Ultima oră

Alegerile din UTA ”Gagauz Yeri” sunt marcate de nereguli, vezi lista lor

Astfel, 
– În secţia Nr.31 din Beşalma au fost observate două persoane în cabina de vot.APCJM

– În interiorul secţiei Nr.28 din Avdarma au fost observate persoane străine care asistau la procesul de vot fără a deţine ecusoane.

– Agitaţia electorală a continuat şi în ziua alegerilor. Astfel, în preajma secţiei de votare nr.13 din Ceadîr-Lunga a fost observat o persoană care făcea agitaţie electorală în favoarea lui Nicolae Dudoglo.

– Pe parcursul zilei au fost observate două cazuri de intimidare a observatorilor. În secţia nr.58 din Etulia a fost limitat accesul observatorului din partea candidatului Nicolae Dudoglo. În mai multe secţii din raionul Ceadîr-Lunga, membrii birourilor electorale nu le-a permis observatorilor să monitorizeze, motivând că au aplicată o singură ştampila pe acreditare. După implicarea coordonatorului regional al APCJM, observatororilor li s-a permis să se afle în secţie.

– Nici în turul doi nu a lipsit transportarea alegătorilor la secţiile de votare. Astfel de cazuri au fost semnalate în secţiile Nr.50 din Copceac, secţia nr.46 din Congazcic şi în secţia nr.2 din Comrat.

– Trezeşte semne de îngrijorare şi faptul că în una din secţile din Cazaclia a fost observată o tentativă de vot de către o persoană care nu a atins vârsta de 18 ani. Totodată, aceasta a fost depistată în lista de alegători că în primul tur de scrutin a votat.

– Un caz ieşit din comun a fost înregistrat în secţia nr.2 din Comrat, unde este încălcat dreptul la votul secret. În cabina de vot au fost observate cazuri de fotografiere a buletinului de vot.

– Un alt caz îngrijorător a fost înregistrat în secţia nr.12 din Ceadîr-Lunga unde o persoană a încercat să voteze în baza buletinului de identitate a altei persoane. Pe marginea acestui caz a fost depusă o contestaţie la CEC.

APCJM a instruit 73 observatori, care sunt detaşaţi la fiecare secţie din UTA Gagauz Yeri, unde vor urmări procesul de votare şi vor efectua numărarea paralelă a voturilor. Experţi ai APCJM supraveghează mersul procesului electoral în regiunea găgăuză şi colectează date privind eventuale încălcări ale legislaţiei electorale, date care ulterior vor fi făcute publice
Proiectul de Observare a alegerilor Başcanului în UTA „Gagauz Yeri” este parte integră a programului de promovare a alegerilor libere şi corecte în Republica Moldova în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte. APCJM este susţinută în ideea de promovare a unor alegeri libere şi corecte în regiunea găgăuză de Fundaţia Est Eupeană.

Sursa: APCJM

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *