realitate, comunistii stiu asta foarte bine. De aici si blocajele sau tragerile de timp repetate. Ceea ce urmareau era tocmai asta: intarzierea constituirii institutiilor interne care sa poarte dialog cu institutiile internationale care pot umple tolba postasului. Acum guvernarea s-a constituit. De aici si reactiile confuze ale comunistilor, ingrijorate, dar turbulente. Transpare un lucru periculos in randul fostilor guvernanti, respectiv profilul purtatorilor de mesaj. Documentul cel mai relevant din acest punct de vedere, elaborat de catre PCRM dupa intrarea in opozitie, este chemarea la rezistenta organizata impotriva „reactiunii liberal-democrate”. Unde esti tu, Caragiale!: „In situatia creata, PCRM cheama cetatenii Moldovei – tineretul, studentii, bugetarii, pensionarii – sa dea dovada de solidaritate reciproca, sa nu se lase intimidati de fortele de reactiune, sa nu permita injosirea propriei demnitati umane si cetatenesti. PCRM va cheama la rezistenta organizata si democratica fata de noul regim”.

Documentul tradeaza toata genealogia revolutionarilor de profesie, de la Trotki la Che Guevara. Este tipul de gesticulatie publica a celor pentru care „revolutia” este scop in sine, a celor care nu se simt bine in normalitate, in societati stabile, asezate. Ei vor confruntare, „revolutie permanenta”, iar „stabilitatea” trebuie sa fie strict apanajul guvernarii lor. Care, in realitate, e tot revolutionara si confruntationala. Ei iubesc puterea in sine, ca pe ceva metafizic. Sunt idealisti, nu ii intereseaza banii, doar postura de „ucenici vrajitori”, cei care se joaca de-a Dumnezeu si croiesc destinele oamenilor. Statul este o jucarie pentru ei – una pe care, daca iti este luata, preferi sa o distrugi decat sa o lasi altora. Ce placere mai are viata daca nu poti fi un pic (macar) Lucifer? O asemenea mentalitate revolutionara emana asemenea texte. Si aceste puseuri metafizice si existentiale arata un singur lucru: imposibilitatea reformarii Partidului Comunistilor din RM si a liderilor sai.

Cine (mai) are nevoie de PCRM?
Din aceasta perspectiva, grija unora fata de viitorul comunistilor este excesiva si greu de explicat. Iar apelul pentru cooptarea lui in sfera de putere ascunde cecitate sau alte interese. Ideea ca PCRM este vital pentru democratie sau europenizare in RM este iarasi exagerata. In realitate, este strict in interesul democratiei din RM ca PCRM sa fie scos din scena sau redus la dimensiuni suportabile (adica sa devina partid!). Obiectivul acesta se poate realiza tot indirect. AIE trebuie sa demonstreze cetatenilor RM ca, pur si simplu, nu mai au nevoie de PCRM. Daca Alianta infrange „generalul iarna” si ajunge in 2010 cu pensiile si salariile platite la timp, atunci PCRM pierde, urgent, cel putin 20 de procente. Iar la primavara ei vor fi cei mai mari opozanti ai alegerilor anticipate. Pentru ca acestea vor deveni o arma redutabila in mana AIE, care va pune la respect turbulentii de acum. Si, de ce nu, care ar putea sa fie si folosita. Un PCRM de circa 15% in parlament la anul pe vremea aceasta ar fi un semn de normalitate in Republica Moldova.