Actualitate

Al treilea RĂZBOI Mondial? Motivul real pentru care Kim Jong-Un şi-a ieşit din minţi şi vrea să DISTRUGĂ SUA

Oficialii din Phenian au declarat că ţara lor condamnă manevrele navale dintre SUA şi Coreea de Sud, ameninţând că dacă va fi nevoie vor lansa un „atac inimaginabil”.

Comitetul de Urgenţă Contra Exerciţiilor de Război Nuclear, organism al Phenianului, a criticat faptul că Washingtonul şi-a permis mobilizarea activelor strategice nucleara în jurul peninsulei.

Regimul din Phenian a fost foarte deranjat pentru desfăşurările militare ce au avut loc în jurul peninsulei, acestea incluzând portavionul cu propulsie nucleară USS Ronald Reagan şi două distrugătoare.

„Statele Unite şi-au pierdut raţiunea punând sub nasul nostru obiective pe care noi le-am stabilit ca primare. Ar trebui să se aştepte la un atac inimaginabil", arată textul citat.

Comitetul nord-coreean adaugă că Washingtonul a desfăşurat de asemenea submarinul nuclear USS Michigan, a cărui participare nu au fost confirmată oficial, scrie Agerpres.

„Aceasta demonstrează că SUA şi marionetele lor se pregătesc pentru un „atac preventiv” la adresa Coreei de Nord”, consideră comitetul menţionat. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *